joi, 16 iulie 2015

Calatori prin infinit...

Fericiti cei ce se tem de moarte, caci ei pretuiesc viata cu adevarat. Nu necunoscutul sau intunericul îi sperie, ci neputinta de a mai schimba ceva, termenul limita.

Atata timp cat apropierea mortii iti repugna si te umple de oroare, inseamna ca viata, cu toate defectele si toanele ei, capricioasa, imprevizibila viata,inca te mai atrage. Inca-i mai simti caldura mainilor-pamant, mainilor-cer, mainilor-oameni. Inca-i mai auzi cantecul ca o chemare, ca o promisiune ca maine, daca va mai fi un mâine, ai o noua sansa de a incepe o pagina noua, de a schimba tot ce nu ai indraznit sau nu ai reusit sa schimbi pana acum. Ah, si atunci, pentru acest 'mâine' merita sa lupti. E ca o sansa la fericire pe care nu vrei s-o ratezi. Sa riste altii - tu nu esti dispus sa risti. Moartea iti este dusman nu prieten, si armele ei sunt prea teribile, iar tu esti neinarmat. Doar un nebun s-ar duce la duel fara pistol, sau cu un pistol de jucarie, cu gloante oarbe. Si atunci, eviti duelul. Te ascunzi cum poti. Miza e prea mare. Daca totul s-ar termina acum, in aceasta clipa, ce fantastica risipa! De ganduri nerostite, de drumuri neumblate, de neatingeri si nepriviri, de sarutari irosite, de lacrimi neplanse, de netrairi...

Fericiti cei ce s-au apropiat de moarte suficient de mult incat sa-i simta gustul amar si mirosul intepator...pentru ca apoi sa guste din dulceata vietii! Ce dar mai minunat decat o noua viata? Inca o sansa de a fi mai bun, mai prezent, mai autentic, mai sincer cu tine si cu cei din jur, mai generos, mai iubitor?

Eu nu m-am temut niciodata de moarte. Poate ca asta vine din credinta, dar nu in sens religios. Ma refer la convingerea ca exista un 'dincolo', si o curgere a vietii catre infinit, asemeni fluviului care se varsa in mare...o mare a infinitelor posibilitati. Am fost intotdeauna convinsa ca sufletul meu e liber sa exploreze acest infinit, in orice forma, univers sau timp, si ca nicio entitate, luminoasa ori intunecata, nu-mi poate decide directia zborului. Eu sunt aici pentru ca am vrut sa fiu aici, si pot sa plec oricand, nu pierd nimic, nu castig nimic daca stau aici o zi sau o ora sau un minut in plus. Nu e nimic pe aceasta planeta ce eu sa nu fi trait deja, in alte lumi, sau in alte timpuri, si daca am 'ratat' ceva ma pot intoarce oricand, caci timpul meu este infinit, nu liniar. Viata aici, pe aceasta planeta, in acest timp, in aceasta forma nu mi-e atat de draga incat sa ma tem ca o pot pierde. Stiu ca se poate si mai rau, dar nu pot sa alung sentimentul ca se poate si mai bine, si ca lumea asta nu e cu nimic mai speciala decat altele. Daca am ceva de invatat, pot sa fac asta si in alta parte, la fel de bine.

De ce sa ma agat cu tot dinadinsul de viata, de drumuri cunoscute, de copacii cu frunze verzi sau galbene, de oamenii cu ochi caprui sau albastri, de oceane, de fluturi, de apusuri, de zambete, de indragosteli, de atingeri si cuvinte?
Si totusi....undeva pe acest pamant exista inimi care bat in ritmul inimii mele. Si poate doar pentru acest motiv, deocamdata, merita sa mai stau prin preajma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu