sâmbătă, 20 mai 2017

Despre limitele psihologiei si a psihoterapiei

Inainte de toate, ce este psihologia?


PSIHOLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul psihicului , al legității proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament etc.).

Profesoara mea de psihologie din liceu (din timpuri post-comuniste) spunea asa:
"noi aici nu ne ocupam cu studiul sufletului ci cu studiul creierului si al proceselor cognitive si comportamentelor ce rezulta din ele. Asa ca nu va asteptati sa va rezolvati dilemele existentiale cu psihologia, aici ne ocupam strict de cum va functioneaza mintea."

Am simtit de atunci ca e ceva in neregula cu definitia asta. Pe urma am aflat ca Psiho vine de la grecescul psyche – care inseamna - SPIRIT. Pai cum vine asta doamna profesoara?!. Parca era vorba de creier nu de suflet. Hm. Incurcate sunt caile...

Deci daca este vorba despre Spirit...de ce cautam raspunsurile in minte si nu le cautam un pic mai sus de atat? De ce nu putem privi aceasta terapie a spiritului din perspectiva spirituala, daca tot ne mandrim ca ne ocupam de psyche?

Mecanisme cognitive, aberatii de comportament, Freud, Jung, Adler, multe teorii, multe bazate pe sondarea subconstientului, multe bazate pe etichetarea personalitatii umane, de parca acea personalitate umana ar fi atat de usor de definit precum o reactie chimica, apa plus CO2 rezulta sifon. 

Dar nimeni nu ia in calcul partea ce tine efectiv de destinul fiecarei persoane si de misiunea spirituala a acelui om. De ce trebuie sa ma simt vinovat ca am avut anumite experiente, daca acele experiente faceau pana la urma parte din destinul meu? Sa ma simt vinovat ca ce? Ca am trait? Sa vin la tine psiholog ca sa imi spui ca e ceva in neregula cu mine, ca imi fac rau, ca am tipare comportamentale distructive si ca atrag aceleasi experiente in viata mea pentru ca mi s-a intamplat asta si ailalta cand aveam 5 ani, pentru ca nu m-a iubit familia, pentru ca m-a parasit prietenul, etc..
Sa imi spui ca trebuie sa imi revizuiesc comportamentul si sa imi bag mintile in cap si mai ales, sa imi spui ca trebuie sa vin la tine saptamana de saptamana ca sa imi spui tu ce e mai bine pentru mine si sa imi spui tu cand m-am vindecat? Si daca am ajuns sa depind atat de mult de sfatul tau de profesionist, cum as putea sa imi mai dau seama din proprie initiativa cand am rezolvat tot ce aveam de rezolvat? Este vreodata cineva pe deplin vindecat, pe deplin echilibrat, fara nicio nesiguranta, fara nicio frica, fara nicio problema? Nu. Si atunci ce inseamna asta, ca trebuie sa stau mereu in fata ta si sa sap iar si iar in ce mi s-a intamplat acum zece ani, acum cinci ani, acum un an, acum o saptamana?

Si daca toate aceste experiente erau necesare pentru evolutia mea spirituala, si daca am facut si eu ce am crezut mai bine la acel moment, dar pana la urma acea lectie facea parte din misiunea mea si nu este o greseala ca am mers pe acel drum? Si daca aceste tipare sunt pana la urma parte din lectia mea de viata? 
Si daca nu este nimic in neregula cu mine, ci doar urmez incet incet drumul pe care mi-am propus sa il urmez, necesar in ultima instanta evolutiei mele spirituale? 

Cum sa vii tu, psiholog si sa imi spui ca e o problema la mine in cap, cand nimic nu e o problema de fapt? Traim asa cum traim si ne suportam ne calcam pe bataturi ne iubim ne imbrancim, unii cu altii unii peste altii, dar totul absolut totul este asa cum trebuie, este alegerea noastra. Si atunci, vin si te intreb, care e problema? Daca eu am ales sa ma dau cu capul de pereti in viata asta, care e problema? Daca eu asa invat? 
Si odata constientizate aceste tipare, de ce sa ma lupt cu atata inversunare sa schimb cursul râului, sa merg impotriva curentului, sa ma inregimentez in grupul x in familia y sa dau bine sa fac frumos sa fiu un cetatean destoinic, sa nu injur ca e urat, sa nu sparg farfurii ca am anger management issues, sa nu visez prea mult ca sunt cu capul in nori, sa nu țip la barbat ca am daddy issues, si asa mai departe? 

Dragii mei, dragele mele.
Mergeti la psiholog. Dar mergeti atata timp cat asta va ajuta sa va simtiti mai bine, mai motivati, cat va ajuta sa aveti incredere in voi si in puterea voastra interioara, mergeti atata timp cat va ajuta sa va constientizati fricile. Dar nu mergeti ca sa gasiti si mai multe motive sa dati vina pe altii pentru nefericirea voastra. Nu mergeti ca sa va simtiti vinovati pentru fiecare cuvant pe care l-ati spus, pentru fiecare relatie esuata, pentru fiecare injuratura sau incalcare a comportamentelor 'sanatoase'. 

Studiati Logoterapia, si Psihologia Pozitiva. Acestea sunt singurele ramuri ale psihologiei care va vor ajuta cu adevarat. 




Contractul Spiritual - partea a 2a - relatii si roluri tematice


 Fiecare relatie din viata noastra si fiecare persoana cu care ne-am intalnit vreodata face parte din Contractul nostru Spiritual, si fiecare are un rol, in functie de ceea ce ne-am propus sa invatam in aceasta viata. Imaginati-va un contract pe care l-am creat si pe care l-am semnat impreuna cu toate 'personajele' din viata noastra, de comun acord, inainte de a ne naste. De exemplu: daca una din temele pe care ne-am propus sa le invatam in aceasta viata este puterea personala si stima de sine, contextul necesar pentru ca aceasta lectie sa fie invatata trebuie sa includa atat relatii in care voi fi in postura de victima (deci cineva trebuie sa isi asume rolul de agresor ), cat si relatii in care tema principala este abandonul si lipsa de sustinere emotionala, astfel incat eu sa fiu nevoit/a sa descopar puterea interioara, pentru ca nu primesc sustinere din exterior. Deci voi avea in contractul meu spiritual semnaturi de la toate acele suflete care doresc sa faca parte din acest context si voi fi la randul meu parte din contractul altor suflete (cu rol secundar de aceasta data). Acest contract stipuleaza familia in care ma voi naste, tara si orasul in care ma voi naste, provocarile primilor ani de viata, primii profesori, cele mai importante relatii sentimentale, oameni care ma vor marca intr-un fel sau altul pe parcursul intregii vieti din punct de vedere profesional, cei care ma vor face sa sufar, cei care ma vor iubi, cei care ma vor sustine si cei care ma vor abandona, fiecare din ei avand un rol foarte bine definit pe care cu totii ni-l asumam a-priori, si care intelegem ca este necesar pentru invatarea respectivei lectii.

Un alt exemplu: daca una dintre temele pe care ni le-am ales este vindecarea, vom experimenta aceasta tema din perspectiva celui ranit dar si din perspectiva celui vindecat, sau din perspectiva celui ce la randul sau vindeca pe ceilalti, fie ca vorbim de vindecare emotionala, psihologica sau fizica. Astfel in viata noastra se vor manifesta roluri ale celor meniti sa ne ajute in invatarea acestei teme.
Ati prins ideea :)
Si acum va intrebati - bine, sa inteleg ca asta este partea de 'destin', acea fraza 'ce ti-e scris in frunte ti-e pus', cu singura diferenta ca ce mi-e scris este scris de mana mea asa cum un arhitect deseneaza un proiect al unei case, de la fundatie pana la acoperis. Este design-ul meu si alegerea mea, si creatia mea. Bun. Deci unde mai exista atunci liberul arbitru? Daca imi este 'scris' sa ma intalnesc cu X sau cu Y la un moment dat in viata, unde mai este alegerea mea? 
Ei bine, raspunsul este foarte simplu. Alegerea ta este modul in care vei reactiona la acea intalnire. Daca am compara cu o piesa de teatru, imagineaza-ti ca este pus pe hartie doar decorul, timpul si locul in care te vei intalni cu cineva, dar nu si interactiunea, dialogul dintre tine si acel personaj. Replicile tale sunt ceea ce alegi sa gandesti, sa spui si sa faci. Poti alege iertarea sau poti alege ostilitatea si resentimentul. Poti alege sa vezi partea buna a unui om sau poti alege sa vezi partea rea si atunci intreaga dinamica se va indrepta in acea directie pentru ca vei alimenta exact reactiile si din partea celuilalt pe aceeasi tema. Intr-un fel sau altul, lectia pe care ti-ai propus sa o inveti o vei invata, dar o poti invata pe pozitiv sau pe negativ. Orice tema are aspectul ei de lumina si aspectul ei de umbra, si in functie de reactiile tale, una din cele doua se va manifesta mai puternic, din nou si din nou si din nou. Ca inveti prin iertare si iubire sau inveti prin suferinta, cumva tot inveti. 

Dar ca orice contract, viata noastra are si ea o durata. La un moment dat timpul expira, cortina este trasa, actorii si spectatorii se intorc acasa. Ramai cu niste concluzii, iti raman ideile principale, si ele te vor ajuta sa scrii un nou contract, o noua piesa, in care poate nu mai ai nevoie sa joci rolul victimei, ci rolul salvatorului. Si astfel se scrie un nou contract, uneori daca tema precendenta nu este pe deplin inteleasa si invatata, ea se poate repeta si in urmatoarea viata, si chiar rolul unora dintre personaje poate fi asemanator. Daca lectia a fost invatata, atunci vei alege o alta tema, o alta perspectiva. 
Si tot asa...
Mesajul meu este: degeaba va suparati pe cei din jur, nu este in realitate nimic de iertat. Ei isi fac doar 'meseria'. Isi joaca rolul pe care si l-au asumat si pe care noi insine l-am schitat pentru ei. Daca ne ranesc, ne ranesc doar pentru ca noi sa invatam ceea ce ne-am propus sa invatam. Partea frumoasa este ca niciodata nu ni se va intampla ceea ce nu este in plan, daca nu ne-am propus sa invatam curajul extrem, nu vom fi luati ostatici si nici nu vom avea de sarit cu parasuta dintr-un avion. De aici vine probabil si acea fraza 'Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce'. Mai corect ar fi ' nimic nu este intamplator si ti se va intampla doar  ceea ce este compatibil cu invatarea lectiilor propuse in aceasta viata si nu esti de fapt in niciun pericol, pentru ca totul se intampla asa cum ti-ai dorit.'

vineri, 14 aprilie 2017

Contractul spiritual - prima parte - harta vietii si rucsacul cu resurse

Inainte de a veni aici, in starea ta pura, in corpul de lumina, ai stiut exact unde esti ca vibratie si unde vrei sa ajungi. In mod natural, sufletul nostru este predispus spre evolutie si re-apropiere de Sursa. Deci. Ai decis sa vii aici, in acest loc, in acest timp 1)pentru propria evolutie, 2)pentru a indrepta niste greseli 3) pentru a-i ajuta pe cei din jur sa evolueze, 4)pentru ca prin propria existenta sa generezi o schimbare pe aceasta planeta in acest timp. Sau 5) toate acestea la un loc.
Inainte de a veni, ai facut o intelegere cu alte suflete, un fel de 'contract spiritual' prin care existenta ta sa fie presarata cu  anumite experiente. Tu ai fost de acord cu toate coordonatele si variatiile derivate din acele experiente. Imagineaza-ti o coala alba de hartie, presarata din loc in loc cu cateva puncte. Acestea sunt experientele-cheie in dezvoltarea ta ulterioara. Poate fi o intalnire cu cineva drag, mersul in anumite locuri, o suferinta sau o bucurie, o oportunitate, o usa inchisa, o fereastra deschisa.
Rucsacul cu care pornim la drum contine anumite 'provizii', adica elemente care ne pot da 'baza' de la care ne construim restul vietii precum si resursele necesare pentru a putea 'supravietui' si a face fata acestor incercari.
Deci avem combinatia Harta plus Rucsac. Avem coordonatele spatio-temporale -cum ar fi locul in care venim (tara, orasul), timpul in care venim, familia in care  ne nastem, corpul in care ne nastem, si avem si abilitatile, calitatile si talentele 'innascute'. Cum le folosim este alegerea noastra .

Punctele presarate pe foaie pot fi parcurse in orice mod, fie printr-o linie dreapta (cea mai scurta cale dintre doua puncte), fie prin curbe complicate , cercuri, rute ocolitoare, etc. Traseul este in alegerea ta, si tu alegi in fiecare clipa care este directia pe care vrei sa o urmezi. Spatiul de desfasurare este intotdeauna vast. Dar aminteste-ti ca sufletul tau si-a propus sa realizeze ceva in aceasta viata, iar pentru asta e nevoie de un anumit cadru: asa cum alegem sa urmam anumite cursuri la facultatea X, cu anumiti profesori, studiind anumite carti, tot astfel vom trai anumite experiente, ce ne vor ajuta sufletul sa se dezvolte sau sa 'faca diferenta' in locul in care se afla la un moment dat.
Din acest motiv, exista lucruri pe care nici nu le vei dori cu adevarat atata timp cat ele nu intra in contractul tau spiritual, si care prin consecinta nu se vor intampla. Legea Atractiei spune ca iti poti realiza visele, atata timp cat ti le doresti cu adevarat, adica la nivel profund, la nivel de sine, in acord cu dorintele sufletului tau. Atata timp cat tendinta ta naturala merge intr-o anumita directie, materializarea dorintelor nu va fi posibila intr-o directie cu totul opusa naturii tale, pentru ca ar face parte dintr-o alta 'harta', pe care la nivel subconstient o vei respinge. Un exemplu simplu: te poti 'vedea' in postura de scriitor, dar nu te poti 'vedea' in postura de fotomodel. Oricat de mult ti-ai dori la nivel mental sa ajungi fotomodel, sufletul tau si-a propus o alta cale inainte de a veni, deci materializarea acelei dorinte va fi daca nu imposibila, foarte dificil de realizat, vei intampina piedici de tot felul, pana cand , in cel mai bun caz la un moment dat vei obosi si te vei opri. In cel mai rau caz, vei continua sa 'te dai cu capul de pereti' si sa lupti impotriva curentului vietii tale, fiind vesnic nemultumit de rezultate, fara sa iti treaca prin minte ca de fapt nu asta e cel mai bun lucru pentru tine si ca ai putea sa incerci si altceva...

"Si cum pot sa stiu daca ma aflu pe drumul cel mai bun pentru mine?"
"Vestea 'buna' este ca ti se dau pe parcurs o sumedenie de 'indicii', care iti semnaleaza cat de aproape sau de departe esti de calea cea dreapta, adica de drumul cel mai scurt dintre punctul in care te afli acum, si punctul urmator - asemeni unor 'borne de kilometraj'. Da, si ele fac parte din contractul tau spiritual si harta vietii tale. Odata ce iti pastrezi deschiderea fata de propria intuitie, si fata de ceea ce te inconjoara, vei observa cu surprindere ca cel mai mic si neinsemnat lucru iti poate raspunde la intrebarile care te framanta. O discutie, o melodie auzita 'intamplator', un nor pe cer, un numar de telefon. Fii atent la ceea ce simti. Si la oamenii cu care intri in vorba. Nici o intalnire nu este intamplatoare. Nu uita, Dumnezeu lucreaza prin oameni. Dar asta nu pentru ca noi oamenii suntem aici si El 'acolo'. Ci pentru ca suntem cu totii interconectati. Mai bine ar fi sa zicem ca sufletul lucreaza prin oameni. Pentru ca la un anumit nivel, toate hartile si toate contractele spirituale se intrepatrund, iar asta face parte din marele joc cosmic.Poate parea un mister, o taina, dar asta nu pentru ca cineva ne impiedica sa-i patrundem sensul .Ci pentru ca numim mister ceea ce nu suntem pregatiti sa intelegem inca...

marți, 8 martie 2016

Esti mai frumoasa decat crezi!



Acest videoclip a fost vizualizat de 66,782,808 de ori.
Artistul care schiteaza imaginile femeilor, lucreaza cu FBI, si este specializat in 'portrete-robot', desenarea suspectilor pe baza descrierilor din partea martorilor oculari. El nu vede niciodata persoana, dar are abilitatea de a aproxima trasaturile, doar pe baza descrierii.
In experiment, fiecare femeie este rugata sa se auto-descrie, in cele mai mici detalii. Cum are barbia, cum are fruntea, cum are ochii, ca si cum s-ar privi in oglinda. Artistul face primul desen pe baza acestor aprecieri.
Apoi altcineva, o persoana de abia intalnita, este rugat sa descrie aceeasi femeie, pe baza impresiilor recente. 'Cum ti s-a parut Olivia?' , intreaba el, si pe baza aprecierilor ulterioare, artistul deseneaza al doilea portret.
La final cele doua desene( cel facut din descrierea directa, si cel facut din descrierea indirecta) sunt puse unul langa altul. Rezultatul este uimitor, dupa cum puteti observa: Perceptia noastra despre noi insine este mult alterata, in sens negativ.
Bineinteles, este o reclama. Ca orice reclama isi propune sa vanda un produs, si intamplarea faca ca acest produs sa nu faca parte din categoria celor care 'mascheaza' si 'acopera', ci din categoria celor care 'curata' si 'purifica'. Puteti observa ca niciuna din acele femei nu este machiata. Tocmai aici este 'trucul', elementul care face din intreaga poveste un succes 'viral'.  Femeile se arata asa cum sunt, dezgolite de orice artificiu, si nu se simt confortabil, chiar daca artistul nu le priveste in fata. Apoi descopera cu uimire modul in care altii le percep.
Mesajul este superb (Esti mai frumoasa decat crezi) - Si poate de asta a si fost vizualizat de atatea zeci de milioane de ori.Sunt sigura ca mai mult de 80% din 'spectatori' sunt femei.  Avem nevoie din cand in cand sa ni se aduca aminte ca suntem frumoase. Avem nevoie de apreciere, de incredere, de incurajare.
Pentru toate femeile din viata mea, mame, prietene, colege: Sunteti minunate, sunteti frumoase, puternice, fiecare deosebita in felul ei. Aveti incredere in voi.
Cu drag,
Andreea

joi, 24 septembrie 2015

Scrisoare pentru un cavaler ranit

Prieten drag. Iti scriu din tabara cealalta, tabara urmaselor Evei, cu care esti acum in razboi.
Ingaduie-mi doar cateva minute, apoi te poti intoarce in spatele zidurilor pe care le-ai construit cu atata grija, pentru ca niciuna dintre noi sa nu te mai poata rani vreodata. Aceasta scrisoare este un steag alb, si sper ca te va face sa cobori armele, si sa incetezi lupta, macar pentru o clipa.

Ai iubit. A durut. Ai pierdut. Tu, cel aparent invincibil, cu inima de leu si ochi sfredelitori, tu, cel mai neinfricat si mai aprig luptator. Drumul era primejdios si plin de obstacole, dar tu le depaseai mereu, cu fruntea sus, cu pieptul inainte, fara pic de teama. "Sunt prea ocupat sa fiu trist", iti spuneai, "am atatea de facut, atatea de vazut, si am o lume intreaga de cucerit". Pana cand...
Te-ai indragostit. Nu de oricine, bineinteles, ci de o femeie ca nimeni alta, cu privire de foc si trup de zeita, imposibil de ne-iubit. Multi erau fermecati de frumusetea ei, dar pe tine te-a atras stralucirea ei, sclipirea din priviri, ascutimea mintii, usurinta cu care manuia cuvintele, ca si cum ar fi avut, undeva intr-o cutie secreta, raspunsurile la cele mai dificile intrebari. Ai urmarit-o atent, zi de zi, cu rabdare, pana cand ai aflat cine este, ce o face fericita, care sunt temerile ei, ce isi doreste de la un barbat. Si ti-ai spus, 'o voi cuceri si va fi a mea pentru totdeauna'. Si ai reusit. Ai cucerit-o, (sau ea te-a cucerit pe tine) si pentru o clipa -o clipa minunata, care a durat un an sau mai multi, cine mai stie - ai fost Fericit.
Incet incet, ti-ai lasat armele deoparte, ai coborat scutul, armura a ramas uitata intr-un colt, aproape ruginita. Treptat, razboinicul s-a transformat in iubit, iubitul s-a transformat in prieten, prietenul s-a transformat in partener de viata, si toate razboaiele au ramas neluptate. Prin ea existenta ta a capatat un alt sens. In ea te-ai pierdut cu totul, si-n imbratisarile ei ti-ai gasit linistea.
Apoi...ceva s-a schimbat. Cuvintele ei au devenit mai taioase, imbratisarile ei mai reci, privirea ei si-a pierdut stralucirea. Iar intr-o seara, ti-a spus ca va pleca pentru totdeauna. Te-ai trezit pe jos, cu un cutit infipt in inima, atat de adanc incat rana nici acum nu s-a inchis. Singur.
La inceput nu ti-a venit sa crezi. Trebuie sa fi fost totul doar un vis, trebuie sa fi inteles ceva gresit, nu se poate sa se fi intamplat aievea. Si totusi, rana din inima e cat se poate de reala. Incerci sa-ti amintesti ce ti-a spus atunci, in seara aceea, printre lacrimi si suspine...Parca era ceva despre libertate, despre viitor, despre nefericire...dar nu mai conteaza. Ce-a fost, a fost. Te scuturi ca dupa un vis urat, iti stergi lacrimile, iti pansezi rana, si iti pui din nou armura. Cu scutul sus, cu sabia lustruita, te pregatesti de razboi.
Si iata-ne azi. Tu esti acolo, cu inima ta ranita, dincolo de ziduri. Noi suntem aici, de partea cealalta. Asculta-ma inca putin. Iti propun un armistitiu.

Deschide poarta, te rog, lasa jos armele. Ai fost iubit cu adevarat, atat cat a durat. Nimeni nu isi propune sa raneasca, vreodata. Si nici tu nu ai gresit, de fapt, cu nimic. Nu e nimic ce ai fi putut sa spui, sau sa faci, ca toata aceasta experienta sa nu se fi intamplat. Pentru ca trebuia sa se intample. Nu ca sa suferi, ci ca sa inveti. Si tu, si ea , ati avut ceva de invatat. Asa ca iart-o. Si in primul rand, iarta-te pe tine. Nu iti pierde increderea in iubire. Iubirea merita traita, oricat de putin sau de mult ar dura, oricat de dureroasa ar fi pierderea ei. Este cel mai mare dar, si cea mai puternica forta din univers, caci este cea mai transformatoare.
Cand te privesc, stiu ca esti in spatele zidului de piatra, apoi este scutul de fier, apoi este zidul de gheata, si de-abia in spatele zidului de gheata, este inima ta. Inima ta puternica, iubitoare, calda, increzatoare, si tot ceea ce esti Tu. 

Topeste gheata, arunca scuturile, darama zidurile, si arata-te asa cum esti, fara sa te ascunzi, fara sa te pregatesti de lupta, fara sa te astepti la ce e mai rau, fara sa presupui ca femeia care vine spre tine te va rani. Cum altfel ar putea sa te vada cu adevarat, sa te descopere, sa te iubeasca exact asa cum esti, daca tu nu te arati asa cum esti?
Si inca ceva: inima ta se va vindeca mai repede decat crezi, daca ierti. Iarta. Ranile se vor vindeca, si iubirea te va gasi din nou, mai bun, mai intelept, mai altruist.
Nu te teme. Risca din nou, iubeste din nou, traieste din nou.

Cu drag, un sol de pace.


joi, 16 iulie 2015

Calatori prin infinit...

Fericiti cei ce se tem de moarte, caci ei pretuiesc viata cu adevarat. Nu necunoscutul sau intunericul îi sperie, ci neputinta de a mai schimba ceva, termenul limita.

Atata timp cat apropierea mortii iti repugna si te umple de oroare, inseamna ca viata, cu toate defectele si toanele ei, capricioasa, imprevizibila viata,inca te mai atrage. Inca-i mai simti caldura mainilor-pamant, mainilor-cer, mainilor-oameni. Inca-i mai auzi cantecul ca o chemare, ca o promisiune ca maine, daca va mai fi un mâine, ai o noua sansa de a incepe o pagina noua, de a schimba tot ce nu ai indraznit sau nu ai reusit sa schimbi pana acum. Ah, si atunci, pentru acest 'mâine' merita sa lupti. E ca o sansa la fericire pe care nu vrei s-o ratezi. Sa riste altii - tu nu esti dispus sa risti. Moartea iti este dusman nu prieten, si armele ei sunt prea teribile, iar tu esti neinarmat. Doar un nebun s-ar duce la duel fara pistol, sau cu un pistol de jucarie, cu gloante oarbe. Si atunci, eviti duelul. Te ascunzi cum poti. Miza e prea mare. Daca totul s-ar termina acum, in aceasta clipa, ce fantastica risipa! De ganduri nerostite, de drumuri neumblate, de neatingeri si nepriviri, de sarutari irosite, de lacrimi neplanse, de netrairi...

Fericiti cei ce s-au apropiat de moarte suficient de mult incat sa-i simta gustul amar si mirosul intepator...pentru ca apoi sa guste din dulceata vietii! Ce dar mai minunat decat o noua viata? Inca o sansa de a fi mai bun, mai prezent, mai autentic, mai sincer cu tine si cu cei din jur, mai generos, mai iubitor?

Eu nu m-am temut niciodata de moarte. Poate ca asta vine din credinta, dar nu in sens religios. Ma refer la convingerea ca exista un 'dincolo', si o curgere a vietii catre infinit, asemeni fluviului care se varsa in mare...o mare a infinitelor posibilitati. Am fost intotdeauna convinsa ca sufletul meu e liber sa exploreze acest infinit, in orice forma, univers sau timp, si ca nicio entitate, luminoasa ori intunecata, nu-mi poate decide directia zborului. Eu sunt aici pentru ca am vrut sa fiu aici, si pot sa plec oricand, nu pierd nimic, nu castig nimic daca stau aici o zi sau o ora sau un minut in plus. Nu e nimic pe aceasta planeta ce eu sa nu fi trait deja, in alte lumi, sau in alte timpuri, si daca am 'ratat' ceva ma pot intoarce oricand, caci timpul meu este infinit, nu liniar. Viata aici, pe aceasta planeta, in acest timp, in aceasta forma nu mi-e atat de draga incat sa ma tem ca o pot pierde. Stiu ca se poate si mai rau, dar nu pot sa alung sentimentul ca se poate si mai bine, si ca lumea asta nu e cu nimic mai speciala decat altele. Daca am ceva de invatat, pot sa fac asta si in alta parte, la fel de bine.

De ce sa ma agat cu tot dinadinsul de viata, de drumuri cunoscute, de copacii cu frunze verzi sau galbene, de oamenii cu ochi caprui sau albastri, de oceane, de fluturi, de apusuri, de zambete, de indragosteli, de atingeri si cuvinte?
Si totusi....undeva pe acest pamant exista inimi care bat in ritmul inimii mele. Si poate doar pentru acest motiv, deocamdata, merita sa mai stau prin preajma.

joi, 9 iulie 2015

Despre iubirile pamantene (2)

2. FOC

Exista iubiri ce te transforma, asa cum focul mesterului transforma nisipul in sticla, si fierul in otel...

Exista iubiri care-ti lumineaza drumul precum facliile aprinse de exploratori in catacombele unui labirint...

Exista iubiri solare, creatoare, care te umplu de energie si care te ajuta sa cresti. Iubiri magnetice, care te fac sa le urmezi oriunde, caci atunci cand esti in raza lor te simti in stare de orice, iti dau putere si siguranta de sine, iti dau speranta. 

Exista iubiri miraculoase precum focul zeilor, daruit oamenilor de Prometeu, cel care a schimbat lumea. Dar acestea vin cu un pret, si cer un sacrificiu. Asemenea iubiri sunt cele daruite lumii de profeti, sfinti, martiri, si eroi. Asemenea iubiri se daruiesc pe sine lumii intregi.

Exista iubiri ce mocnesc tacut, in adancuri, nerostite si nestiute, precum vulcanii adormiti. Cand se dezlantuie, sunt de neoprit si inving orice obstacole. Sunt marile povesti de dragoste, ce se transmit din generatii in generatii..

Exista iubiri asemeni flacarilor ce-ti arata calea spre comori ingropate in vremuri stravechi, daca ai curajul sa le urmezi in desisul padurii...

Exista iubiri ce se aprind imediat, cu o flacara mistuitoare, dar se sting la prima suflare de vant..sunt iubiri de tinerete, intense, dar nerabdatoare si nestatornice...

Exista iubiri ce se inalta pana la stele, ca focul de tabara aprins pe varf de munte. Acestea se aprind mai greu, si au nevoie de multa atentie si grija, dar lumina lor strabate distanta si timpul. Vantul nu le stinge, ci le sporeste puterea. Acestea sunt iubirile 'cu istorie' ce au trecut prin greutati si incercari de tot felul, dar au rezistat si au devenit si mai puternice cu trecerea anilor.
"Distanta este pentru iubire, ca vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il aprinde si mai tare" (Roger de Rabutin)



miercuri, 8 iulie 2015

Despre iubirile pamantene (1)


Daca o fiinta din alte lumi ar aparea in fata mea acum, si m-ar intreba ce este iubirea omeneasca, mi-ar fi imposibil sa-i dau o descriere clara si precisa. Sunt prea multe variatii si nuante ale iubirilor pamantene, si niciuna din ele nu ar trebui considerata mai 'adevarata' sau mai 'autentica' decat celelalte. Mi-ar trebui un punct de reper, o metafora, un element primordial..

1. APA

Exista iubiri ce se aseamana unui lac de munte - linistite si transparente. In apa lor te poti oglindi, fara sa te simti judecat sau mintit, in ele te poti scufunda fara sa iti pierzi rasuflarea. La ele te intorci dupa drumuri lungi si primejdioase. Oricat de zbuciumat ar fi sufletul tau, oricate indoieli ai avea, pe malul acestor iubiri iti gasesti alinarea, si te simti acasa. Sunt acele iubiri care se nasc din prietenie si incredere, si care pot dura o viata intreaga.

Exista iubiri-oceane, cu valuri care se inalta pana la cer si se lovesc zgomotos de stanci. Iubiri imposibile, care te inspaimanta, pentru ca nu stii unde incep si unde se sfarsesc. Daca te apropii prea mult te poti pierde cu totul, fara sa mai poti iesi niciodata. Stii care sunt riscurile si totusi mergi inainte, fascinat, hipnotizat. Te lupti cu valurile si incerci sa le stapanesti, ca un surfer. Cand reusesti sa te urci pe coama unui val, te simti imparatul lumii. Esti atat de sus incat poti atinge cerul. Dar in clipa urmatoare iti pierzi echilibrul si te scufunzi in adancuri. Timpul se opreste in loc si nu mai stii cine esti si cum ai ajuns acolo -esti parte din ocean si el e parte din tine. Aceste iubiri pot dura o eternitate.

Exista iubiri torentiale care incep pe neasteptate, ca ploile calde de vara. Te uda pana la piele dar te fac sa zambesti si sa dansezi, ca un copil. Si chiar daca se termina la fel de neasteptat cum au inceput, iti raman in minte ani de-a randul la fel de vii si de clare ca in clipa in care le-ai trait. Sunt iubirile primului sarut, si ale primelor atingeri...

Exista iubiri-oaze, care-ti alina setea cand pribegesti prin deșert. Aceste iubiri se daruiesc altora, fara sa ceara nimic in schimb, in afara de un zambet si o multumire, uneori nici atat. Dar ele isi traiesc fericirea prin ceilalti.

Exista iubiri-lagune albastre, de o frumusete ce-ti taie rasuflarea. Aceste iubiri traiesc in propriul lor paradis, fara sa se lase atinse nici de invidie, nici de gelozie, nici de nebunia vietii. Sunt iubirile ce au ca deviz simplitatea, naturaletea, si evolutia spirituala - acestea sunt iubirile dintre sufletele-pereche.

Exista iubiri-fluvii, care-si croiesc drum printre paduri si munti. Pe firul lor poti calatori catre tinuturi ascunse si indepartate, din trecut pana in viitor, din departari in departari. Iubiri prin care descoperi lumea si din care inveti cel mai mult, caci ele te poarta acolo unde nici nu visai. Aceste iubiri nu isi schimba curgerea pentru tine, ci tu trebuie sa curgi in directia curentului lor. Acestea sunt iubirile iniţiatice si ele dureaza atat cat este necesar pentru ca sufletul tau sa-si atinga destinatia.

Exista iubiri- izvoare tamaduitoare. Putini sunt cei care ajung la ele, putini sunt cei care le inteleg menirea. Trebuie sa crezi ca sa le simti puterea, caci apa lor pare o apa obisnuita. Daca inima ta se deschide, vei primi vindecarea pe care o cautai dintotdeauna.

Exista iubiri-ninsori, care ti se astern treptat in suflet, an dupa an, si acopera cu albul lor toata mizeria si durerea. Sub zapada lor, trecutul isi pierde conturul, si totul este iertat. La adapostul lor te poti ascunde de vifor si de temeri, departe de zgomotul lumii. Aceste iubiri nu se grabesc nicaieri, pentru ca au vazut deja tot ce era de vazut. Singurul lucru pe care il mai au de facut este sa reflecteze la sensul vietii, si sa le dea si altora din intelepciunea lor.  Acestea sunt iubirile maturitatii.

Exista iubiri-curcubeu, care apar dupa furtuna, si care-ti insenineaza viata. Apar ca un mesaj de speranta, ca un vis. Frumusetea lor iti reaminteste de frumusetea lumii. Nu sunt pentru a fi atinse, si oricat ai incerca, nu le poti cuprinde in palme, ci doar in priviri si in suflet. Trebuie doar sa le intelegi mesajul, sa te ridici si sa iti vezi mai departe de drum. Cum ai clipit, au disparut. Dar imaginea lor va ramane cu tine pentru totdeauna...

miercuri, 24 iunie 2015

In cautarea fericirii (2)

Poate nu ne putem alege circumstantele nasterii, familia, colegii de munca. (desi teoria 'karmica' spune ca ni le-am ales pentru ca tot ce experimentam in aceasta viata este rezultatul direct al actiunilor noastre din alte vieti). Sa presupunem ca avem o singura viata si o singura sansa de a fi fericiti aici pe Pamant.
Fatalitate! ar spune unii. Unde este in acest caz liberul arbitru? Nu am ales eu nimic, totul este un enorm joc de zaruri, un capriciu al zeilor. Ce sanse la fericire am eu daca m-am nascut intr-o tara saraca, unde calitatea vietii este aproape inexistenta, daca parintii m-au abandonat, sau daca m-am imbolnavit la o varsta frageda? Altii care s-au nascut intr-o familie bogata, intr-o tara dezvoltata, au avut tot ce si-au dorit vreodata, sanatate, educatie, bunastare, vor fi bineinteles mai fericiti!
Nu neaparat. Ai in continuare libertatea de alegere. Chiar si tu, cel mai nefericit dintre oameni, cel caruia 'soarta' nu i-a zambit la nastere. Chiar si tu, cel bolnav, chiar si tu cel orfan. Nu putem controla mediul inconjurator, locul in care ne nastem, dezastrele naturale, momentul mortii.Dar atunci ce putem controla? Ce depinde de noi?
De noi depinde MODUL in care REACTIONAM la ceea ce nu putem controla. Poti muri cu demnitate, asta este o Alegere. Poti alege sa ierti pe cel ce te-a prigonit sau poti alege sa-l urasti si sa-ti plangi de mila. Poti merge chiar mai departe decat atat, si privind in urma, la toate mizeriile pe care nu le-ai provocat tu, ci care ti s-au facut tie, sa fii Recunoscator! Da, vorbesc serios. Sa fii Recunoscator ca datorita acelor mizerii, ai devenit mai puternic, mai profund, mai bun. Daca parintii tai au gresit fata de tine, vei sti sa nu repeti acele greseli, pentru ca ai simtit-o pe pielea ta. Daca prietenii te-au tradat, vei sti sa nu tradezi niciodata pentru ai simtit-o pe pielea ta. Daca ai fost nedreptatit, vei sti sa nu nedreptatesti pentru ca ai simtit-o pe pielea ta.

Dar si asta, pana la urma este doar o teorie. Multi filozofi (din antichitate si pana in zilele noastre) au incercat sa gaseasca o reteta a fericirii:
Sa-l luam de exemplu pe Epicur. El spunea ca pentru a fi fericit ai nevoie de doar trei elemente:
1. Prieteni; 2. Autonomie; 3. Timp de reflectie. Foarte multi se concentreaza doar pe primele doua (familie/prieteni, si autonomie - aici intra si starea de sanatate si situatia materiala), neglijand ultima parte, cea cu timpul de reflectie.



Seneca ne spune ca pentru a fi fericiti, trebuie sa eliminam Furia, si aceasta are o cauza foarte clara : avem asteptari mult prea mari de la viata si de la mediul inconjurator, suntem prea... 'optimisti'. Astfel ca atunci cand se intampla ceva neplacut, suntem 'surprinsi', atat de surprinsi incat prima reactie este de 'revolta'. Daca ne gandim la perioada in care a trait Seneca (Roma condusa de imparatul Nero), prea mult optimism nici nu era sanatos. Dar daca aplicam acest principiu la ziua de azi, sa ne imaginam ca ne enervam in trafic, atunci cand cineva nu respecta regulile (nici pe cele 'legale' nici pe cele 'de bun simt'). Seneca ne-ar intreba: de ce te surprinde faptul ca cineva se baga in fata ta sau claxoneaza insistent, sau ca semaforul nu merge, etc. Ieri nu s-a intamplat ceva asemanator? Dar acum o luna? Dar acum un an? Si nu e logic atunci sa presupui ca si azi se poate intampla, si maine? Si daca nu poti influenta in niciun fel mediul inconjurator, de ce sa nu te astepti la ce e mai rau, pentru ca apoi sa nu mai fii atat de surprins cand ceva rau se intampla? Cum spunea cineva : What's the worst that can happen? -Care este cel mai rau lucru care se poate intampla?


In antiteza cu aceasta teorie ' pregateste-te pentru ce e mai rau si atunci vei fi placut surprins cand ceva bun se intampla' , avem Legea Atractiei - care ne spune ca ceea ce gandesti se intampla, fie ca este pozitiv sau negativ, ceva ce iti doresti sau ceva ce nu iti doresti. Atata timp cat gandurile noastre se concentreaza intr-o anumita directie, Universul ne va 'reflecta' in viata noastra exact acel lucru pe care noi ne-am concentrat cel mai mult. Daca este adevarat, atunci inseamna ca eu atrag, zi de zi, experientele placute sau neplacute prin care trec, si asta nu depinde nici de 'noroc', nici de 'fatalitate', nici de vreo pedeapsa divina, ci doar de mine. (Vezi filmul documentar 'The Secret' )
Partea proasta este ca nu mai poti da vina pe nimeni pentru nefericirea ta. Partea buna este ca, daca tu singur ai avut puterea de a-ti construi nefericirea, tot tu singur ai si puterea de a-ti construi fericirea. Esti atat de puternic incat sa-ti nenorocesti viata, dar esti atat de puternic incat sa-ti creezi una mult mai buna. Alegerea iti apartine...



luni, 22 iunie 2015

In cautarea fericirii (1)

A trecut ceva timp de cand am scris...Celor care se intreaba ce am facut in ultimul an, pot sa le spun doar ca, uneori viata bate scrisul (sau filmul). Viata, in deplinatatea ei, cu provocarile ei, cu lectiile ei, cu miracolele ei, te ia pe sus, ca un val (fie ca esti un surfer bun sau nu). Treaba ei e sa te ia pe sus, sa te duca, spre un tarm, sau in larg, nu conteaza. Pentru fiecare dintre noi e altfel. Unii invata sa-si mentina echilibrul din mers, altii sunt inotatori experimentati,  unii cred ca e suficient sa isi tina capul la suprafata, cativa vor sa ajunga la mal primii... Mai vine cate-o furtuna, mai rasare soarele, life goes on. And on...and on. Pot sa va asigur ca am ajuns la multe tarmuri, si ca nu am stat degeaba in tot acest timp. Si pentru ca tot vorbim de timp (care, o stim cu totii, e relativ), pentru mine o jumatate de an a trecut intr-o clipa. Si totusi, cred ca a sosit momentul sa pun pe hartie o tema pe care o tot regasesc in jurul meu, in discutiile cu ceilalti, in cartile pe care le citesc, in filmele pe care le vad, in tot ce experimentez, si in tot ce simt in ultima vreme: 'cautarea' fericirii.
Am pus ghilimele pentru ca, de fapt, fericirea nu poate fi 'cautata'. Sau, mai exact, poate fi cautata, unii isi petrec intreaga viata cautand-o, dar asta nu ar fi decat o pierdere de timp. Pentru ca ideea de cautare presupune ca acel 'ceva' nu se afla in noi, sau langa noi, ci undeva la o distanta (de timp sau spatiu), asemeni unui taram magic si indepartat, al fagaduintei, unde doar cei foarte 'speciali' sau foarte 'norocosi' pot ajunge...'intr-o zi'.

Pentru cei mai multi fericirea este mereu 'in alta parte' sau 'cu altcineva'. Pe ei i-am numit cei 'Tineri si Nelinistiti' (indiferent de varsta reala). "Nelinistitii"  sunt mereu pe fuga. Ei par a fi intr-un 'pelerinaj' perpetuu, cautand si tot cautand, fara sa gaseasca un loc in care sa se simta cu adevarat impliniti, indiferent de oras sau tara. Proclama ca principiu suprem al existentei Libertatea, independenta, autonomia. Orice 'asezare' este perceputa ca o 'inrobire' sau 'plafonare'. Ei simt ca se 'sufoca' daca stau prea mult in acelasi loc, sau daca relatia intra intr-o etapa prea 'casnica'. Sunt dispusi sa renunte brusc la situatia actuala pentru a se 'elibera'...Dar asta nu-i va face fericiti mult timp. Vor cauta din nou, pentru ca sunt mai degraba in cautarea unui 'ideal'(fie ca este vorba despre locul de munca, partener de viata sau societate)
Iata un dialog care ilustreaza aceasta idee: "Nu voi lasa pe nimeni sa ma puna intr-o cusca", spune Holly, in Breakfast at Tiffany's:

Replica lui Paul: "Stii ce e in neregula cu tine, Domnisoara 'Oricine-Ai-Fi' ? Esti o fricoasa. Ti-e frica sa recunosti ca viata chiar trebuie traita, ca oamenii chiar se indragostesc si-si apartin unii altora, pentru ca asta este singura sansa pe care o au de a fi cu adevarat fericiti. Te consideri un spirit liber, un animal 'salbatic', si esti ingrozita ca cineva te-ar putea pune intr-o cusca. Ei bine, iubito, esti deja intr-o cusca. Ai construit-o singura. Si nu e ancorata la vest de orasul Tulip in Texas, sau la est de Somalia.  Este oriunde ai merge. Pentru ca indiferent incotro ai fugi, tot de tine dai" 

Mesajul este superb: Fericirea este in tine insuti. Daca nu poti fi fericit(a) acum, nu vei fi nici in alta parte, nici peste 5 ani. Pentru ca indiferent unde ai merge in cautarea acestei fericiri, vei lua cu tine toate frustrarile si toate iluziile despre viata pe care le ai si in aceasta clipa.

Mai sunt si cei care vad fericirea ca pe o 'para malaiata', ce poate pica din cer 'daca ai noroc' (' daca o sa castig la LOTO', daca primesc o mostenire, daca ma marit cu Fat Frumos', 'daca voi primi promovarea', etc) . Si aici apar limitarile. Si daca nu castigi la LOTO? Si daca cel de langa tine nu te poate face fericit(a)? (apropos, nu e treaba nimanui sa te faca fericit(a), asta e responsabilitatea ta, dar aici este o alta discutie). Pe ei i-am numit ' Frumosii Adormiti'. Foarte multe femei din pacate se incadreaza in aceasta categorie. Nu neaparat in sens materialist, dar ca si imagine despre sine - isi cauta mereu validarea in afara
La Frumosii Adormiti apar doua extreme - ori considera ca sansele de a fi fericiti sunt extrem de mici (si atunci devin resemnati - de ce sa se mai agite daca tot nu pot schimba nimic), ori considera ca viata le datoreaza ceva si ca sunt 'speciali' (si atunci devin dezamagiti cand afla ca da, 'you're special, but so is everyone else'). Asemeni Frumoasei din Padurea Adormita, ei asteapta sa fie 'salvati', fara sa constientizeze ca salvarea sta in puterea lor. Isi irosesc viata intr-o 'amorteala' permanenta, incapabili sa se mobilizeze. Au in general tendinta de victimizare si de a-si scoate la inaintare ranile trecutului pentru a motiva nefericirea din prezent. Nu suporta confruntarile sau sa dea explicatii, nici macar celor apropiati atunci cand acestia incearca sa-i impulsioneze. - "n-aveti cum sa intelegeti prin ce trec, viata mea a fost foarte grea, n-am avut norocul altora", etc.


Ar mai fi o categorie de 'nefericiti': 'Cei-Vesnic-Nemultumiti'. Comparandu-se obsesiv cu ceilalti, (the grass is always greener on the other side - iarba e mereu mai verde de partea cealalta a gardului) ei sunt cei mai ambitiosi dintre toti, dar in acelasi timp nu reusesc sa se bucure de ceea ce au realizat prin forte proprii, pentru ca intotdeauna in stanga sau in dreapta lor, exista cineva 'mai sus', si intotdeauna se poate 'mai bine'. Ei au convingerea ca viata este o competitie si ca fericirea este rezervata doar invingatorilor. Mai intai munca, si apoi distractia. Viata lor este o continua lupta - cu timpul, cu ei insisi, cu familia, cu cei din jur. Obstacolele li se par firesti, si rareori au incredere deplina in cineva, asteptandu-se in orice clipa la ce e mai rau. Daca le spui ca sunt pesimisti, iti vor da replica lor preferata : "sunt realist, nu pesimist!"

Desigur, exista multe alte variante de nefericire, si multe combinatii intre cele descrise mai sus. Dar acestea sunt in opinia mea cele trei categorii de baza. Si pentru fiecare exista vindecare. Dar aceasta vindecare nu va fi niciodata posibila ca panaceu universal, pentru ca nu exista, chiar nu exista o reteta universala a fericirii. Pentru a ne gasi fericirea, trebuie sa ne gasim Sensul propriei existente (vezi "Omul in cautarea Sensului Vietii" de Viktor Frankl si teoria logoterapiei).