Scopul Sufletului - despre evolutie, dualitate, si misiunea spirituala

Va prezint doua videoclipuri cu Matias de Stefano (am mai vorbit de el acum ceva timp, cand de-abia il descoperisem - vezi aici), primul este o explicatie a 'traseului' sufletului, al doilea este o conferinta mai lunga dar plina de informatii interesante, din putinele clipuri in lb Engleza pe care am reusit sa le gasesc. Va asigur ca merita urmarite cu atentie ambele, va vor demonta multe mituri despre univers, evolutie, dualitate, si misiunea personala.







Matias a scris pana acum doua carti in lb spaniola, care din pacate nu se gasesc la noi in tara deocamdata, daca sunteti interesati le puteti gasi aici:

Vivir en el universo 
Vivir en la tierra

Simon Sinek - De ce liderii buni ne fac sa ne simtim in siguranta ?

Mai jos aveti transcrierea acestui fragment din conferinta TED sustinuta de Simon Sinek, autorul cartilor: Liderii mănâncă ultimii (Leaders eat last), si Incepe cu "de ce" (Start with Why) - Va invit sa-i cautati cartile dar si alte conferinte si workshopuri ce apar atat pe TEDx cat si pe Youtube. Vizionare placuta!

"Căpitanul William Swenson a fost recent decorat de Congres cu medalia de onoare pentru faptele lui din 8 septembrie 2009.

Atunci, o coloană de trupe americane și afgane înainta într-o zonă din Afganistan ca să protejeze un grup de oficiali guvernamentali, un grup de oficiali afgani, care urma să se întâlnească cu niște vârstnici dintr-un sat local. Coloana a intrat în ambuscadă, a fost înconjurată din trei părți, și printre multe altele, cpt. Swenson a fost apreciat pentru că a sărit în mijlocul schimbului de focuri ca să salveze răniții și să-i aducă pe cei decedați. Unul din cei pe care i-a salvat a fost un sergent. Înainta alături de un coleg spre un elicopter de evacuare medicală. Ce a fost deosebit atunci, din pură coincidență, unul din medicii din elicopter avea o cameră GoPro pe cască și a surprins toată scena. Se văd căpitanul și colegul lui cum aduc soldatul rănit, care fusese împușcat în gât. L-au așezat în elicopter, apoi căpitanul Swenson s-a aplecat și l-a sărutat, după care s-a întors să salveze alți oameni.

M-am uitat la asta și m-am întrebat: de unde vin asemenea oameni? Ce-i asta? E o emoție profundă când vrei să faci asta. Este iubire, și am vrut să știu de ce nu sunt așa și oamenii cu care lucrez eu. În armată se dau medalii celor care se sacrifică în beneficiul altora. În afaceri, se dau bonusuri celor care îi sacrifică pe alții în beneficiul nostru. E anapoda, nu-i așa? M-am întrebat: de unde vin asemenea oameni? Concluzia inițială a fost că sunt, pur și simplu, mai buni. De asta sunt atrași de armată. Acești oameni mai buni sunt atrași de ideea de a servi. Dar e complet greșit. Am învățat că mediul e motivul, dacă nimerim în mediul potrivit, fiecare din noi are posibilitatea să facă lucruri remarcabile, și, mai important, și alții au posibilitatea. Am avut onoarea să-i întâlnesc pe unii din acești eroi, care și-au riscat viețile pentru a-i salva pe alții, și i-am întrebat: „De ce ai face asta?” „De ce ai făcut asta?” Și toți spun același lucru: „Pentru că și ei ar fi făcut asta pentru mine”. E un grad mare de încredere și colaborare. Încrederea și colaborarea sunt foarte importante. Problema cu încrederea și colaborarea e că sunt sentimente, nu comenzi. Nu pot să-ți spun, pur și simplu, crede-mă, și tu să o faci. Nu pot doar să comand unora să colaboreze, iar ei să o facă. Nu merge așa. E un sentiment.

Și de unde vine sentimentul ăsta? Cu 50 000 de ani în urmă, în paleolitic, la începutul erei homo sapiens, lumea era plină de pericole, de forțe care încercau de zor să ne extermine. Nimic personal. Fie că era vremea, lipsa resurselor, poate un smilodon, toate aveau efectul de a ne scurta viața. Apoi am evoluat în animale sociale, am trăit și am muncit împreună în ceea ce, numesc eu, un cerc sigur, înăuntrul tribului, unde am simțit că aparținem. Și când ne-am simțit în siguranță printre ai noștri, reacția firească a fost de încredere și colaborare. Iar asta are beneficii inerente. Înseamnă că pot să dorm noaptea, și să am încredere că cineva stă de veghe. Dacă nu avem încrede unul în altul, înseamnă că n-o să stai de pază. Un sistem de supraviețuire slab.

În ziua de azi e exact la fel. Lumea e plină de pericole, de lucruri care încearcă să ne frustreze, sau să ne reducă șansa de reușită. Pot fi fluctuațiile economice, incertitudinea pieței de schimb. Ar putea fi o nouă tehnologie, care-ți perimează afacerea peste noapte. Sau ar putea fi concurența, care uneori încearcă să te anihileze. Uneori încearcă să te falimenteze, sau cel puțin încearcă să-ți blocheze creșterea și să-ți fure afacerea. Nu avem control asupra acestor forțe. Sunt o constantă și nu vor dispărea. Singurele variabile sunt condițiile dinăuntrul organizației, acolo contează spiritul de conducere, pentru că liderul e cel care dă tonul. Când un lider alege să pună siguranța și viețile celor din organizație pe primul loc, să-și sacrifice confortul și rezultatele concrete încât oamenii să simtă siguranță și apartenență, atunci se întâmplă lucruri uimitoare. Cu ocazia unui zbor, am fost martorul unui incident, un pasager a încercat să se îmbarce înainte să îi vină rândul. M-am uitat la agenta de la poartă cum l-a tratat, ca și cum ar fi încălcat legea, ca pe un criminal. A țipat la el pentru că a încercat să se îmbarce prea devreme. Așa că i-am zis: „De ce ne tratați ca pe niște vite? De ce nu ca pe oameni?” Și mi-a spus: „Dacă nu respect regulile, aș putea avea probleme sau aș putea fi concediată.” Tot ce mi-a spus a fost că nu se simte în siguranță. Tot ce a spus era că nu are încredere în superiorii ei. Preferăm să zburăm cu Southwest Airlines nu pentru că ar angaja oameni mai buni, ci pentru că nu se tem de conducere. Dacă condițiile nu sunt bune, suntem obligați să consumăm timp și energie să ne protejăm unii de alții, ceea ce, implicit, destabilizează organizația. Când ne simțim în siguranță în organizație, ne combinăm natural talentele și forțele și muncim neobosit ca să confruntăm pericolele externe și să profităm de ocazii.

Cea mai apropiată comparație pentru un lider bun, e a fi părinte. Ce înseamnă părinte bun? Ce-ți dorești? Ce definește un părinte bun? Vrem să-i dăm copilului șanse, educație, să îl disciplinăm la nevoie, ca să poată crește și realiza mai mult decât am putut noi. Liderii buni vor exact același lucru. Vor să ofere oamenilor șanse, educație, disciplină, la nevoie, să le dezvolte încrederea de sine, să le dea ocazia să încerce și să dea greș, încât să realizeze mai mult decât ne putem închipui pentru noi înșine.

Charlie Kim, director general al Next Jump, o companie tehnologică din New York, a remarcat că dacă ar fi probleme în familie, am considera vreodată să ne concediem copiii? N-am face-o niciodată. Atunci de ce concepem să concediem oamenii din organizația noastră? Charlie a implementat o politică de angajare pe viață. Dacă te angajezi la Next Jump, nu poți fi concediat pentru neperformanță. De fapt, dacă ai probleme, te ghidează și te susțin, la fel cum facem cu copiii noștri când vin acasă cu note mici. E total opus.

E motivul pentru care atâția oameni resimt furie viscerală și ură la adresa directorilor de bănci, cu salariile și bonusurile lor disproporționate Nu e din cauza cifrelor. E din cauză că au încălcat însăși esența conducerii. Au încălcat un contract social profund. Știm că au permis sacrificarea angajaților ca să-și apere propriile interese, sau mai rău, și-au sacrificat oamenii ca să își protejeze interesele. Asta ne ofensează, nu cifrele. Ar deranja pe cineva dacă am oferi bonus 150 de milioane de dolari lui Gandhi? Dar 250 de milioane ale Maicii Teresa? Avem vreo problemă cu asta? Niciuna. Adevărații lideri nu și-ar sacrifica oamenii pentru cifre. Mai degrabă invers.

Bob Chapman, care conduce o companie mare de manufactură numită Barry-Wehmiller, în 2008 a fost afectat rău de recesiune, au pierdut 30% din comenzi peste noapte. Când e vorba de o firmă de manufactură e o cifră importantă, nu și-au mai permis personalul. Trebuiau să economisească 10 milioane de dolari. Ca în multe alte companii, consiliul s-a reunit și a discutat despre concedieri. Dar Bob a refuzat. Bob nu crede în numărul de capete, ci în numărul de suflete, și e mult mai greu să reduci numărul de suflete. Așa că au creat un program de concedii. Cu toții, de la secretară la director, au trebuit să ia patru săptămâni de concediu neplătit. Puteau să le ia oricând doreau. Nu era nevoie să fie consecutive. Dar felul în care Bob i-a anunțat a contat cel mai mult. A spus că e mai bine să sufere toți puțin, decât să sufere doar unii mult, și moralul a crescut. Au economisit 20 de milioane, dar cel mai important. după cum e de așteptat, când oamenii se simt în siguranță și protejați de conducere, reacția firească e de încredere și colaborare. Pe neașteptate și spontan, oamenii au făcut schimb între ei. cine și-a permis mai mult a făcut schimb cu cine și-a permis mai puțin. Unii luau cinci săptămâni, ca alții să poată lua doar trei.

Spiritul de conducere e o alegere. Nu e un loc în ierarhie. Cunosc mulți în topul ierarhiei care nu sunt lideri adevărați. Sunt autorități, și facem ce ne spun pentru că au putere asupra noastră, altfel nu i-am urma. Și cunosc mulți la baza ierarhiei, fără autoritate, dar adevărați lideri, și asta pentru că au ales să aibă grijă de cei din jur. Asta înseamnă să fii lider.

Am auzit povestea unor infanteriști marini care erau la datorie, și cum e obiceiul în Marină, ofițerul mănâncă ultimul, și-a lăsat oamenii să mănânce primii, și când au terminat, nu mai era mâncare și pentru el. Când au revenit de pe front oamenii i-au adus din mâncarea lor, ca să mănânce și el, pentru că așa se întâmplă. Îi numim lideri pentru că ei merg primii. Pentru că își asumă riscuri înaintea altora. În numim lideri pentru că aleg să se sacrifice încât oamenii lor să se simtă în siguranță și protejați, încât oamenii lor să câștige, iar când facem asta, reacția firească e că oamenii noștri se sacrifică pentru noi. Își dăruiesc sângele, sudoarea și lacrimile pentru ca viziunea liderului lor să prindă viață, și când îi întrebăm de ce ar face asta, de ce și-ar dărui totul pentru acea persoană, toți spun același lucru: „Pentru că ar fi făcut la fel pentru mine.” Nu e asta organizația în care am vrea cu toții să lucrăm?

Psihologia pozitiva

Despre limitele psihologiei si a psihoterapiei

Inainte de toate, ce este psihologia?


PSIHOLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul psihicului , al legității proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament etc.).

Profesoara mea de psihologie din liceu (din timpuri post-comuniste) spunea asa:
"noi aici nu ne ocupam cu studiul sufletului ci cu studiul creierului si al proceselor cognitive si comportamentelor ce rezulta din ele. Asa ca nu va asteptati sa va rezolvati dilemele existentiale cu psihologia, aici ne ocupam strict de cum va functioneaza mintea."

Am simtit de atunci ca e ceva in neregula cu definitia asta. Pe urma am aflat ca Psiho vine de la grecescul psyche – care inseamna - SPIRIT. Pai cum vine asta doamna profesoara?!. Parca era vorba de creier nu de suflet. Hm. Incurcate sunt caile...

Deci daca este vorba despre Spirit...de ce cautam raspunsurile in minte si nu le cautam un pic mai sus de atat? De ce nu putem privi aceasta terapie a spiritului din perspectiva spirituala, daca tot ne mandrim ca ne ocupam de psyche?

Mecanisme cognitive, aberatii de comportament, Freud, Jung, Adler, multe teorii, multe bazate pe sondarea subconstientului, multe bazate pe etichetarea personalitatii umane, de parca acea personalitate umana ar fi atat de usor de definit precum o reactie chimica, apa plus CO2 rezulta sifon. 

Dar nimeni nu ia in calcul partea ce tine efectiv de destinul fiecarei persoane si de misiunea spirituala a acelui om. De ce trebuie sa ma simt vinovat ca am avut anumite experiente, daca acele experiente faceau pana la urma parte din destinul meu? Sa ma simt vinovat ca ce? Ca am trait? Sa vin la tine psiholog ca sa imi spui ca e ceva in neregula cu mine, ca imi fac rau, ca am tipare comportamentale distructive si ca atrag aceleasi experiente in viata mea pentru ca mi s-a intamplat asta si ailalta cand aveam 5 ani, pentru ca nu m-a iubit familia, pentru ca m-a parasit prietenul, etc..
Sa imi spui ca trebuie sa imi revizuiesc comportamentul si sa imi bag mintile in cap si mai ales, sa imi spui ca trebuie sa vin la tine saptamana de saptamana ca sa imi spui tu ce e mai bine pentru mine si sa imi spui tu cand m-am vindecat? Si daca am ajuns sa depind atat de mult de sfatul tau de profesionist, cum as putea sa imi mai dau seama din proprie initiativa cand am rezolvat tot ce aveam de rezolvat? Este vreodata cineva pe deplin vindecat, pe deplin echilibrat, fara nicio nesiguranta, fara nicio frica, fara nicio problema? Nu. Si atunci ce inseamna asta, ca trebuie sa stau mereu in fata ta si sa sap iar si iar in ce mi s-a intamplat acum zece ani, acum cinci ani, acum un an, acum o saptamana?

Si daca toate aceste experiente erau necesare pentru evolutia mea spirituala, si daca am facut si eu ce am crezut mai bine la acel moment, dar pana la urma acea lectie facea parte din misiunea mea si nu este o greseala ca am mers pe acel drum? Si daca aceste tipare sunt pana la urma parte din lectia mea de viata? 

Si daca nu este nimic in neregula cu mine, ci doar urmez incet incet drumul pe care mi-am propus sa il urmez, necesar in ultima instanta evolutiei mele spirituale? 

Dragii mei, dragele mele.

Mergeti la psiholog. Dar mergeti atata timp cat asta va ajuta sa va simtiti mai bine, mai motivati, cat va ajuta sa aveti incredere in voi si in puterea voastra interioara, mergeti atata timp cat va ajuta sa va constientizati fricile. Dar nu mergeti ca sa gasiti si mai multe motive sa dati vina pe altii pentru nefericirea voastra. Nu mergeti ca sa va simtiti vinovati pentru fiecare cuvant pe care l-ati spus, pentru fiecare relatie esuata, pentru fiecare injuratura sau incalcare a comportamentelor 'sanatoase'. 

Studiati Logoterapia, si Psihologia Pozitiva. Acestea sunt singurele ramuri ale psihologiei care va vor ajuta cu adevarat. 

Contractul Spiritual - partea a 2a - relatii si roluri tematice

 Fiecare relatie din viata noastra si fiecare persoana cu care ne-am intalnit vreodata face parte din Contractul nostru Spiritual, si fiecare are un rol, in functie de ceea ce ne-am propus sa invatam in aceasta viata. Imaginati-va un contract pe care l-am creat si pe care l-am semnat impreuna cu toate 'personajele' din viata noastra, de comun acord, inainte de a ne naste. De exemplu: daca una din temele pe care ne-am propus sa le invatam in aceasta viata este puterea personala si stima de sine, contextul necesar pentru ca aceasta lectie sa fie invatata trebuie sa includa atat relatii in care voi fi in postura de victima (deci cineva trebuie sa isi asume rolul de agresor ), cat si relatii in care tema principala este abandonul si lipsa de sustinere emotionala, astfel incat eu sa fiu nevoit/a sa descopar puterea interioara, pentru ca nu primesc sustinere din exterior. Deci voi avea in contractul meu spiritual semnaturi de la toate acele suflete care doresc sa faca parte din acest context si voi fi la randul meu parte din contractul altor suflete (cu rol secundar de aceasta data). Acest contract stipuleaza familia in care ma voi naste, tara si orasul in care ma voi naste, provocarile primilor ani de viata, primii profesori, cele mai importante relatii sentimentale, oameni care ma vor marca intr-un fel sau altul pe parcursul intregii vieti din punct de vedere profesional, cei care ma vor face sa sufar, cei care ma vor iubi, cei care ma vor sustine si cei care ma vor abandona, fiecare din ei avand un rol foarte bine definit pe care cu totii ni-l asumam a-priori, si care intelegem ca este necesar pentru invatarea respectivei lectii.

Un alt exemplu: daca una dintre temele pe care ni le-am ales este vindecarea, vom experimenta aceasta tema din perspectiva celui ranit dar si din perspectiva celui vindecat, sau din perspectiva celui ce la randul sau vindeca pe ceilalti, fie ca vorbim de vindecare emotionala, psihologica sau fizica. Astfel in viata noastra se vor manifesta roluri ale celor meniti sa ne ajute in invatarea acestei teme.

Ati prins ideea :)

Si acum va intrebati - bine, sa inteleg ca asta este partea de 'destin', acea fraza 'ce ti-e scris in frunte ti-e pus', cu singura diferenta ca ce mi-e scris este scris de mana mea asa cum un arhitect deseneaza un proiect al unei case, de la fundatie pana la acoperis. Este design-ul meu si alegerea mea, si creatia mea. Bun. Deci unde mai exista atunci liberul arbitru? Daca imi este 'scris' sa ma intalnesc cu X sau cu Y la un moment dat in viata, unde mai este alegerea mea? 

Ei bine, raspunsul este foarte simplu. Alegerea ta este modul in care vei reactiona la acea intalnire. Daca am compara cu o piesa de teatru, imagineaza-ti ca este pus pe hartie doar decorul, timpul si locul in care te vei intalni cu cineva, dar nu si interactiunea, dialogul dintre tine si acel personaj. Replicile tale sunt ceea ce alegi sa gandesti, sa spui si sa faci. Poti alege iertarea sau poti alege ostilitatea si resentimentul. Poti alege sa vezi partea buna a unui om sau poti alege sa vezi partea rea si atunci intreaga dinamica se va indrepta in acea directie pentru ca vei alimenta exact reactiile si din partea celuilalt pe aceeasi tema. Intr-un fel sau altul, lectia pe care ti-ai propus sa o inveti o vei invata, dar o poti invata pe pozitiv sau pe negativ. Orice tema are aspectul ei de lumina si aspectul ei de umbra, si in functie de reactiile tale, una din cele doua se va manifesta mai puternic, din nou si din nou si din nou. Ca inveti prin iertare si iubire sau inveti prin suferinta, cumva tot inveti. 

Dar ca orice contract, viata noastra are si ea o durata. La un moment dat timpul expira, cortina este trasa, actorii si spectatorii se intorc acasa. Ramai cu niste concluzii, iti raman ideile principale, si ele te vor ajuta sa scrii un nou contract, o noua piesa, in care poate nu mai ai nevoie sa joci rolul victimei, ci rolul salvatorului. Si astfel se scrie un nou contract, uneori daca tema precendenta nu este pe deplin inteleasa si invatata, ea se poate repeta si in urmatoarea viata, si chiar rolul unora dintre personaje poate fi asemanator. Daca lectia a fost invatata, atunci vei alege o alta tema, o alta perspectiva. 

Si tot asa...

Mesajul meu este: degeaba va suparati pe cei din jur, nu este in realitate nimic de iertat. Ei isi fac doar 'meseria'. Isi joaca rolul pe care si l-au asumat si pe care noi insine l-am schitat pentru ei. Daca ne ranesc, ne ranesc doar pentru ca noi sa invatam ceea ce ne-am propus sa invatam. Partea frumoasa este ca niciodata nu ni se va intampla ceea ce nu este in plan, daca nu ne-am propus sa invatam curajul extrem, nu vom fi luati ostatici si nici nu vom avea de sarit cu parasuta dintr-un avion. De aici vine probabil si acea fraza 'Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce'. Mai corect ar fi ' nimic nu este intamplator si ti se va intampla doar  ceea ce este compatibil cu invatarea lectiilor propuse in aceasta viata si nu esti de fapt in niciun pericol, pentru ca totul se intampla asa cum ti-ai dorit.'

Contractul spiritual - prima parte - harta vietii si rucsacul cu resurse

Inainte de a veni aici, in starea ta pura, in corpul de lumina, ai stiut exact unde esti ca vibratie si unde vrei sa ajungi. In mod natural, sufletul nostru este predispus spre evolutie si re-apropiere de Sursa. Deci. Ai decis sa vii aici, in acest loc, in acest timp 1)pentru propria evolutie, 2)pentru a indrepta niste greseli 3) pentru a-i ajuta pe cei din jur sa evolueze, 4)pentru ca prin propria existenta sa generezi o schimbare pe aceasta planeta in acest timp. Sau 5) toate acestea la un loc.

Inainte de a veni, ai facut o intelegere cu alte suflete, un fel de 'contract spiritual' prin care existenta ta sa fie presarata cu  anumite experiente. Tu ai fost de acord cu toate coordonatele si variatiile derivate din acele experiente. Imagineaza-ti o coala alba de hartie, presarata din loc in loc cu cateva puncte. Acestea sunt experientele-cheie in dezvoltarea ta ulterioara. Poate fi o intalnire cu cineva drag, mersul in anumite locuri, o suferinta sau o bucurie, o oportunitate, o usa inchisa, o fereastra deschisa.
Rucsacul cu care pornim la drum contine anumite 'provizii', adica elemente care ne pot da 'baza' de la care ne construim restul vietii precum si resursele necesare pentru a putea 'supravietui' si a face fata acestor incercari.
Deci avem combinatia Harta plus Rucsac. Avem coordonatele spatio-temporale -cum ar fi locul in care venim (tara, orasul), timpul in care venim, familia in care  ne nastem, corpul in care ne nastem, si avem si abilitatile, calitatile si talentele 'innascute'. Cum le folosim este alegerea noastra .

Punctele presarate pe foaie pot fi parcurse in orice mod, fie printr-o linie dreapta (cea mai scurta cale dintre doua puncte), fie prin curbe complicate , cercuri, rute ocolitoare, etc. Traseul este in alegerea ta, si tu alegi in fiecare clipa care este directia pe care vrei sa o urmezi. Spatiul de desfasurare este intotdeauna vast. Dar aminteste-ti ca sufletul tau si-a propus sa realizeze ceva in aceasta viata, iar pentru asta e nevoie de un anumit cadru: asa cum alegem sa urmam anumite cursuri la facultatea X, cu anumiti profesori, studiind anumite carti, tot astfel vom trai anumite experiente, ce ne vor ajuta sufletul sa se dezvolte sau sa 'faca diferenta' in locul in care se afla la un moment dat.
Din acest motiv, exista lucruri pe care nici nu le vei dori cu adevarat atata timp cat ele nu intra in contractul tau spiritual, si care prin consecinta nu se vor intampla. Legea Atractiei spune ca iti poti realiza visele, atata timp cat ti le doresti cu adevarat, adica la nivel profund, la nivel de sine, in acord cu dorintele sufletului tau. Atata timp cat tendinta ta naturala merge intr-o anumita directie, materializarea dorintelor nu va fi posibila intr-o directie cu totul opusa naturii tale, pentru ca ar face parte dintr-o alta 'harta', pe care la nivel subconstient o vei respinge. Un exemplu simplu: te poti 'vedea' in postura de scriitor, dar nu te poti 'vedea' in postura de fotomodel. Oricat de mult ti-ai dori la nivel mental sa ajungi fotomodel, sufletul tau si-a propus o alta cale inainte de a veni, deci materializarea acelei dorinte va fi daca nu imposibila, foarte dificil de realizat, vei intampina piedici de tot felul, pana cand , in cel mai bun caz la un moment dat vei obosi si te vei opri. In cel mai rau caz, vei continua sa 'te dai cu capul de pereti' si sa lupti impotriva curentului vietii tale, fiind vesnic nemultumit de rezultate, fara sa iti treaca prin minte ca de fapt nu asta e cel mai bun lucru pentru tine si ca ai putea sa incerci si altceva...

"Si cum pot sa stiu daca ma aflu pe drumul cel mai bun pentru mine?"
"Vestea 'buna' este ca ti se dau pe parcurs o sumedenie de 'indicii', care iti semnaleaza cat de aproape sau de departe esti de calea cea dreapta, adica de drumul cel mai scurt dintre punctul in care te afli acum, si punctul urmator - asemeni unor 'borne de kilometraj'. Da, si ele fac parte din contractul tau spiritual si harta vietii tale. Odata ce iti pastrezi deschiderea fata de propria intuitie, si fata de ceea ce te inconjoara, vei observa cu surprindere ca cel mai mic si neinsemnat lucru iti poate raspunde la intrebarile care te framanta. O discutie, o melodie auzita 'intamplator', un nor pe cer, un numar de telefon. Fii atent la ceea ce simti. Si la oamenii cu care intri in vorba. Nici o intalnire nu este intamplatoare. Nu uita, Dumnezeu lucreaza prin oameni. Dar asta nu pentru ca noi oamenii suntem aici si El 'acolo'. Ci pentru ca suntem cu totii interconectati. Mai bine ar fi sa zicem ca sufletul lucreaza prin oameni. Pentru ca la un anumit nivel, toate hartile si toate contractele spirituale se intrepatrund, iar asta face parte din marele joc cosmic.Poate parea un mister, o taina, dar asta nu pentru ca cineva ne impiedica sa-i patrundem sensul .Ci pentru ca numim mister ceea ce nu suntem pregatiti sa intelegem inca...

Esti mai frumoasa decat crezi!

Acest videoclip a fost vizualizat de 66,782,808 de ori.
Artistul care schiteaza imaginile femeilor, lucreaza cu FBI, si este specializat in 'portrete-robot', desenarea suspectilor pe baza descrierilor din partea martorilor oculari. El nu vede niciodata persoana, dar are abilitatea de a aproxima trasaturile, doar pe baza descrierii.
In experiment, fiecare femeie este rugata sa se auto-descrie, in cele mai mici detalii. Cum are barbia, cum are fruntea, cum are ochii, ca si cum s-ar privi in oglinda. Artistul face primul desen pe baza acestor aprecieri.
Apoi altcineva, o persoana de abia intalnita, este rugat sa descrie aceeasi femeie, pe baza impresiilor recente. 'Cum ti s-a parut Olivia?' , intreaba el, si pe baza aprecierilor ulterioare, artistul deseneaza al doilea portret.
La final cele doua desene( cel facut din descrierea directa, si cel facut din descrierea indirecta) sunt puse unul langa altul. Rezultatul este uimitor, dupa cum puteti observa: Perceptia noastra despre noi insine este mult alterata, in sens negativ.
Bineinteles, este o reclama. Ca orice reclama isi propune sa vanda un produs, si intamplarea faca ca acest produs sa nu faca parte din categoria celor care 'mascheaza' si 'acopera', ci din categoria celor care 'curata' si 'purifica'. Puteti observa ca niciuna din acele femei nu este machiata. Tocmai aici este 'trucul', elementul care face din intreaga poveste un succes 'viral'.  Femeile se arata asa cum sunt, dezgolite de orice artificiu, si nu se simt confortabil, chiar daca artistul nu le priveste in fata. Apoi descopera cu uimire modul in care altii le percep.
Mesajul este superb (Esti mai frumoasa decat crezi) - Si poate de asta a si fost vizualizat de atatea zeci de milioane de ori.Sunt sigura ca mai mult de 80% din 'spectatori' sunt femei.  Avem nevoie din cand in cand sa ni se aduca aminte ca suntem frumoase. Avem nevoie de apreciere, de incredere, de incurajare.
Pentru toate femeile din viata mea, mame, prietene, colege: Sunteti minunate, sunteti frumoase, puternice, fiecare deosebita in felul ei. Aveti incredere in voi.
Cu drag,
Andreea

Scrisoare pentru un cavaler ranit

Prieten drag. Iti scriu din tabara cealalta, tabara urmaselor Evei, cu care esti acum in razboi.

Ingaduie-mi doar cateva minute, apoi te poti intoarce in spatele zidurilor pe care le-ai construit cu atata grija, pentru ca niciuna dintre noi sa nu te mai poata rani vreodata. Aceasta scrisoare este un steag alb, si sper ca te va face sa cobori armele, si sa incetezi lupta, macar pentru o clipa.

Ai iubit. A durut. Ai pierdut. Tu, cel aparent invincibil, cu inima de leu si ochi sfredelitori, tu, cel mai neinfricat si mai aprig luptator. Drumul era primejdios si plin de obstacole, dar tu le depaseai mereu, cu fruntea sus, cu pieptul inainte, fara pic de teama. "Sunt prea ocupat sa fiu trist", iti spuneai, "am atatea de facut, atatea de vazut, si am o lume intreaga de cucerit". Pana cand...

Te-ai indragostit. Nu de oricine, bineinteles, ci de o femeie ca nimeni alta, cu privire de foc si trup de zeita, imposibil de ne-iubit. Multi erau fermecati de frumusetea ei, dar pe tine te-a atras stralucirea ei, sclipirea din priviri, ascutimea mintii, usurinta cu care manuia cuvintele, ca si cum ar fi avut, undeva intr-o cutie secreta, raspunsurile la cele mai dificile intrebari. Ai urmarit-o atent, zi de zi, cu rabdare, pana cand ai aflat cine este, ce o face fericita, care sunt temerile ei, ce isi doreste de la un barbat. Si ti-ai spus, 'o voi cuceri si va fi a mea pentru totdeauna'. Si ai reusit. Ai cucerit-o, (sau ea te-a cucerit pe tine) si pentru o clipa -o clipa minunata, care a durat un an sau mai multi, cine mai stie - ai fost Fericit.
Incet incet, ti-ai lasat armele deoparte, ai coborat scutul, armura a ramas uitata intr-un colt, aproape ruginita. Treptat, razboinicul s-a transformat in iubit, iubitul s-a transformat in prieten, prietenul s-a transformat in partener de viata, si toate razboaiele au ramas neluptate. Prin ea existenta ta a capatat un alt sens. In ea te-ai pierdut cu totul, si-n imbratisarile ei ti-ai gasit linistea.

Apoi...ceva s-a schimbat. Cuvintele ei au devenit mai taioase, imbratisarile ei mai reci, privirea ei si-a pierdut stralucirea. Iar intr-o seara, ti-a spus ca va pleca pentru totdeauna. Te-ai trezit pe jos, cu un cutit infipt in inima, atat de adanc incat rana nici acum nu s-a inchis. Singur.

La inceput nu ti-a venit sa crezi. Trebuie sa fi fost totul doar un vis, trebuie sa fi inteles ceva gresit, nu se poate sa se fi intamplat aievea. Si totusi, rana din inima e cat se poate de reala. Incerci sa-ti amintesti ce ti-a spus atunci, in seara aceea, printre lacrimi si suspine...Parca era ceva despre libertate, despre viitor, despre nefericire...dar nu mai conteaza. Ce-a fost, a fost. Te scuturi ca dupa un vis urat, iti stergi lacrimile, iti pansezi rana, si iti pui din nou armura. Cu scutul sus, cu sabia lustruita, te pregatesti de razboi.

Si iata-ne azi. Tu esti acolo, cu inima ta ranita, dincolo de ziduri. Noi suntem aici, de partea cealalta. Asculta-ma inca putin. Iti propun un armistitiu.

Deschide poarta, te rog, lasa jos armele. Ai fost iubit cu adevarat, atat cat a durat. Nimeni nu isi propune sa raneasca, vreodata. Si nici tu nu ai gresit, de fapt, cu nimic. Nu e nimic ce ai fi putut sa spui, sau sa faci, ca toata aceasta experienta sa nu se fi intamplat. Pentru ca trebuia sa se intample. Nu ca sa suferi, ci ca sa inveti. Si tu, si ea , ati avut ceva de invatat. Asa ca iart-o. Si in primul rand, iarta-te pe tine. Nu iti pierde increderea in iubire. Iubirea merita traita, oricat de putin sau de mult ar dura, oricat de dureroasa ar fi pierderea ei. Este cel mai mare dar, si cea mai puternica forta din univers, caci este cea mai transformatoare.

Cand te privesc, stiu ca esti in spatele zidului de piatra, apoi este scutul de fier, apoi este zidul de gheata, si de-abia in spatele zidului de gheata, este inima ta. Inima ta puternica, iubitoare, calda, increzatoare, si tot ceea ce esti Tu. 

Topeste gheata, arunca scuturile, darama zidurile, si arata-te asa cum esti, fara sa te ascunzi, fara sa te pregatesti de lupta, fara sa te astepti la ce e mai rau, fara sa presupui ca femeia care vine spre tine te va rani. Cum altfel ar putea sa te vada cu adevarat, sa te descopere, sa te iubeasca exact asa cum esti, daca tu nu te arati asa cum esti?

Si inca ceva: inima ta se va vindeca mai repede decat crezi, daca ierti. Iarta. Ranile se vor vindeca, si iubirea te va gasi din nou, mai bun, mai intelept, mai altruist.
Nu te teme. Risca din nou, iubeste din nou, traieste din nou.

Cu drag, un sol de pace.

Calatori prin infinit...

Fericiti cei ce se tem de moarte, caci ei pretuiesc viata cu adevarat. Nu necunoscutul sau intunericul îi sperie, ci neputinta de a mai schimba ceva, termenul limita.

Atata timp cat apropierea mortii iti repugna si te umple de oroare, inseamna ca viata, cu toate defectele si toanele ei, capricioasa, imprevizibila viata,inca te mai atrage. Inca-i mai simti caldura mainilor-pamant, mainilor-cer, mainilor-oameni. Inca-i mai auzi cantecul ca o chemare, ca o promisiune ca maine, daca va mai fi un mâine, ai o noua sansa de a incepe o pagina noua, de a schimba tot ce nu ai indraznit sau nu ai reusit sa schimbi pana acum. Ah, si atunci, pentru acest 'mâine' merita sa lupti. E ca o sansa la fericire pe care nu vrei s-o ratezi. Sa riste altii - tu nu esti dispus sa risti. Moartea iti este dusman nu prieten, si armele ei sunt prea teribile, iar tu esti neinarmat. Doar un nebun s-ar duce la duel fara pistol, sau cu un pistol de jucarie, cu gloante oarbe. Si atunci, eviti duelul. Te ascunzi cum poti. Miza e prea mare. Daca totul s-ar termina acum, in aceasta clipa, ce fantastica risipa! De ganduri nerostite, de drumuri neumblate, de neatingeri si nepriviri, de sarutari irosite, de lacrimi neplanse, de netrairi...

Fericiti cei ce s-au apropiat de moarte suficient de mult incat sa-i simta gustul amar si mirosul intepator...pentru ca apoi sa guste din dulceata vietii! Ce dar mai minunat decat o noua viata? Inca o sansa de a fi mai bun, mai prezent, mai autentic, mai sincer cu tine si cu cei din jur, mai generos, mai iubitor?

Eu nu m-am temut niciodata de moarte. Poate ca asta vine din credinta, dar nu in sens religios. Ma refer la convingerea ca exista un 'dincolo', si o curgere a vietii catre infinit, asemeni fluviului care se varsa in mare...o mare a infinitelor posibilitati. Am fost intotdeauna convinsa ca sufletul meu e liber sa exploreze acest infinit, in orice forma, univers sau timp, si ca nicio entitate, luminoasa ori intunecata, nu-mi poate decide directia zborului. Eu sunt aici pentru ca am vrut sa fiu aici, si pot sa plec oricand, nu pierd nimic, nu castig nimic daca stau aici o zi sau o ora sau un minut in plus. Nu e nimic pe aceasta planeta ce eu sa nu fi trait deja, in alte lumi, sau in alte timpuri, si daca am 'ratat' ceva ma pot intoarce oricand, caci timpul meu este infinit, nu liniar. Viata aici, pe aceasta planeta, in acest timp, in aceasta forma nu mi-e atat de draga incat sa ma tem ca o pot pierde. Stiu ca se poate si mai rau, dar nu pot sa alung sentimentul ca se poate si mai bine, si ca lumea asta nu e cu nimic mai speciala decat altele. Daca am ceva de invatat, pot sa fac asta si in alta parte, la fel de bine.

De ce sa ma agat cu tot dinadinsul de viata, de drumuri cunoscute, de copacii cu frunze verzi sau galbene, de oamenii cu ochi caprui sau albastri, de oceane, de fluturi, de apusuri, de zambete, de indragosteli, de atingeri si cuvinte?
Si totusi....undeva pe acest pamant exista inimi care bat in ritmul inimii mele. Si poate doar pentru acest motiv, deocamdata, merita sa mai stau prin preajma.

Despre iubirile pamantene (2)

2. FOC

Exista iubiri ce te transforma, asa cum focul mesterului transforma nisipul in sticla, si fierul in otel...

Exista iubiri care-ti lumineaza drumul precum facliile aprinse de exploratori in catacombele unui labirint...

Exista iubiri solare, creatoare, care te umplu de energie si care te ajuta sa cresti. Iubiri magnetice, care te fac sa le urmezi oriunde, caci atunci cand esti in raza lor te simti in stare de orice, iti dau putere si siguranta de sine, iti dau speranta. 

Exista iubiri miraculoase precum focul zeilor, daruit oamenilor de Prometeu, cel care a schimbat lumea. Dar acestea vin cu un pret, si cer un sacrificiu. Asemenea iubiri sunt cele daruite lumii de profeti, sfinti, martiri, si eroi. Asemenea iubiri se daruiesc pe sine lumii intregi.

Exista iubiri ce mocnesc tacut, in adancuri, nerostite si nestiute, precum vulcanii adormiti. Cand se dezlantuie, sunt de neoprit si inving orice obstacole. Sunt marile povesti de dragoste, ce se transmit din generatii in generatii..

Exista iubiri asemeni flacarilor ce-ti arata calea spre comori ingropate in vremuri stravechi, daca ai curajul sa le urmezi in desisul padurii...

Exista iubiri ce se aprind imediat, cu o flacara mistuitoare, dar se sting la prima suflare de vant..sunt iubiri de tinerete, intense, dar nerabdatoare si nestatornice...

Exista iubiri ce se inalta pana la stele, ca focul de tabara aprins pe varf de munte. Acestea se aprind mai greu, si au nevoie de multa atentie si grija, dar lumina lor strabate distanta si timpul. Vantul nu le stinge, ci le sporeste puterea. Acestea sunt iubirile 'cu istorie' ce au trecut prin greutati si incercari de tot felul, dar au rezistat si au devenit si mai puternice cu trecerea anilor.
"Distanta este pentru iubire, ca vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il aprinde si mai tare" (Roger de Rabutin)