vineri, 28 mai 2010

Chakrele si Campul Energetic de Lumina

Indiferent unde s-a născut, fiecare om are un schelet cu exact acelaşi număr de oase. In mod similar, cu toţii avem o anatomie luminoasă, care include chakrele şi meridianele cunoscute în acupunctura.
Cu toţii posedăm un Câmp Energetic de Lumină care ne înconjoară corpul fizic şi ne informează corpul, în acelaşi fel în care câmpurile energetice ale unui magnet organizează pilitura de fier, pe o bucată de sticlă. Acest rezervor de forţă vitală este o mare de energie a vieţii, indispensabilă pentru sănătatea noastră, asemenea oxigenului şi nutrienţilor purtaţi de sânge. Energiile Câmpului Energetic de Lumină, reprezinta cel mai pur şi mai preţios combustibil al vieţii. Misticii indieni şi tibetani, care au atestat existenţa Câmpului Energetic de Lumină în urmă cu mii de ani, l-au descris ca pe o aură sau un halou în jurul corpului fizic. In Est, mandalele îl înfăţişează pe Buddha învăluit în benzi de foc albastre şi aurii. în Vest, Hristos şi apostolii sunt pictaţi cu halouri luminoase care îi înconjoară. Legendele amerindienilor vorbesc despre persoane care strălucesc noaptea, ca şi cum ar fi luminate de un foc interior. Povestirile andine vorbesc despre conducătorul Pachacutek, considerat a fi Copilul Soarelui, care strălucea ca lumina răsăritului. Greşim dacă ne imaginăm că relatările despre Lumina care îi înconjura pe Buddha sau pe Hristos sunt doar mituri şi legende. Astfel, cu cat o fiinta este mai evoluata spiritual, cu atat Lumina corpului sau energetic este mai puternica.
Fiecare creatură de pe Pământ este compusă din Lumină. Plantele absorb lumina direct de la soare şi o transformă în viaţă, iar animalele mănâncă plante verzi, care se hrănesc cu Lumină, astfel că Lumina reprezintă baza vieţii. Suntem legaţi prin Lumină, de materia vie. Fiecare element viu din jurul nostru este constituit din Lumină, aranjată în diferite forme şi vibraţii. Fizicienii care studiază particulele subatomice ştiu că, atunci când analizezi materia în amănunt, descoperi că întregul univers este constituit din vibraţie şi Lumină.

Chakrele constituie 'organele' corpului nostru de lumina. Cuvântul chakra înseamnă „roată" în sanscrită. Cu toate ca termenul apartine traditiei hinduse, intalnim notiuni asemanatoare si in alte culturi .In traditia ebraica si studiul kabalei apare arborele sefirotic, în anumite părţi ale Americii de Sud, chakrele sunt cunoscute drept 'ojos de luz' sau ochii Luminii, incasii le numesc 'pu-kios', sau fântânile de Lumină,in timp ce medicina traditionala chineza si japoneza studiaza centrii de acupunctura si meridianele prin care circula fluxul energetic.

Chakrele sunt discuri rotitoare ce asigura 'alimentarea' cu lumina (energie cosmica) a corpului nostru. Cu cat chakrele sunt mai 'curate' si mai deschise, cu atat corpul fizic va fi mai energizat si va  functiona mai bine.  Chakrele sunt o conductă directă către reţeaua neuronală umană. Ele se rotesc în sensul acelor de ceasornic, în aceeaşi direcţie în care se învârtesc şi braţele galaxiei. Fiecare chakră are o frecvenţă unică, pe care o percepem printr-o culoare a curcubeului. Chakrele unui nou-născut prezintă culorile lor pure - de la roşu în prima chakră la violet în cea de-a şaptea. Pe măsură ce îmbătrânim, culorile se atenuează.
Traumele şi pierderile din viaţa noastră lasă în urmă reziduuri ce pot impiedica functionarea optima a chakrelor. Procesul prin care apare un blocaj al chakrei, este analog unui motor ale cărui pistoane sunt blocate în mocirlă. Chakrele se înfundă şi încep să se învârtească alene, astfel încât nu mai avem energie şi devenim uşor iritabili sau deprimaţi, în cele din urmă, ele se închid, iar sistemul nostru imunitar cedează.
Atunci când rezervele noastre de energie devin toxice, chakrele transportă aceste toxine înspre sistemul nervos central şi ne îmbolnăvim. Câmpul Energiei Luminoase, asemenea unei baterii, poate opera la capacitate maximă, doar până când devine incapabil să se regenereze. Cu toţii cunoaştem oameni care au îmbătrânit brusc, după o traumă suferită în viaţă. De cât de bine păstrăm şi ne regenerăm rezervele de Lumină, depind durata şi calitatea vieţii noastre.
In traditiile estice ,(hinduism sau budism), chakrele principale sunt in numar de sapte. Samanii din zona Americii de Sud, vorbesc despre noua chakre (cu toate ca le denumesc diferit). Numerotarea lor incepe de jos in sus, de la 'pamant' spre 'cer', asemeni unor 'etape' de dezvoltare -de la nevoile primordiale umane, pana la constientizarea de sine, si iluminarea spirituala. Iata mai jos o descriere mai detaliata:

1. Prima chakra - numita Muladhara - sau chakra 'radacina'.
Prima chakra reprezinta baza sanatatii emotionale si mentale. Ea controleaza vointa de a supravietui, instinctul de conservare, apartenenta la grup si identitatea de grup (familiala), starea de siguranta launtrica, increderea in sine la nivel fizic, dorinta de acumulari materiale, profesia aleasa, sentimentul de stabilitate.
Adevar sacru: Toate sunt una.
Pozitie: la baza coloanei vertebrale, intre anus si sex.
Elementul asociat: pamant
Organe deservite: Baza coloanei vertebrale, picioare, oase, rect, sistemul imunitar.
La nivelul acestui centru, pot aparea urmatoarele:
Probleme fizice: dureri cronice de spate, dereglari ale sistemului imunitar, sciatica, afectiuni ale venelor, varice.
Probleme emotionale: depresie,personalitate multipla, dependente,teama de a fi abandonat de familie, crize de identitate, relatie dificila cu familia, lipsa loialitatii , incapacitatea de a se descurca pe cont propriu, lipsa sigurantei in cadrul grupului, compromiterea principiilor morale,etc.

Caroline Myss propune o serie de intrebari menite sa aduca o constientizare a problemelor care au dus la blocarea acestui centru energetic, si implicit, la aparitia problemelor .
Auto-examinare:
1. Ce sisteme de credinta ai mostenit de la familia ta?Mai au aceste credinte autoritate asupra ta?
2. In ce superstitii crezi? Care dintre acestea au mai mare autoritate asupra ta decat propriul discernamant?
3. Ti-ai compromis vreodata principiile morale? Daca da, ai facut demersuri pentru a repara greseala?
5. Ai treburi nerezolvate cu membrii familiei tale? Daca da, ce te impiedica sa vindeci relatia cu familia?
6. Insira toate lucrurile bune care simti ca vin de la familia ta.
7. Daca esti parinte, ce calitati ai vrea sa invete de la tine copiii tai?

Alte comentarii (A.Villoldo) :
In sanscrită, prima chakră este cunoscută sub numele de muladhara, care înseamnă „fundament, bază, temelie". Casa noastră energetică trebuie construită pe o fundaţie puternică. Asemenea unei rădăcini care ajunge în locurile jilave şi bogate ale Mamei Pământ, prima chakră ne furnizează nutrienţii esenţiali.Ne stabilizează şi este temelia pe care se sprijină sistemul energiei noastre luminoase. Atunci când ne deconectăm de la Pământ, începem să ne luăm hrana necesară de la suprafaţă. Ca rezultat, devenim asemenea unui copac, ale cărui rădăcini slabe şi răspândite nu îl pot susţine să nu se răstoarne în timpul unei furtuni. Ne pierdem stabilitatea, baza şi siguranţa.
Atunci când prima chakră este deconectată de Pământul feminin, ne simţim orfani. Principiul masculin predomină şi căutăm siguranţa în lucrurile materiale. Individualitatea predomină în faţa relaţiilor, iar impulsurile egoiste triumfă în detrimentul familiei, al societăţii şi al responsabilităţii globale. Cu cât ne separăm mai mult de Pământ, cu atât devenim mai ostili în faţa laturii feminine. Ne renegăm pasiunea, creativitatea şi sexualitatea. In cele din urmă, Pământul însuşi devine un loc plin de venin.
Cele patru porniri instinctuale - frică, hrănire, luptă şi sex -sunt oglindite în programele primelor două chakre inferioare. Acestea sunt programele de bază necesare pentru supravieţuirea fizică şi emoţională. Inclinaţia de a mânca prea mult, de a strânge bani sau obiecte, sunt expresii negative ale instinctului de supravietuire. Simţim că nu avem niciodată destul. Dezechilibrul primei chakre se manifestă prin sentimentul de lipsă. Chiar şi cei care au foarte multe posesiuni, simt frica de a nu şi le pierde. In mod ironic, săracii sunt adesea mai generoşi decât bogaţii. Odată ce prima chakră este curăţată, ideea de lipsuri dispare. Ajungem să ne dăm seama că nu ne lipseşte nimic şi că ducem o viaţă îmbelşugată. Nu este suficient să înţelegem asta la nivel intelectual. Trebuie să ştim cu fiecare celulă a corpului nostru, că Universul are grijă de noi şi ne sprijină.
Un individ care acţionează din prima chakră se află într-o stare de fuziune primară cu lumea. El este absorbit de simţuri şi se angajează exclusiv în lumea materială. Crede că lumea îi datorează ceva, iar cei din jurul său ar trebui să recunoască faptul că el este o persoană specială. Devine egocentric şi narcisist. Nu poate xperimenta iubirea autentică, deoarece nu se poate pune în locul celuilalt. Este incapabil să „să se pună în pielea altei persoane". Acest centru corespunde primilor şapte ani de viaţă. Traumele trăite în aceşti ani - inclusiv cele de la naştere şi înainte de ea, sunt înregistrate în această chakră, formând complexe psihologice care întrerup dezvoltarea ulterioară.Asemenea unui copil, o persoană motivată în primul rând de prima chakră va fi preocupată de supravieţuire şi distracţie. Atunci când este ameninţată, poate deveni violentă - fizic sau emoţional - în faţa primejdiei percepute. Persoana concentrată pe prima chakră va căuta, cu orice preţ, recompense senzuale temporare. Adesea, nu îşi dă seama unde se termină corpul său şi unde începe lumea, astfel încât ceilalţi încep să devină o extensie a sa şi încetează să mai conteze în ochii săi.

2. A doua chakra, Svadhistana, chakra sacrala.
Chakra a 2ª este centrul puterii personale, al creativitatii, sexualitatii, si situatiei financiare.
Adevar sacru: Respectati-va unii pe altii, respecta-l pe cel de langa tine.
Pozitie: deasupra organelor genitale.
Elementul asociat: apa.
Organe deservite: Abdomenul inferior, pana la buric, organele sexuale, intestinul gros, vertebrele inferioare, pelvisul, apendicele, vezica, zona soldurilor.
Probleme fizice: Artrita , dureri cronice de spate sau solduri, sciatica, potenta sexuala , probleme ale aparatului urinar, boli ale prostatei sau ovarelor, afectiuni severe ale menopauzei.
Probleme emotionale: teama de a pierde controlul, sau de a fi controlat, pierdere financiara, probleme cu banii,teama de a fi abandonat de prieteni/colegi , capacitatea de a-ti asuma riscuri, sentiment de vina, dorinta sau lipsa de putere, creativitate, simtul onoarei in relatii, abilitatea de a lua decizii, puterea de a te revolta.
Auto-examinare:
1. Cum definesti creativitatea? Te consideri o persoana creativa? Iti urmezi ideile creatoare?
2. Iti directionezi vreodata ideile creatoare in moduri negative de exprimare? Exagerezi sau infrumusetezi realitatea, sau faptele, pentru a-ti sustine punctul de vedere?
3. Te simti confortabil cu sexualitatea ta? Daca nu, ai luat masuri pentru a-ti vindeca dezechilibrele sexuale? Te-ai folosit de ceilalti pentru placerea ta sexuala, sau te-ai simtit folosit/a? Iti respecti propriile limite sexuale?
4. Iti tii cuvantul dat? Care este sistemul tau de valori morale si etice?
5. Iti negociezi principiile morale in functie de circumstante?

Alte comentarii:
Cea de-a doua chakră este localizată la patru degete mai jos de buric şi face legătura cu rinichii şi cu elementul apă. Ea activează glandele suprarenale, care produc adrenalina. Adrenalina este hormonul care mediază reacţia într-o situaţie de criză.Teroriştii şi laşii acţionează din cea de-a doua chakră. Bravada şi aroganţa sunt inspirate de această chakră. Imaginaţi-vă, dacă vreţi, o gorilă care îşi dezveleşte dinţii şi se bate cu pumnii în piept.
Cea de-a doua chakră metabolizează nutrienţii energetici din Câmpul Energetic de Lumină. Toate formele de energie reprezintă hrană pentru ea - procesează energia Pământului preluată de prima chakră şi digeră energiile emoţionale din sistemul nervos. Atunci când această chakră funcţionează bine, ea poate distruge emoţiile negative, precum furia şi frica, eliminându-le ca deşeuri prin prima chakră. Dar cănd această chakră este dezechilibrată, emoţiile negative se extind în interiorul nostru, stau în intestinele noastre şi se descompun încet. Cu toţii cunoaştem oameni incapabili să renunţe la ura, care poartă resentimentele mult timp - uneori, chiar ani întregi. Aceste emoţii negative se localizează în cea de-a doua chakră şi devin toxice.

Cea de-a doua chakră este şi locaţia pasiunii. Ea se exprimă prin intermediul creativităţii şi intimităţii. în prima
chakră, ne reproducem. în cea de-a doua, facem dragoste cu persoana iubită. Numele sanscrit pentru acest centru este svadhisthana, care înseamnă „locul în care sălăşluieşte eul". Cronologic, această chakră corespunde perioadei de vârstă dintre opt şi paisprezece ani. Dorinţa adolescentină de a avea aventuri romantice îşi are originea în creşterea activităţii celei de-a doua chakre.
Tulburările de personalitate legate de cea de-a doua chakră pot fi foarte profunde. Aceşti oameni trăiesc într-o lume în care plouă, pentru că cerul doreşte, personal, să-i ude. Câteodată, ei au impresia că întreaga lume conspiră împotriva lor. Intr-adevăr, uneori plouă pentru noi, dar plouă şi pentru copaci, plante,animale şi pietre, după cum plouă, pur şi simplu. O astfel de persoană adesea consideră că are dreptul la orice. Dacă îşi vindecă cea de-a doua chakră, descoperă că lumea nu îi datorează nimic. Dimpotrivă, ea îi este datoare vieţii. Sub îndrumarea chakrei a doua, centrul iubirii erotice, ne explorăm pasiunea şi descoperim intimitatea. Disfuncţiile acestei chakre pot face ca persoana să confunde sexul, cu dragostea. Marea sarcină a celei de-a doua chakre este să transforme sexul în dragoste, situaţii romantice, în intimitate. Nu e o sarcină uşoară, pentru că impulsurile negative ale aceste chakre sunt reprezentate de nevoia de a-i controla pe ceilalţi, prin intermediul banilor, puterii şi sexului.
Expresiile negative ale celei de-a doua chakre sunt furia şi frica. Şamanii cred că frica este marele nostru duşman.Ea este un adversar viclean, cu care nu trebuie să te pui, deoarece, în momentul în care o faci, te va secătui de vlagă şi va ieşi învingător. Ideea este să ajungi să îţi cunoşti frica şi să te împrieteneşti cu ea. Foloseşte-o ca pe un mecanism de avertizare şi nu ca pe un declanşator al reacţiei de autoapărare.
Chakra a doua trece chiar prin abdomen, acolo unde ia naştere viaţa. Acest centru germinează seminţele pasiunii şi creativităţii, care se vor dezvolta în chakrele superioare.

3. A treia chakra -Manipura
A treia chakra continua dezvoltarea respectului de sine si a personalitatii, separat de identitatea tribala. Adevar sacru: Respecta-te pe tine insuti.Fii matur si onorabil in relatia pe care o ai cu tine insuti si asuma-ti responsabilitatea pentru persoana care ai devenit.
Pozitie: plexul solar, o palma deasupra buricului.
Element asociat: focul
Organe: Abdomen, stomac, intestinul subtire, ficat, bila, rinichi, pancreas, splina, partea de mijloc a coloanei.
Probleme fizice:Artrita, ulcer gastric sau duodenal, probleme intestinale sau ale colonului, pancreatita, diabet, indigestie cronica sau acuta, anorexie, bulimie, disfunctii ale ficatului, hepatita
Probleme emotionale: Incredere/teama/intimidare, parerea despre sine, respect de sine, incredere in sine, ambitie, curaj, capacitatea de a trece prin situatii dificile, a avea grija de sine si de ceilalti, sensibilitate la critica, principii morale, teama de a fi respins, teama de a fi umilit, neliniste pt. cum arati fizic, tarie de caracter.
Auto-examinare:
1. Te placi asa cum esti? Ce nu iti place si de ce? Ce faci pentru a schimba lucrurile care nu iti plac la tine?
2. Esti cinstit/a? Modifici adevarul atunci cand il prezinti? De ce?
3. Ii critici pe ceilalti? Ii invinuiesti pe ceilalti ca sa te protejezi pe tine?
4. Esti capabil sa admiti ca nu ai avut dreptate? Esti deschis la feedback din partea celorlalti?
5. Ai nevoie ca ceilalti sa te placa, sa fie de acord cu tine? Daca da, de ce?
6. Ai fost intr-o relatie cu o persoana pe care nu o iubeai cu adevarat, doar pentru ca era mai bine decat sa fii singur/a?
7. Te respecti pe tine? Poti decide sa faci schimbari in viata ta si apoi sa te tii de angajamentele pe care le-ai luat?
8. Ti-e teama de responsabilitate? Sau, te simti responsabil pentru tot ce se intampla si pentru toata lumea?
9. Iti doresti tot timpul ca viata ta sa fie altfel? Daca da, faci ceva ca sa o schimbi, sau te-ai resemnat cu situatia?

Alte comentarii:
A treia chakră este situată în plexul solar şi este asociată cu pancreasul. Această glandă este banca de energie a corpului. Glucoza reprezintă moneda sa de schimb. (Pancreasul produce insulina, care aduce glucoza din sânge, în celule, unde poate fi folosită drept combustibil). Atunci când chakra a treia funcţionează bine, corpul are destulă energie pentru toate activităţile. De vreme ce creierul este cel mai mare consumator de energie din corp, echilibrul chakrei a treia este esenţial pentru a putea gândi limpede. 
Indivizii care prezintă disfuncţii ale acestei chakre au adesea un nivel scăzut al energiei. Hrana pe care o ingerează este eliminată înainte ca nutrienţii să ajungă în sânge. Problemele de întreţinere pot apărea şi la nivel psihologic şi spiritual. Când chakra a treia nu funcţionează cum trebuie, persoana dă greş în încercările sale. Chiar dacă are la îndemână toate resursele succesului, nu are destulă vitalitate pentru a ajunge la linia de sosire. Chakra a treia este centrul puterii în sistemul Energiei Luminoase. Puterea sa poate fi folosită în mod constructiv, pentru a materializa aspiraţiile noastre în lume. Atunci când este folosită distructiv, ea poate ne reprima natura primară, sau libidoul, ceea ce se manifestă sub forma unor simptome nevrotice, inclusiv ruşinea şi vina. Această chakra corespunde vârstei cuprinse între paisprezece şi douăzeci şi unu de ani - anii care preced maturitatea. 
Puterea feminină a primei chakre şi energia sexuală primordială a chakrei a doua sunt transformate într-un combustibil fin, pe care chakra a treia îl utilizează pentru a ne duce visele la îndeplinire. Această chakra reface rezervele din Câmpul Energetic de Lumină. Atunci când îi trezim puterea, experimentăm lipsa fricii şi o fermitate care nu poate fi descurajată de nicio nenorocire. Obstacolele din calea noastră dispar. 
Pericolul îl reprezintă exacerbarea ego-ului. începem să credem că suntem singurii autori ai destinului nostru şi că putem schimba lumea după placul nostru. Ne simţim în stare să creăm sau să distrugem lumea şi devenim 
dictatoriali şi manipulatori, căutând puterea şi faima cu orice preţ. Indivizii seduşi de puterea chakrei a treia caută adesea să-i controleze pe ceilalţi, prin intimidare. Atunci când această chakra este curăţată, situaţia familială şi relaţiile interpersonale se stabilizează. Comunicăm cu eficienţă şi descoperim puterea cuvântului rostit şi scris. Acest centru ne ajută să fim sinceri faţă de noi înşine.Scopul vieţii noastre devine clar şi ne putem urma drumul. 
Există poveşti despre luptători incaşi, a căror chakra a treia strălucea ca un disc galben. Legendele spun că nu puteau fi ucişi. Conchistadorii trăgeau cu muschetele în ei, dar gloanţele îşi ratau întotdeauna ţinta. Există legende similare şi printre indienii din America de Nord, despre oameni curajoşi pe care cavaleria nu îi putea niciodată ţinti. Inţelepţii incaşi ne spun că, atunci când aceşti luptători de lumină isi ucideau adversarul, îi onorau pe ceilalţi, lăsând să curgă pe pământ, câteva picături din propriul sânge. Ei ştiau că, în alte circumstanţe, ar fi stat împreună în jurul focului şi ar fi spus poveşti. Aceşti bărbaţi şi aceste femei credeau că, dacă intri în bătălie furios ori înfricoşat, eşti deja mort. 
Funcţia celei de-a treia chakre este să transpună viziunea în realitate. In sanscrită, numele acestei chakre este manipura, care în seamană „palatul bijuteriilor" şi care face referire la abilitatea de a transforma visele în comori vii. Şamanul înţelege că poţi visa lumea, transformând-o în realitate. Acest centru este alambicul în care visele sunt transformate în aur, prin alchimie. Atunci când vrei să îmbunătăţeşti lumea din jurul tău, echilibrează-ţi chakra a treia. Instrumentul acestui centru este vizualizarea . 
Elementul focului, care o guvernează, oferă combustibilul pentru materializarea viselor. Aveţi grijă să nu folosiţi această putere pentru câştigul personal, ci pentru binele tuturor. Expresia-cheie a acestei chakre este a te pune în serviciul altora.

4. A 4a chakra: Anahata , chakra inimii.
Din aceasta pozitie centrala, cea de-a patra chakra mediaza legatura dintre corp si spirit, si le determina sanatatea, puterea si echilibrul.
Adevar sacru: Iubirea este putere divina
Pozitie: Zona inimii, central.
Element: Aer
Organe: inima si sistemul circulator, plamanii, diafragma, glanda timus. umerii, bratele si mainile, coastele, sanii.
Probleme fizice: afectiuni ale inimii, astm, alergii, afectiuni ale plamanilor, noduli la san, partea de sus a spatelui, dureri de umeri.
Probleme emotionale: ura, amaraciune, tristete, furie, gelozie, incapacitatea de a ierta, egoism, teama de a fi singur, tradare, compasiune, speranta, incredere, abilitatea de a te vindeca pe tine si pe ceilalti.
Auto-examinare:
1. Ce amintiri inca mai ai de vindecat? Ce relatii din viata ta au nevoie de vindecare?
2. Te folosesti de ranile tale emotionale pentru a controla oameni sau situatii? Cum?
3. Ai permis sa fii controlat de ranile altcuiva? Vei mai ingadui asta? Ce pasi esti pregatit sa faci pentru a preveni sa mai fii controlat in acest fel?
4. Asociezi vindecarea emotionala cu a nu mai avea nevoie de o relatie intima?
5. Ce intelegi prin iertare?
6. Cine sunt persoanele pe care trebuie sa le ierti, si ce te impiedica sa dai deoparte durerea pe care o asociezi cu ele?
7. Pentru ce ar trebui sa primesti tu iertare? Cine ar trebui sa te ierte?
8. Cum vezi o relatie sanatoasa? Esti dispus sa renunti la a te folosi de ranile tale pentru a te deschide pt o astfel de relatie?

Alte comentarii:
Chakra inimii este axa sistemului chakrelor. Aşa cum abdomenul reprezintă centrul gravităţii pentru corpul fizic, inima se află în centrul corpului luminos. Glanda timus este reglată de chakra inimii. Timusul este responsabil de imunitatea celulară. El este unul dintre principalii jucători în cadrul sistemului imunitar, foarte important în dezvoltarea celulelor limfocitare B şi T, „celulele ucigaşe" ale corpului.
Denumirea sanscrită pentru chakra inimii este anahata, care înseamnă „nelimitat". Se referă la faptul că ne eliberăm de aspectele materiale ale succesului. Banii, maşinile, faima şi averea încetează să mai fie unităţi de măsura ale împlinirii. Libertatea, bucuria şi pace statornică devin însemnele unei persoane concentrate pe centrul inimii. Din punct de vedere cronologic, chakra inimii este asociată cu vârsta cuprinsă între douăzeci şi unu şi douăzeci şi opt de ani. Este centrul din care ne formăm familiile şi descoperim iubirea, alături de sufletul-pereche şi de copii. Prin centrul inimii împărtăşim şi experimentăm iubirea. Aceasta este cea mai greşit înţeleasă chakra din corp, deoarece calitatea iubirii chakrei inimii nu este nici a avea afecţiune faţă de ceilalţi, nici a ne îndrăgosti. Chakra inimii se concentrează asupra iubirii de Creaţie - aceeaşi iubire pe care o nutresc florile pentru ploaie, sau jaguarul pentru antilopa din care se hrăneşte. Acest tip de iubire nu se concentrează asupra unui obiect, după cum nu este dependent nici de altă persoană, pentru a exista. Nu este o iubire sentimentală. Este impersonală. Teologii creştini o numesc agape. Incaşii îi spun munay. Tipul acest de iubire nu urmăreşte o finalitate. Nu duce la căsătorie sau la o relaţie. Este un scop în sine.
Pentru a experimenta iubirea altruistă, trebuie să moară ceea ce am fost noi în trecut. Astfel, şamanii au născocit practici complexe pentru eliminarea ego-ului şi a egocentrismului. Totuşi, ca să experimentăm iubirea chakrei inimii, este suficient să ne predăm în faţa iubirii - să facem ca iubirea să devină dintr-un sentiment, practică şi meditaţie. Trebuie să încetăm să ne mai îndrăgostim, ci să devenim iubirea însăşi. Atunci când îţi simţi inima bătând, aminteşte-ţi că iubirea este cea care bate astfel.
Una dintre expresiile negative ale acestei chakre este îndrăgostirea de sine. Cu toţii cunoaştem oameni care pretind că „iubirea este totul" şi bălmăjesc tot felul de clişee despre iubire. Aceşti indivizi sunt mai interesaţi să-şi demonstreze „iluminarea", decât să pună în practică iubirea altruistă ori generozitatea. O altă exprimare negativă a instinctului iubirii este incapacitatea de a da dovadă de compasiune faţă de noi înşine. Atunci când iubirea de sine este absentă, rămânem la nivelul de autocritică şi ruşine. O chakră a inimii dezechilibrată ne face incapabili să ne dedicăm unei relaţii intime. Persoana care se află în această situaţie va fugi când se va simţi vulnerabilă - adesea folosind munca, ori alte scuze, pentru a sta departe de persoana iubită. O chakră a inimii echilibrată ne permite să ne implicăm în relaţia intimă. Ea integrează principiile masculin şi feminin în interiorul nostru, astfel încât să nu ne mai căutăm în afară „jumătatea lipsă". Blândeţea şi duritatea, receptivitatea şi creativitatea încetează să mai fie aspecte opuse, pentru că aceste principii sunt îmbinate într-o armonie delicată. Centrul inimii ne permite să readucem o inocenţă care ne face să ne jucăm şi să avem inspiraţie. Ştim cine suntem şi ne acceptăm pe noi înşine - iar acest lucru ne aduce bucurie şi pace.

5. A 5ª chakra – Vishudda – chakra gatului
A cincea chakra este centrul luptei tale cu deciziile pe care le ai de facut, si capacitatea de a –ti abandona vointa in fata vointei divine. Esenta sa este credinta. Credinta in temerile noastre sau credinta in Divinitate.
Adevar sacru: Accepta vointa Divina
Pozitie: Baza gatului, central
Element: Eter
Organe: Gat, tiroida, trahee, gura, dintii, gingiile, falca, esofagul, paratiroida, hipotalamusul,vertebrele gatului.
Probleme fizice: Gat ragusit, dureri in gat cronice, probleme cu interiorul cavitatii bucale, gingivita, parodontoza, laringita, ganglioni inflamati, probleme ale tiroidei, scolioza.
Probleme emotionale: puterea vointei, exprimarea propriei personalitati, a-ti urma visul, a te folosi de propria putere pentru a crea, a-i judeca pe ceilalti, critica, credinta, a cunoaste, capacitatea de a lua decizii.
Auto-examinare:
1. Ce intelegi prin ‘ a avea vointa puternica’?
2. Care sunt persoanele care au putere asupra vointei tale, si de ce?
3. Incerci sa-i controlezi pe ceilalti? Daca da, pe cine, si de ce simti nevoia sa-i controlezi?
4. Te poti exprima onest si deschis atunci cand trebuie? Daca nu, de ce?
5. Poti sa simti momentele cand esti calauzit de Divinitate sa actionezi intr-un anume fel?
6. Ai incredere atunci cand nu ai dovezi?
7. Ce temeri ai legate de modul in care Divinitatea te poate ghida?
8. Te rogi sa primesti ajutor in functie de planurile tale, sau poti spune, ‘ o sa fac ceea ce Dumnezeu ma va calauzi sa fac’?
9. Ce te poate face sa pierzi controlul asupra propriei vointe?
10. Stii ca trebuie sa te schimbi/ sa iei o decizie, dar amani mereu momentul in care trebuie sa actionezi? Daca da, in ce situatii, si din ce motive?

Alte comentarii:
Chakra a cincea este localizată în dreptul gâtului şi influenţează glanda tiroidă, reglatorul metabolismului, adică al ritmului în care combustibilul este ars în organism, afectează greutatea corporală şi aprovizionarea cu vitamine. Denumirea sanscrită a acestei chakre este vishuda, care înseamnă „puritate".
Chakra a cincea este centrul nostru parapsihic, responsabil de clarviziune, claraudiţie, psihometrie şi abilitatea de a comunica fără cuvinte. Atunci când această chakră nu funcţionează bine, pot avea loc experienţe psihice nedorite, chiar şi o tulburare de personalitate care se poate transforma uşor în psihoză ori nevroză.Fanteziile unei astfel de persoane intră în viaţa de zi cu zi şi ea nu o mai poate deosebi de realitate. Tulburările de somn sunt frecvente, atunci când există un dezechilibru al acestei chakre.
Cronologic, a cincea chakră corespunde perioadei dintre douăzeci şi opt şi treizeci şi cinci de ani, când începem să însemnăm ceva în lume. Atunci când chakra a cincea este curată, începem să obţinem recunoaştere şi măiestrie în profesia aleasă. Experienţa şi cunoaşterea ne definesc statutul în lume. Cea de-a
cincea chakră ne oferă posibilitatea de a vedea ce ne oferă viitorul şi de a acţiona conform viziunii noastre. Vă imaginaţi cine puteţi deveni şi simţiţi libertatea de a avea posibilităţi nelimitate. In acest centru, adevărata introspecţie devine posibilă, căci plenitudinea lumii noastre interioare ne este pusă la dispoziţie pentru prima oară. Chakra a cincea ne permite să privim în noi, să devenim conştienţi de procesele noastre interioare. Dezvoltăm un vocabular pentru viaţa noastră emoţională, psihologică şi spirituală. Acest vocabular spiritual va creşte în dimensiuni, în chakra a şasea, împreună cu abilitatea de a căuta resursele interioare, oricând simţim nevoia de a schimba lumea exterioară. In chakra a cincea începem să dezvoltăm o perspectivă globală. Nu mai rămânem fixaţi într-un grup, un trib sau o cultură. Ne identificăm cu toţi oamenii - indiferent de rasă ori loc de naştere.
In prima chakră, ne dobândim identitatea de la mamă; în a doua, aceasta provine de la familie; în a treia, ne revoltăm împotriva părinţilor şi ne identificăm cu un grup social; în a patra, ne identificăm cu naţia sau cultura. In cea de-a cincea chakră, devenim cetăţeni planetari.
Chakra a cincea dă glas trăirilor inimii. Ea exprimă iubirea, bunătatea şi iertarea noastră. în acest centru, cele patru elemente ale chakrelor inferioare - pământ, apă, foc şi aer - sunt combinate într-o energie pură, care oferă matricea sau cadrul pentru visele noastre - asemenea fagurelui, care îi dă formă stupului de albine. Chakra din regiunea gâtului lansează această matrice în jurul căreia ne creăm lumea. Atunci când chakra a cincea este trezită, ne sincronizăm cu viaţa. Atunci când universul pare un adversar, când lucrurile nu se sincronizează, putem reveni la o stare de sincronizare cu viaţa, curăţându-ne cea de-a cincea chakră, eliminând reziduurile şi energiile dense care o blochează. Chakra a cincea acţionează asemenea unui coş de locomotivă pentru toate celelalte centre, eliberând energiile volatile care nu sunt eliminate în pământ, de către prima chakră. O simplă cale de a curăţa chakra a cincea este să o lovim de trei ori cu vârfurile degetelor, uşor.
O manifestare negativă a acestei chakre o reprezintă intoxicarea cu propria cunoaştere. Aceşti oameni nu îi ascultă pe ceilalţi, în timpul unei conversaţii. Pentru ei, avea dreptate este mai important decât a-1 înţelege pe celălalt. Pericolul îl reprezintă tendinţa de a transforma spiritualitatea în dogmă. Patologia chakrei a cincea a afectat naţiuni şi biserici, după cum au demonstrat acţiunile Inchiziţiei şi intoleranţa religioasă din lumea de astăzi. Pentru oamenii obişnuiţi, chakra a cincea serveşte drept coş pentru eliminarea energiilor arse de chakrele inferioare. Pentru a comunica nevoile emoţionale ale celorlalte chakre, majoritatea oamenilor îşi folosesc aproape exclusiv vocea. Cu cât devenim mai conştienţi de resursele noastre psihologice şi spirituale, cu atât această chakră devine mai puternică. Ne descoperim vocea adevărată.


6. Chakra a 6a - Ajna , al treilea ochi
Aceasta este centrul intuitiei, intelectului si ratiunii. Cunoscuta si sub denumirea de al treilea ochi, include la nivel mai subtil, abilitatatea de a 'vedea' dincolo de aparente, clarviziunea.
Adevar sacru: Cauta doar adevarul. Cerceteaza intotdeauna diferenta dinre adevar si iluzie, ai incredere in ceea ce nu poti vedea, mai mult decat in ceea ce poti vedea.
Pozitie: in frunte,central, intre sprancene
Organe: creierul, sistemul nervos, ochii, urechile, nasul, glanda pineala, glanda pituitara (hipofiza).
Probleme fizice:ale creierului, hemoragii, atac cerebral, probleme neurologice, tulburari de vedere/orbire , conjunctivita, lipsa auzului, probleme de memorie/invatare , probleme ale maduvei spinarii, probleme ale hipofizei.
Probleme emotionale: Rigiditatea gandirii ,dorinta de a influenta oamenii prin forta gandului, gandire influentată de parerile generale, lipsa viziunii de ansamblu, dispretul fata de cunoasterea spirituala, accent pus pe dorinte materiale, incapacitatea de a invata din propria experienta, lipsa de deschidere catre ideile altora.
Auto-examinare:
1. Interpretezi adesea actiunile altora intr-un mod negativ? De ce?
2. Ce tipare negative apar mereu in relatia ta cu cei din jur?
3. Ce credinte continui sa accepti , cu toate ca stii ca nu sunt adevarate?
4. Ai tendinta de a-i judeca pe ceilalti? Daca da, ce situatii sau relatii activeaza aceasta tendinta a ta?
5. Gasesti mereu o scuza pt faptul ca te comporti intr-un mod negativ?
6. Aminteste-ti situatii in care s-a dezvaluit un nivel al adevarului mai profund decat cel cu care te-ai obisnuit. A fost acea experienta intimidatoare?
7. Ce credinte si atitudini din interiorul tau, ai vrea sa schimbi? Iti poti lua angajamentul sa faci acele schimbari?

Alte comentarii:
Chakra a şasea (sau cel de-al treilea ochi) este localizată în mijlocul frunţii. în tradiţiile hinduse este considerată cel de-al treilea ochi al lui Shiva, care oferă cunoaşterea adevărului perfect şi al non-dualităţii. Denumirea sanscrită a acestui centru este ajna, sau „puterea nelimitată". In această chakra ajungem să cunoaştem că suntem inseparabili de Dumnezeu. Exprimăm Divinul din noi şi vedem Divinul din ceilalţi. Atunci când ne aflăm în prezenţa unei persoane care a ajuns la un asemenea nivel, avem un profund sentiment de calm şi de pace. îţi dai seama că eşti o fiinţă eternă, care locuieşte un corp temporal. Trecem dincolo de trup şi minte, însă, cu toate acestea, le primim pe ambele în câmpul conştientei noastre. Pe măsură ce analizăm mintea, putem păşi în stări trans-personale. Urmăm mintea cu multă curiozitate, dar fără să fim absorbiţi de ea. Indoiala dispare, atunci când treci dincolo de minte, iar dorinţa şi dorul încetează să mai fie forte determinante. Intrăm pe tărâmurile cunoaşterii, care pot fi experimentate, dar nu şi povestite. Asta nu pentru că aceste tărâmuri se află dincolo de domeniul cuvintelor, ci mai degrabă pentru că nu există nimic altceva decât experienţe. Şamanii spun că acesta este un tărâm care nu poate fi găsit prin căutare, dar că numai cei care caută, l-ar putea găsi.
Este ca şi cum te-ai trezi dintr-un vis. In clipa în care îţi dai seama că ai visat, visul nu mai poate fi amintit.
Atunci când chakra a şasea nu funcţionează cum trebuie, individul face o confuzie între informaţie şi cunoaştere.Simte că a atins marile adevăruri spirituale, când, de fapt, nu are decât o colecţie de informaţii. Şamanii ştiu cum să aducă ploaia, fără să explice că apa este compusă din atomi de hidrogen şi oxigen. Orgoliul spiritual este un aspect negativ a celei de-a sasea chakre. Aceste persoane exercită adesea o mare putere şi influenţă în lume, fără să-şi asume responsabilitatea de a avea grijă de ea. In lumea noastră condusă de media, cu al său cult pentru celebritate, energiile chakrei a şasea pot fi deformate, având ca rezultat aroganţa spirituală şi megalomania.
Unele legende spun că cei care îşi trezesc această chakră pot obţine chiar nemurirea fizică. Nu mai îmbătrânesc şi nu se mai îmbolnăvesc, fiind capabili să-şi păstreze tinereţea, puterea şi vitalitatea. Toate dorinţele unei persoane cu cel de-al treilea ochi deschis se transformă în realitate şi, dacă mai mulţi vindecători au aceeaşi viziune, aceasta devine realitate pentru planetă. Religiile băştinaşilor pun de multă vreme în practică această tradiţie. înţelepţii din triburile indienilor Hopi şi vracii incaşi stau în meditaţie, vizualizând o lume pe care şi-ar dori să o moştenească strănepoţii.

7. Chakra a 7a - Sahasrara , chakra coroana.
Ultima din cele sapte chakre principale, Sahasrara mai este denumita si lotusul cu o mie de petale,si reprezinta legatura cu Divinitatea, centrul de primire a Gratiei Divine , a energiei cosmice/prana/chi ,etc.
Adevar sacru: Traieste in momentul prezent. Realizeaza o relatie personala cu divinitatea. Inlatura din viata ta, toate iluziile si temerile de ordin fizic, psihologic sau emotional. Debaraseaza-te de trecut, nu anticipa viitorul, si traieste in prezenta divinului.
Pozitie: crestetul capului, partea frontala
Organe: sistemul muscular, sistemul osos, si pielea.
Probleme fizice: osteoporoza, reumatism, probleme ale pielii, depresie ,oboseala cronica, sensibilitate extrema la lumina sunet sau orice alt factor de mediu
Probleme spirituale: lipsa credintei, inspiratiei, devotamentului ,curajului, altruismului, eticii.
Auto-examinare:
1. Ce fel de calauzire ai cautat in meditatiile sau rugaciunile tale?
2. Te targuiesti cu Dumnezeu? Te plangi mai mult decat iti exprimi recunostinta?
3. Esti devotat unei anume cai spirituale? Daca nu, simti ca ar trebui sa gasesti o cale spirituala?
4. Crezi ca Dumnezeul tau este mai 'autentic' decat Divinitatea din alte traditii spirituale?
5. Astepti ca Divinitatea sa iti dea o explicatie pentru toate experientele tale dureroase? Pentru care anume?
6. Ai inceput sa practici meditatia/rugaciunea, dar te-ai oprit? Daca da, ce te-a impiedicat sa continui?
7. Ce adevaruri spirituale cunosti, dar pe care nu le pui in practica in viata de zi cu zi?
8. Ti-e teama sa ai o relatie mai apropiata cu Divinitatea pentru ca te temi de schimbarile ce pot aparea odata cu aceasta?

Alte comentarii:
Chakra coroană, situată în vârful capului, este portalul nostru către Ceruri, în acelaşi fel în care prima chakră este portalul către Pământ. Fire luminoase pornesc din acest centru şi ajung până la stele şi până la destinele noastre. Pământul ne protejează şi ne hrăneşte cu forţa sa vitală, iar Cerul ne propulsează spre propria devenire. Seminţele încolţesc doar atunci când se află în pământul bogat, întunecat şi umed, dar cresc la lumina Soarelui. După germinare, toate plantele se întorc după soare, pentru a lua viaţă de la el. în mod similar, viaţa noastră spirituală germinează în prima chakră, legată de pământ, iar Lumina Cerurilor intră prin coroană pentru a hrăni întregul sistem al chakrelor. în sanscrită, numele acestei chakre este sahasrara, care înseamnă „spaţiu gol". Persoanele care au dobândit darurile pe care le oferă acest centru, nu mai au nevoie de formă fizică. Fiind capabile să călătorească prin spaţiu şi timp, ele sunt una cu Cerul şi Pământul.
Lecţia chakrei a şaptea este stăpânirea timpului. Atunci când ne eliberăm de timpul linear, cauzal, nu mai suntem prinşi în strânsoarea tiranică a trecutului. Ziua de astăzi nu mai este rezultatul unui incident anterior şi
experimentăm eliberarea de cauză şi efect. Trăim cu un picior în lumea obişnuită şi cu celălalt în lumea spirituală şi ne dăm seama că acestea împart domenii comune. Persoanele care stăpânesc darurile acestei chakre înţeleg că râul vieţii curge dincolo de formă şi de lipsa formei, dincolo de existenţă şi nonexistenţă. Ei cunosc nemărginirea, independent de timp sau formă.

***
Informatii suplimentare (adaugate 11.07.2011):

CHAKRA A OPTA
Element: Suflet.
Culoare: Auriu.
Aspecte fizice: Arhitectul corpului.
Instinct: Transcendenţa.
Este sediul pentru: Non-timp.
Manifestare negativă: Matricele bolilor, groaza cosmică.

Chakra a opta este „sursa sacrului". Acesta este modul unic de a descrie acest centru. Această chakră se află la câţiva centimetri deasupra capului şi, atunci când este trezită, străluceşte precum un soare, în interiorul Câmpului Energetic de Lumină. Atunci când o persoană îşi mută conştienta în cea de-a opta chakră, poate accesa amintirile ancestrale. Işi aminteşte lucruri pe care nu le-a trăit niciodată direct. De exemplu, îşi poate aminti, în mod spontan, cum stătea în preerie, în jurul focului, cu un bivol în spatele său, sau rugându-se în templele de piatră din munţii înzăpeziţi. Invăţăturile tuturor şamanilor sau maestrilor care au trăit înainte îi stau la dispoziţie. Vocile lor devin vocea lui, iar aceşti profesori străvechi trăiesc în interiorul său. Acest centru este legat de domeniul arhetipal, de imaginile originare şi de amintirile care aparţin colectivităţii umane.
Câmpurile informaţionale din chakra a opta acţionează ca un şablon, pentru a crea corpul fizic. Această chakră este ca un tâmplar care construieşte un scaun (corpul fizic), iar mai târziu îl arde în sobă. Tâmplarul nu simte nicio pierdere, întrucât ştie că poate construi un alt scaun, dintr-o bucată nouă de lemn. Chakra a opta nu este afectată de moartea corpului. Dacă în această chakră există înregistrarea unei boli, este ca şi cum un defect de proiectare ar fi reprodus în fiecare scaun nou. In chakra a opta experimentăm o uniune profundă nu doar cu tot ceea ce înseamnă Creaţie - lucru care se întâmplă în chakra a şaptea - ci cu însuşi Creatorul. Creatorul este inefabil şi nu poate fi cuprins într-o imagine pe care simţurile noastre să o perceapă. Aceste întâlniri sunt adesea percepute prin prisma culturii. Un creştin poate avea experienţa uniunii cu Creatorul sub forma fuziunii cu un înger, un sfânt sau cu Christos. Un budist o poate experimenta ca pe o comuniune cu Buddha, iar un şaman incaş, ca pe o contopire cu steaua noastră, Soarele. Devenim una cu Creatorul şi percepem chipurile arhetipale ale Divinului, care există în acest tărâm. Acestea sunt imagini ale lui Dumnezeu, care au fost scrijelite, sculptate şi pictate de înaintaşii noştri, vreme de sute de mii de ani.
Manifestarea negativă a acestei chakre este groaza cosmică, aşa cum este trăită de cei prinşi între lumea spiritului şi cea a materiei. Ne-fiind nici morţi, nici vii, ei sunt prinşi într-un tărâm de coşmar, de care nu pot scăpa. La nivel spiritual, acesta este purgatoriul, ceea ce budiş tii numesc planurile bardo. Entităţile destrupate, care se agaţă de oameni sau de locuri de pe Pământ, sunt prinse în acest plan. De asemenea, persoanele care suferă o trezire spontană, dar dezechilibrată a .acestui centru, pot rămâne prinse în acest spaţiu. Mulţi se află în spitalele de boli psihice. Unii suferă singuri, în casele lor, iar alţii ajung să facă parte din culte pseudomistice bizare.
Atributul chakrei a opta este invizibilitatea. în acest centru, devenim conştienţi de Observator (cunoscut în budism drept Martorul) -un Sine care a fost prezent încă de la începutul călătoriei noastre spirituale. Desprins de minte, el este capabil să-i prezinte minţii toate dramele, fără să se implice în ele. Observatorul este martorul desfăşurării vieţii noastre şi înţelege că toate poveştile pe care le folosim pentru a ne descrie pe noi înşine sunt doar atât: poveşti. Tot ceea ce credem că ştim despre noi înşine, nu are legătura cu Eu-1 real. Observatorul ştie că orice poate fi văzut sau apucat nu este real. Pentru Observator contează misterul şi nu manifestarea. Observatorul percepe totul, dar nu poate fi perceput, pentru că nu este transformat într-un obiect al percepţiei. Observatorul este invizibil, pentru că nu poate fi observat. Eliminând proiectele care il cuprind pe „sine" şi practicând tăcerea, Observatorul va începe să îşi reveleze propria sursă, care este Spirit sau chakra a noua.

CHAKRA A NOUA
Element: Spirit
Culoare: Lumină albă, translucidă
Aspecte fizice: Niciunul
Instinct: Eliberare
Este sediul pentru: Nemărginire
Manifestare negativă: Niciuna

Chakra a noua se află în inima Universului. Este în afara timpului şi a spaţiului. Se extinde prin vastitatea spaţiului şi se conectează de chakra a opta, printr-un cordon luminos. Şamanul poate călători prin acest cordon, pentru a experimenta vasta întindere a Creaţiei. Folosim termenul de chakra pentru acest centru, deoarece nu avem o denumire mai bună. în realitate, acesta este lăcaşul Spiritului. El există dincolo de sufletul personal care ne ţine legaţi de continuum-ul spa-ţiu-timp şi salvare, şi care este asociat chakrei a opta. Este spiritul fiecărui lucru din Univers. Observatorul se dovedeşte a fi tot ceea ce este observat.
Chakra a noua este Sinele care nu a fost niciodată născut şi nu va muri niciodată. Acest Sine este anterior timpului şi nu va intra niciodată în râul prin care curge timpul. Este anterior spaţiului şi a existat înainte de materializarea Universului. Este Sinele care nu a părăsit niciodată Grădina Edenului.
Chakra a noua ne dă abilitatea de a păstra un secret, chiar şi faţă de noi insine. Secretul este că, în urmă cu foarte mult timp, acea Forţa Imensă, pe care o cunoaştem drept Dumnezeu, a hotărât din locul Său, aflat în vidul nemanifestat, să se experimenteze pe Sine. Astfel, s-a manifestat în urmă cu douăsprezece miliarde de ani, ca o singularitate din care a fost formată întreaga materie din Univers. Imensa Forţă a continuat să se exploreze pe Sine prin toate formele de viaţă, ca lăcustă, balenă, planete şi asteroizi. Cu toate acestea, de vreme ce Imensa Forţă era omniprezentă şi omniscientă, fiecare dintre manifestările Sale poseda aceste calităţi. Prin urmare, a trebuit să păstreze secretul naturii Sale, chiar faţă de Sine, pentru a se cunoaşte pe Sine, prin cele zece mii de forme. Atunci când acest centru este trezit, un râset puternic, huruitor, străbate cu ecou munţii, tunând pe tot Cerul.


Surse:
Alberto Villoldo - Saman, Vindecator, Intelept; 
Caroline Myss-   De ce nu ne vindecam si cum putem sa o facem ; 
                            Anatomia Spiritului
.

miercuri, 19 mai 2010

Despre Karma

Pentru ca am observat ca acest subiect nu poate fi ocolit atunci cand vorbim despre spiritualitate, vindecare, sau ezoterism, voi incerca sa clarific intr-un limbaj cat mai 'profan' termenul de karma, facand desigur referire la teorii general acceptate...
In primul rand, sa luam cuvantul in sine. Provine din limba sanskrita, si are aceeasi semnificatie atat in traditia hindusa cat si in cea buddista : orice actiune/cauza va genera o consecinta /efect . Dar pentru o explicatie completa, notiunea de karma trebuie corelata cu ideea de reincarnare. In acest sens se diferentiaza de traditia crestina, unde avem termenul de 'destin', prezentat ca fiind predefinit si desfasurandu-se pe parcursul unei singure vieti. Astfel, karma reprezinta in sensul mai larg, totalitatea actiunilor, si a consecintelor ce rezulta din acestea, atat pentru ceea ce am infaptuit in aceasta viata, cat si pentru vietile 'anterioare' si cele ce 'vor urma'.
Desigur, pentru toti cei care au crescut in doctrina ortodoxa sau catolica, aceasta notiune este foarte greu de acceptat. Biblia nu prezinta reincarnarea ca fiind posibila, cu toate ca anumite referiri s-au pastrat (dar ca orice altceva in Biblie, totul este interpretabil). Nu vreau sa fac aici un discurs teologic de istorie a religiilor. Dar cred ca anumite lucruri pot fi , macar pe scurt, clarificate.
O alta diferenta majora vine si din modul in care divinitatea intervine in evolutia umana. In traditia iudaica sau musulmana, chiar si in cea crestina daca privim vechiul Testament, aceasta interventie este mai degraba punitiva. Dumnezeu este prezentat ca fiind atotputernic, si inzestrat cu toate caracteristicile unui comandant de osti. Razboinic si orgolios, pretinde sa fie ascultat intru totul, si isi exercita furia colosala pentru corectarea 'abaterilor' de la regulile impuse 'prin lege' (judecarea pacatosilor).
In credintele orientului indepartat insa, accentul se pune pe seama propriilor decizii si actiuni care nu fac decat sa declanseze legea cauzei si efectului. Astfel, rolul Divinitatii, se schimba din 'calau', in 'maestru, invatator'. Nu este nevoie de o pedeapsa, pentru ca 'lectiile' pot fi invatate cu rabdare, pe parcursul mai multor vieti.
Dar, interesant este faptul ca 'miza' este aceeasi: eliberarea sufletului si atingerea starii de iluminare sau pace vesnica. In crestinism numim acest lucru 'a ajunge in Rai', in alte religii, 'a atinge Nirvana' ,Shamballa,etc.
Si acum iata intrebarea intrebarilor, care a fost pusa de filozofi si teologi din cele mai vechi timpuri: Ne putem schimba destinul sau ne putem doar resemna in fata lui?
Iar daca punem intrebarea 'karmic'...Daca ar fi sa acceptam ca tot ceea ce traim in ziua de azi, este rezultatul FIRESC a ceea ce am 'creat' in trecut, putem oare sa schimbam modul in care se vor desfasura evenimentele viitoare? Si daca da, cum? Este oare nevoie de un efort supraomenesc, sau poate fi un proces mult mai simplu?
Raspunsul nu este absolut si nici universal valabil. Pentru ca suntem unici. Deci pentru fiecare dintre noi, va exista un raspuns la fel de unic si personal, in functie de tipul nostru de relatie cu Divinitatea, in functie de capacitatea noastra de a evolua, in functie de structura interioara si limitarile mai mult sau mai putin constientizate.
Si aici intervine notiunea de 'ardere' a karmei. Ce inseamna 'a arde karma' ? Inseamna a-ti plati toate 'datoriile'. Desigur, scopul fiind evolutia, aceasta purificare poate lua nenumarate forme. Sunt oameni care nu pot evolua decat prin suferinta. Fizica sau emotionala. Sunt oameni care pot evolua prin simpla constientizare a unei probleme adanc ingropate. In mod evident acesta este si primul pas: constientizarea. Dar, o sa ma-ntrebati, cum imi dau seama ce am de rezolvat, daca nu am nici o amintire din vietile mele anterioare?
Iar eu va voi raspunde astfel: Incepe prin a-ti privi propria viata, acum si aici. Ai o stare de sanatate buna? Traiesti in bunastare, sau cu grija zilei de maine? Esti implinit in relatia cu ceilalti, sau ai senzatia ca esti tinta lor de bataie? Esti fericit in dragoste, in casnicie? Gasesti multe motive de multumire, sau viata ti se pare mai degraba un chin? Ti se pare uneori, ca ai ghinion, in tot ceea ce iti propui, si ca nimic nu-ti iese cum trebuie?
Apoi mergi mai departe: ce evenimente recurente au aparut in viata ta pana acum? ce fel de oameni observi in preajma ta mereu? Care este lucrul de care te temi cel mai mult? Prin ascutzirea capacitatii de observatie, analizeaza acele lucruri care ocupa cea mai mare pondere in viata ta. Tot ceea ce este la 'superlativ' si care iti provoaca un disconfort.
In urma acestei analize, vei gasi mai mult ca sigur un numitor comun. Sa luam de exemplu, esecul in dragoste, relatii care par ca nu duc nicaieri, si care se termina intotdeauna in lacrimi. Daca ai facut tot ce ti-a stat in puteri intotdeauna, dar totusi nu ai gasit inca un echilibru in viata ta de cuplu, atunci este foarte probabil ca aici ai de 'lucrat'. Ca aici ai acumulat blocaje, din alte vieti sau din cea in care esti acum. Din acest punct de vedere, tu ai de 'ars karma', pentru a putea restabili un echilibru la nivel subtil, la nivel de suflet. Dar asta nu inseamna ca esti 'condamnat' sa suferi toata viata pe aceasta tema. Nu, dimpotriva!. Priveste karma ca pe o busola, nu ca pe o condamnare. Singurul scop al vietii este evolutia ta, iar pentru asta ti se vor oferi intotdeauna si mijloacele necesare. Pentru ca altfel, ar fi ca si cum am trimite un copil la scoala, fara sa-i dam cartile de care are nevoie, sau profesorul care il poate ajuta sa inteleaga. Deci putem privi orice problema din viata noastra ca pe un indiciu a ceea ce avem de purificat.
In privinta diagnosticarii karmei, recomand ca studiu de baza cartile lui Lazarev. El identifica doua mari cauze ale aparitiei bolilor: agresivitatea si atasamentul. Agresivitatea interioara, nu exterioara neaparat. Dispretul fata de cei care sunt altfel decat noi, gelozia, invidia. Atasamentul fata de teluric, (bani, corp, mancare), fata de o persoana iubita, sau fata de valori abstracte (perfectionismul, dezvoltarea intelectuala,etc). Lazarev explica mecanismul karmic care este declansat, odata ce o persoana devine mult prea atasata de un lucru, sau de un sentiment, facand din acestea un scop in sine, si uitand de legatura cu divinitatea. Partea buna este ca, de cele mai multe ori, rezolvarea vine din simpla constientizare a tipului de atasament, si prin reaintoarcerea la Dumnezeu.
Deci daca ai o suferinta in acest moment, nu inseamna neaparat ca ai facut ceva gresit sau rau in alta viata, ci poate fi un sistem inconstient de auto-pedepsire pentru ceva ce ai facut chiar in aceasta viata, dar cu ceva timp in urma. In aceste cazuri insa, solutia este mult mai usor de gasit, chiar si printr-o discutie cu un vechi prieten sau cu parintii tai, sau o sesiune de terapie.
Orice este posibil, in orice forma, si in orice moment..daca ai incredere.
Semnele apar la tot pasul, si pana la urma, oricat de rataciti am fi...vom gasi drumul inapoi spre casa.