Am auzit de multe ori expresia ' timpul vindeca', sa mai treaca putin timp si va trece, etc. O mare tampenie - pentru unii oameni totul s-a intamplat ieri, acum cinci minute, se intampla acum, totul ramane proaspat intens si dureros, chiar daca 'pe calendar' evenimentele s-au intamplat acum zeci de ani. Nu. Timpul nu vindeca. Estompeaza, poate, in cel mai bun caz. Dar pentru asta exista o explicatie cat se poate de fireasca, si ea vine din chiar modul in care creierul nostru este construit. Pentru a putea acumula informatii noi, amintirile vechi trebuie sa fie 'arhivate', trecute undeva in planul secund, in inconstient, in subconstient. Nu avem capacitatea de a functiona in parametri normali daca nu 'uitam'. Este si motivul pentru care cei ce au suferit traume si socuri puternice isi pierd pentru un timp memoria recenta, devin amnezici. Este modul organismului de a se auto-apara. Dar incet incet ei trebuie sa accepte trauma, pentru a putea sa-si recapete sanatatea. De aici nevoia de psihanaliza, de sondare a straturilor profunde ale mintii noastre. Tocmai pentru ca nimic nu 'dispare' cu adevarat, nici la nivel mental, nici emotional. Ramane undeva ingropat in adancuri, si atata timp cat nu este constientizat, poate sa ne scape de sub control. Devenim noi insine cel mai mare dusman al nostru.
Apropos de timp, exista un proverb care mie imi place foarte mult : Absenta este pentru dragoste, ceea ce este vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il aprinde si mai tare. Ochii care nu se vad se uita doar atunci cand 'focul' era mic, cand era doar un 'foc de paie'.Dar ochii care au fost iubiti cu puterea unui foc mistuitor ce-si inalta flacarile la zeci de metri spre cer, nu vor fi uitati niciodata.
La fel este si cu ranile trecutului: sa pui un bandaj peste o rana adanca, in speranta ca timpul o va vindeca, nu ajuta la nimic. Oricat de mult timp ar trece, si oricate bandaje ai pune peste acea rana, tot puroi ramane dedesubt, si mai devreme sau mai tarziu, va iesi la suprafata, cand te astepti mai putin. Este mentalitatea pe care multi o au, ca nu e 'frumos' sa vorbesti despre ceea ce te framanta, in unele familii exista subiecte care nu au fost deschise niciodata, dintr-o jena prosteasca, dintr-o teama stupida, sau din inconstienta. Lasa, ca trece. Mai punem un bandaj, ne mai prefacem ca nu s-a intamplat nimic, mai zambim amar, si trece.
La fel este si cu ranile trecutului: sa pui un bandaj peste o rana adanca, in speranta ca timpul o va vindeca, nu ajuta la nimic. Oricat de mult timp ar trece, si oricate bandaje ai pune peste acea rana, tot puroi ramane dedesubt, si mai devreme sau mai tarziu, va iesi la suprafata, cand te astepti mai putin. Este mentalitatea pe care multi o au, ca nu e 'frumos' sa vorbesti despre ceea ce te framanta, in unele familii exista subiecte care nu au fost deschise niciodata, dintr-o jena prosteasca, dintr-o teama stupida, sau din inconstienta. Lasa, ca trece. Mai punem un bandaj, ne mai prefacem ca nu s-a intamplat nimic, mai zambim amar, si trece.
Nu, dragii mei. Nu trece.
Si iata ca intr-o zi, ajungi aproape de peritonita. Pentru unii este al doisprezecelea ceas. Vine cineva si-i trezeste la realitate, si le spune ' ori tai cu bisturiul tot, ori mori'. Ce preferi?
O sa ziceti - normal ca preferi sa traiesti, sa renunti, sa tai, sa cauterizezi. Sa lasi totul in urma. Sa poti sa o iei de la inceput, curat, cu o cicatrice dar cu sansa la o noua viata.
Din pacate nu toti aleg asta. De ce? Din comoditate, pentru ca s-au obisnuit cu suferinta lenta, e a lor, face parte deja din modul lor de gandire. Din lipsa de iubire de sine, in cazul altora (aud atat de des ca nu sunt buni de nimic incat ajung chiar sa creada asta), din teama ca nu merita ceva mai bun, din teama de a nu rani pe ceilalti, si asa mai departe.
Incet incet ajung in faza in care nici nu mai concep ca se poate trai si ALTFEL.Si cu cat aluneca mai mult pe panta regretelor,a neiertarii, de sine si de ceilalti, a fricii de separare, isi fac si lor si celor din jur mult mai mult rau.
Eu fac parte din categoria celor care prefera sa ia bisturiul in mana si sa taie 'din radacina' decat sa se minta ca totul e in ordine. Am taiat legaturi pe care altii nu le-ar fi taiat, pentru ca asa am simtit ca e cel mai bine. Nu doar pentru mine, dar si pentru celalalt.
Ce facem defapt, atunci cand continuam o relatie care este daunatoare, doar din teama de separare? Credeti ca e un act de egoism sa te eliberezi, nu-i asa? Si daca v-as spune ca egoism inseamna sa impiedici evolutia celui de langa tine, si ca tu incurajand un comportament daunator, stopezi evolutia acelui om? Este exact invers! Nu-i faci bine celui langa care stai 'cu orice pret'. Nu, din contra. Pentru ca daca stai in minciuna este egal cu zero. Mintindu-ne impiedicam trezirea reala. Constientizarea. Acel om, atata timp cat nu primeste de la tine adevarul, va trai in continuare in credinta ca ceea ce face este bine, si corect. Nu va vedea motivatia de a se schimba, atata timp cat i se accepta tot ce face.
Asa ca nu mai stati pe ganduri. Luati bisturiul si taiati si scoateti puroiul. Si traiti liberi. Plecati acum din minciuna, din durere si din frica, lasati-le in urma. Dumnezeu v-a deschis intotdeauna drumuri noi, usi noi, trebuia doar sa vreti sa le vedeti, si mai ales, sa pasiti prin ele.
Aveti dreptul la fericire. Aveti dreptul la liber arbitru. Aveti dreptul sa alegeti o noua viata. Curaj!
