Teatrul de control

"Trebuie să ne punem faţă în faţă cu propriul nostru mod de a-i controla pe alţii. Ori de câte ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă. A scăpa de acest obicei nu e un lucru uşor, pentru că la început o facem întotdeauna inconştient. Cheia reuşitei este conştientizarea totală şi aceasta se face identificând felul nostru de a-i controla pe ceilalţi, control pe care l-am instituit încă din copilărie, pentru a atrage atenţia, pentru a face energia să vină către noi. Acest lucru l-am repetat toată viaţa. Eu numesc asta teatrul nostru de control inconştient. Spun „teatru” pentru că este o scenă familiară, ca o scenă de film, pentru care ne scriem scenariul de tineri. Apoi repetăm mereu scena, zilnic, fără a fi conştienţi de asta. Tot ceea ce ştim este că ni se întâmplă mereu aceleaşi lucruri. Şi problema e că tot repetând o singură scenă la nesfârşit, celelalte scene din filmul adevărat al vieţii noastre – marea aventură marcată de coincidenţe – nu se mai pot desfăşura. Noi oprim filmul atunci când repetăm acest mic teatru pentru a-i manipula pe alţii, pentru a le lua energia. Oricine joacă teatru, într-un fel sau altul. Acum poţi înţelege cum funcţionează jocul tău. E vorba de felul tău de a controla oamenii şi situaţiile pentru a forţa energia să se îndrepte spre tine. Tu îţi creezi în minte un teatru în care rolul tău este să te retragi şi să te comporţi misterios şi secretos (tipul distant) Îţi spui că eşti prudent, dar în realitate speri că altul va fi atras în jocul tău şi va încerca să afle ce se petrece cu tine. Atunci când cineva o face, rămâi neclar, forţându-l să lupte, să facă deducţii pentru a-şi da seama de adevăratele tale sentimente. Pe măsură ce ceilalţi îţi cad în plasă şi fac acest lucru, ei îţi acordă toată atenţia lor şi astfel îşi proiectează toată energia asupra ta. Cu cât reuşeşti să îi menţii mai mult timp interesaţi şi adânciţi în misterul tău, cu atât primeşti mai multă energie. Din nefericire, atunci când eşti distant, viaţa ta tinde să evolueze foarte puţin, pentru că repeţi mereu aceeaşi scenă.

Primul pas în procesul de clarificare, pentru fiecare dintre noi, este conştientizarea deplină a propriului joc. Nimic nu-şi poate urma cursul până când nu ne privim cu adevărat şi nu descoperim cum manipulăm noi înşine, în căutarea energiei.

- Care e pasul următor?

- Fiecare dintre noi trebuie să se întoarcă în propriul trecut, în viaţa familiei din care a provenit şi să vadă cum s-a format acest obicei. Vom afla astfel cum putem să devenim conştienţi de acest control. Nu uita, cei mai mulţi dintre membrii familiilor noastre joacă propriul lor teatru, încercând să ne extragă energia, încă din copilărie. De aceea, tot de atunci, ne-am creat şi noi propriul rol. Aveam nevoie de o energie pentru a ne recupera energia. Micul nostru teatru apare întotdeauna în relaţie cu membrii familiei. Oricum, odată ce ne dăm seama de mişcarea energiei în propria familie, vom putea trece peste aceste strategii de control şi vom vedea ce anume s-a întâmplat, de fapt.

- De unde încep?

- Povesteşte-mi despre tatăl tău.

- A fost un om bun, vesel, capabil, dar…mereu critica. Din punctul lui de vedere, eu nu făceam niciodată bine ceva. Punea întrebări, apoi găsea hibe în răspunsuri.

- Şi ce se întâmpla cu energia ta?

- Mă simţeam golit, încercând să evit să-i vorbesc.

- Adică ai devenit vag şi distant, încercând să pui lucrurile într-o formă care să-i atragă atenţia, dar să nu-i dea motiv de criticat. El era cel care întreba – interogatorul – şi tu te învârteai în jurul lui la distanţă.

Acesta este un alt fel de teatru. Cei care utilizează acest mod de a suge energia, îşi iau rolul de a pune întrebări şi de a cerceta lumea altor persoane cu scopul de a le găsi defecte. Odată ce le găsesc, încep să critice aspectul respectiv din viaţa victimelor lor. Dacă strategia are succes, cel criticat este târât în joc. Dintr-o dată, devine conştient de sine în preajma interogatorului şi se apucă să dea atenţie lucrurilor pe care acesta le face şi gândeşte, astfel încât să nu facă nici o greşeală pe care acesta să o observe. Atitudinea aceasta îi dă interogatorului energia de care are nevoie. Interogatorul te abate de pe drumul tău şi te seacă de energie, pentru că tu te judeci după modul lui de a gândi.

-Câte feluri de control există?

-Fiecare manipulează pentru energie, fie agresiv, direct, obligând oamenii să le acorde atenţie, fie pasiv, jucându-se cu simpatia şi curiozitatea celorlalţi, pentru a câştiga atenţia lor. De exemplu dacă te ameninţă cineva verbal sau fizic, atunci eşti constrâns să-i acorzi atenţie şi astfel să-i dai energie, de teamă că ţi s-ar putea întâmpla ceva. Cel care te ameninţă şi te târăşte în cel mai agresiv tip de teatru este numit intimidator.

Dacă, pe de altă parte, cineva îţi povesteşte ce lucruri îngrozitoare i se întâmplă, făcându-te poate să te simţi şi tu responsabil pentru asta – pentru că, dacă refuzi să-l ajuţi, acele lucruri îngrozitoare vor continua – acesta caută să exercite controlul la un nivel cât se poate de pasiv. Manuscrisul îl numeşte bietul-de-mine. Orice va spune sau va face, te va pune pe tine în poziţia de a te apăra de ideea că nu faci destul pentru el. Te va face sa te simţi vinovat în prezenţa lui.

Putem examina teatrul fiecăruia,după cum se plasează pe scara de la agresiv la pasiv.

Dacă o persoană este de o agresivitate mai subtilă, căutând defecte şi subminând încetul cu încetul lumea ta pentru a-ţi atrage energia, aşa cum era tatăl tău, acea persoană se va încadra în categoria interogatorilor. Mai puţin pasiv decât „bietul-de-mine” va fi distantul.

Aşa că ordinea rolurilor este aproximativ următoarea: intimidator, interogator, distant şi bietul-de-mine.

- Există oare cineva care să se plaseze între aceste tipuri?

- Fiecare dintre noi joacă mai multe roluri în împrejurări diferite, dar există un teatru dominant, pe care avem tendinţa să îl repetăm şi care este acela care a funcţionat mai bine cu membrii familiei în care am copilărit.

Lucrurile mi s-au limpezit dintr-o dată. Mama mea se comporta exact ca şi tata.

- Ştiu ce era mama. Şi ea era interogator.

- Aşadar, ai avut parte de o porţie dublă, nu mă mai miră faptul că eşti atât de distant. Bine că nu te-au intimidat. Cel puţin nu ţi-a fost niciodată teamă de ameninţări.

- Ce s-ar fi întâmplat atunci?

- Ai fi rămas înţepenit în drama unui bietul-de-mine.

Vezi cum stau lucrurile? Dacă eşti copil şi cineva te goleşte de energie ameninţându-te cu bătaia, nu e de ajuns să fii distant. Nu poţi să-l faci să-ţi dea energie fiind alunecos. Lui puţin îi pasă ce se întâmplă în interiorul tău. Este mult prea puternic. Aşa că vei fi nevoit să devii şi mai pasiv şi să încerci abordarea plângăreaţă a lui bietul-de-mine, să faci apel la mila lui, să-l faci să se simtă vinovat de răul pe care ţi-l provoacă. Dacă nu funcţionează, atunci vei îndura, copil fiind, până când vei fi destul de mare ca să explodezi împotriva violenţei şi vei lupta cu agresiune împotriva agresiunii.

- Înţeleg ce este un intimidator, dar cum se dezvoltă un interogator?

- Ce-ai face tu dacă ai fi copil şi membrii familiei tale ar fi absenţi mai tot timpul, sau ai fi ignorat mereu, pentru că pe toţi îi preocupă propria carieră? A fi distant nu atrage atenţia, nu te-ar băga în seamă. Nu ţi-ar veni ideea de a-i diseca şi, în final de a găsi ceva greşit la oamenii aceia distanţi, pentru a le atrage atenţia şi a le capta energia? Asta face un interogator.

- Oamenii distanţi îi creează pe interogatori si interogatorii îi produc pe distanţi.
Intimidatorii îi creează pe bietul-de-mine, sau, dacă nu, creează un alt intimidator. Aşa se perpetuează teatrul de control. Dar reţine, există tendinţa de a vedea numai jocul altora şi de a crede că noi nu folosim astfel de practici. Fiecare dintre noi trebuie să transceandă această iluzie, pentru a-şi putea continua evoluţia. Aproape toţi avem tendinţa de a ne împotmoli în vreun joc, cel puţin pentru o vreme, şi atunci trebuie să facem un pas înapoi şi să ne privim în oglindă suficient de mult pentru a vedea care este jocul nostru.

- Şi atunci când ne conştientizăm jocul, ce urmează?

- Suntem cu adevărat liberi să devenim mai mult decât ceea ce suntem atunci când ne jucăm rolul inconştient. Cum am spus mai înainte, putem găsi un sens mai înalt vieţii noastre, un scop spiritual, pentru care ne-am născut într-un anumit loc. Vom începe să aruncăm lumină asupra oamenilor. "

Fragmente din Profetiile de la Celestine (J.Redfield)

Infometarea spirituala

Am inteles (sau mi-am reamintit) notiunea de "infometare spirituala" atunci cand am citit cartea Soniei Choquette " Intreaba-ti ghizii" (editura For You).

Infometarea spirituala este larg raspandita in ziua de azi, si este cauza multor dezechilibre din viata noastra. 

Ea reprezinta detasarea de spirit si de nevoile spiritului. Efectele variaza de la depresie/furie, la imbolnavirea corpului in functie de sensibilitatile fiecaruia si chakrele afectate.

Cum ne putem da seama daca noi sau cei pe care dorim sa-i ajutam sufera de infometare spirituala? Iata cateva intrebari simple:

- Care sunt lucrurile care iti fac placere? Cat de des te bucuri?

- Ce iti doreai sa realizezi in adolescenta, atunci cand visai cu ochii deschisi?

- Care sunt principiile morale/etice/spirituale care simti ca sunt integrate in fiinta ta? Cat de des le incalci?

- Cat de bine te simti in mediul in care traiesti? Schimbarile te sperie?

- Esti de parere ca banii aduc fericirea? Cum traiai fericirea in adolescenta sau in copilarie?

- Care sunt talentele/ abilitatile care ai simtit intotdeauna ca te reprezinta? Cat de mult le pui in aplicare?

- Cat de mult timp iti acorzi pentru relaxare sau alte activitati de recreere?

- Iti urmezi vocea inimii sau ai tendinta de a analiza totul doar la nivel mental inainte de a lua decizii?

- Te temi de singuratate? Te simti izolat/a ?

Primul pas spre a hrani din nou spiritul este constientizarea a ceea ce ne lipseste pentru a ne simti in armonie cu esenta noastra divina. Prin introspectie, mare parte din drum este deja parcurs. Insa... este nevoie de o re-aranjare a prioritatilor pentru a putea corecta dezechilibrul dintre corp/minte/spirit. Este un fel de 'program nutritional' dar nu pentru corp, ci pentru spirit. Iata mai jos cateva idei care s-ar putea sa va inspire:

• Ascultati muzica preferata
• Cantati/Pictati/Cititi
• Faceti bai prelungi, cu saruri parfumate
• Meditati/ Rugati-va
• Impodobiti-va casa cu flori proaspete si in ghivece.
• Plimbati-va, calatoriti.
• Umpleti-va dormitorul cu lumanari si perne confortabile
• Faceti exercitii fizice
• Incetiniti ritmul in tot ce aveti de facut
• Radeti.

Daca ati fost atat de mult timp deconectati de spiritul vostru, incat nu stiti de unde sa incepeti, nu va faceti griji. Daca sunteti in mod sincer deschisi ideii de reconectare cu el, nu e nevoie decat de o mica explorare, pentru a va aminti. Cheia este sa realizati ca nu exista un singur mod corect de a va reconecta la spirit.

Incepeti prin a acorda atentie vietii voastre zilnice recunoscand momentele cand va simtiti complet implicati si impacati. Concentrati-va asupra activitatilor care va lasa un sentiment de satisfactie - sau retineti momentele in care radeti si in care va simtiti mai usori si mai fericiti in propria piele. Acestea sunt momentele cand sufletul vostru este inspirat. Fiti constienti si sinceri in legatura cu modul in care va simtiti cand sunteti sensibili fata de spiritul vostru, incat, raspunzandu-i si oferindu-i lucrurile de care are nevoie, va veti simti satisfacuti si in pace. Pentru unii dintre voi, a sti ce-i trebuie spiritului poate fi un lucru foarte clar, asa ca incepeti si actionati. De exemplu, daca iubiti natura, o plimbare sau o alergare prin parc, sau cateva ore petrecute intr-o gradina, o data pe saptamana, este tot ce este necesar pentru a va hrani si intari spiritul. Cheia aici este sa nu va simtiti vinovati. Daca va plac cumparaturile si locurile exotice, atunci petreceti cateva ore intr-un cartier nou, mergand prin magazine pe care nu le stiti si asta va face bine. Nu trebuie sa cumparati ceva anume- doar bucurati-va de aventura, fara sa va scuzati sau sa va simtiti prost ca va faceti timp pentru voi insiva.

Da, si aceste preocupari ne pot hrani spiritul! Uitati prejudecatile conform carora doar prin ritualuri religioase ne putem apropia de Dumnezeu, iar orice alta preocupare tine doar de latura noastra superficiala. Suntem fiinte umane deci trebuie sa gasim o cale de a armoniza partea noastra spirituala cu cea terestra si nu e nimic rau in a ne bucura de toate aspectele vietii!

Hraniti-va spiritul cu tot ce are nevoie pentru a se reface. Ceea ce se va intampla in continuare, va fi o ameliorare atat a psihicului, cat si a tonusului general al corpului fizic.

Dar ceea ce este si mai important, refacand aceasta legatura cu spiritul, vom putea deschide poarta spre conectarea si sprijinul ghizilor nostri. Nu putem primi ajutorul lor atata timp cat am inchis legatura cu partea noastra spirituala, caci oricat de mult ne-am plange si ne-am ruga sa primim intuitie si ghidare divina, ramanem infasurati precum mumiile egiptene in mii de benzi care ne impiedica sa vedem, sa auzim, sa ne miscam, sa simtim, sa comunicam. Prin hranirea spiritului vom inlatura aceste legaturi si vom putea accesa toate informatiile necesare evolutiei noastre, si toate mesajele pe care Divinitatea ni le va trimite in ajutor.

Parerea celorlalti (2)

Daca mai devreme am vorbit despre cat poate fi de daunator sa lasi ca parerea celorlalti sa te conduca in ceea ce faci, la polul opus avem o alta tendinta- aceea de intoleranta fata de ideile sau convingerile celor de langa noi.

Imi cer scuze celor care simt ca si-au insusit de mult aceasta notiune. Pare la mintea cocosului, nu? De cate ori nu am auzit expresia: sa fim toleranti ?...Si totusi...ne este inca straina. Pe cat e de simpla, si de propovaduita de biserica, maestri, vindecatori, scriitori, si asa mai departe, totusi...ramanem intoleranti.

Ceea ce mi se pare paradoxal este faptul ca oameni care se considera pacifisti si 'spirituali' in sensul cel mai inalt al cuvantului, sunt in anumite circumstante, mult mai intoleranti decat majoritatea celor care nu au asemenea preocupari. De ce? Poate pentru ca suntem produsul educatiei, mediului, fricilor, sau poate pentru ca suntem in cautarea unui Adevar absolut, unic, pe care ni-l imaginam accesibil doar 'putinilor alesi'.

Este mai usor sa ne imaginam o lume in care exista Judecata/Pedeapsa divina, corect sau gresit, bine sau rau, decat sa traim intr-o lume in care Adevarul este doar un diamant multi-fatzetat, compus din atatea unghiuri cate constiinte exista. Dualitatea ne face sa ne intrebam, in continuu: Cine are dreptate? Pe cine va iubi Dumnezeu mai mult?

Ceea ce este total ...absurd. Este ca si cum ai intreba o mama la care copil e dispusa sa renunte si pe care ar vrea sa il trimita la orfelinat. Indiferent cat de cuminte sau de ascultator este acel copil, instinctul matern nu va face diferenta intre cei doi! Si atunci, cum oare putem crede , ca Tatal/Mama noastra ce au dat nastere sufletului nostru,ar putea sa iubeasca pe unii mai mult si pe altii mai putin?

Respecta adevarul fiecaruia, caci are importanta sa pentru creatie. Poate ca nu il intelegi, poate ca nu esti de acord cu el, dar nu-i subestima valoarea. Fiecare om intrupat pe aceasta planeta are dreptul divin la propriile pareri, si propriile alegeri. Doar atunci cand vom intelege ca adevarul celui de langa noi nu este cu nimic mai prejos sau mai presus de al nostru, ci doar o alta varianta, o alta fatzeta a aceluiasi diamant, vom putea sa ne numim intelepti..

Parerea celorlalti (1)

Scenariu: Corina se pregateste sa plece la serviciu. Alege o bluza portocalie, care i-a placut intotdeauna. Insa in timp ce se imbraca se gandeste la ce i-a spus saptamana trecuta colega de birou: "Nu prea te avantajeaza culoarea asta".Corina alege o camasa alba, si spera ca va primi complimente de aceasta data. 

Intr-o seara vorbeste la telefon cu un membru al familiei care incearca sa o convinga ca cel mai bine pentru ea ar fi sa lucreze in vanzari, asa cum a facut si vecinul M. Decat sa isi expuna propriul punct de vedere, Corina cedeaza in fata argumentelor, pentru ca isi doreste ca familia sa fie mandra de realizarile ei.

Corina merge la coafor pentru a-si schimba culoarea parului, pentru a fi in pas cu moda. Rezultatul nu o incanta in mod deosebit dar prietenele o asigura ca niciodata nu a aratat mai bine. 

Peste cateva zile va avea intalnire cu un coleg pe care il place si pe care este hotarata sa-l cucereasca. Se informeaza ce filme-i plac si abordeaza subiecte care desi nu o intereseaza, considera ca il vor impresiona. 

Intrebare: Ce se va intampla cu ea din punct de vedere energetic, emotional, si fizic, daca va continua sa se comporte la fel in urmatorii ani?

De fiecare data cand cedeaza cate putin din propria identitate Corina pierde energie prin chakrele inferioare, (1-3) in unele cazuri chiar transferand o parte din acea energie asupra persoanei a carei aprobare doreste sa o obtina. In timp, se pot crea dezechilibre la nivelul organelor aflate in zona abdominala, poate aparea incapacitatea de a lua decizii, sentimentul ca nu poate realiza nimic, si asa mai departe.

Cum se poate preveni/remedia pierderea de energie?

Cea mai buna metoda, daca pierderea a avut deja loc este prin constientizare si iertare.

Cu un tratament bioenergetic starea se va ameliora insa cauza nu va fi eliminata iar situatia se poate repeta. Cel mai indicat este a se 'monitoriza' si 'educa' tendinta persoanei de a ceda din propria energie in fata celor cu care relationeaza pe plan afectiv, profesional, si social. Astfel, la urmatoarea 'confruntare' Ana isi va controla tendinta de autosabotare, si va 'comanda' subconstientului si sinelui sau, sa ramana ferm pe pozitii.

Este extrem de important sa ne definim. Acesta este un prim pas in autocontrol, cunoasterea de sine. Abia dupa ce ati aflat cine sunteti, si ce va doriti cu adevarat, va puteti solidifica pozitia interioara. Este exact diferenta dintre o cladire construita din paie, pe care orice adiere o poate muta dintr-o parte in alta, si o alta construita din caramida.

Atentie! Nu ma refer la dezvoltarea fixatiilor, sau a incapatanarii. Caci si o casa din caramida poate fi daramata si construita din nou! Ceea ce vreau sa retineti este ca alegerea trebuie sa fie A VOASTRA si nu a celorlalti.Nu faceti lucruri pentru care simtiti aversiune, doar pentru a va integra intr-o turma sau alta.

Sacrificiul pe termen lung s-ar putea sa fie cam mare. 

Razboi sau Pace, Lasitate sau Onoare

Avem noi un proverb care spune " Capul plecat, sabia nu-l taie", care nu mi-a placut niciodata, pentru ca imi da senzatia ca incurajeaza doar o stare de obedienta si frica. De ce sa pleci capul cand poti sa iti privesti adversarul in ochi? De ce sa pleci capul daca ai o constiinta curata? De ce sa iti fie frica sa spui ceea ce gandesti, sau sa fii ceea ce esti?

Lasitatea nu este adevarata cale a pacii, ci este doar o solutie de compromis! Este mai degraba un pas inapoi decat un pas inainte. Sa nu uitam ca avem o responsabilitate in primul rand fata de noi insine, si ca cel mai rau lucru pe care il putem face este sa negam adevarul interior. Nu spun acum ca e de preferat sa fii martir decat sa ramai cu capul pe umeri...ar fi o abordare cam extremista. Insa..nu e mai bine oare sa fii vultur o zi decat gaina o suta de ani? Ce fel de exemplu dam urmasilor nostri?

In cultura orientala, Onoarea este pusa pe primul plan. Onoarea nu inseamna orgoliu, ci demnitate. Nu inseamna agresivitate, ci integritate. Sa nu te lasi doborat de cuvintele sau actiunile celui din fata ta, ci sa iti pastrezi identitatea si forta interioara. Este siguranta de sine a celui care isi cunoaste valoarea dar fara a simti nevoia sa demonstreze tuturor cat e de puternic. Este pastrarea principiilor cu orice pret. Este rostirea Adevarului atunci cand esti inconjurat de minciuna. Sau sa admiti infrangerea cu capul sus, fara a te victimiza, fara sa dai vina pe altcineva pentru nereusitele tale. Este asumarea responsabilitatii fata de alegerile sau greselile pe care le-ai facut. Dar dupa aceasta analiza, sa te ridici din nou, si sa o iei de la capat, cu intelepciunea celui care a invatat din experientele sale.

Cat de mult s-a deteriorat acest concept la noi? Atat de mult incat am ajuns sa consideram ca scopul scuza mijloacele, ca orice e permis in iubire si in razboi, si ca e corect 'sa ne facem' ca muncim...Atat de  mult incat am ajuns sa denumim capacitate de adaptare sau rezistenta la stress, ceea ce in realitate este  renuntarea lenta la propriul adevar, si uniformizarea, sau spiritul de turma.

E adevarat, e greu sa iti pastrezi principiile atunci cand esti cu spatele la zid, dar nu este oare aceasta conditia esentiala pentru a produce o schimbare?

Ne plangem zi de zi ca lucrurile merg rau, ca parintii nu ne-au dat destula iubire si  stabilitate materiala, ca seful este partinitor, ca viata e nedreapta, ca nu suntem fericiti cu partenerul de viata...etc. DAR NU FACEM NIMIC pentru a schimba lucrurile. Ne uitam blazati la stiri, mai palavragim la o bere, concluzionand pana la urma ca...n-are rost sa mergem la vot ca tot nu se schimba nimic.

Si, ce e cel mai grav, consideram ca ni se cuvine totul, sau la polul extrem, ca nu ni se cuvine nimic!

Ei bine, nu, nu ni se cuvine totul. Ni se cuvine ceea ce alegem. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista, daca tot vorbim de proverbe. Gandul si cuvantul nu au nici un rezultat daca nu sunt sustinute de FAPTE.

Asa ca indemnul meu este, SUFLECATI MANECILE, frecati-va bine la ochi, scarpinati-va bine in ceafa, scuipati in palme, trageti aer in piept, si faceti odata PASUL acela, de inceput. Primul.

Tineti capul sus daca nu aveti nimic de ascuns. Deschideti gura daca aveti ceva de spus. Asumati-va riscuri, implicati-va in viata voastra ACTIV ,nu pasiv!

E minunat sa meditezi , sa te rogi, 'sa fii zen', sa vorbesti in soapta ca sa nu deranjezi. Este minunat , dar nu e suficient! Cel putin, aceasta este parerea mea, si nu ma voi teme niciodata sa imi spun parerile. Ceea ce va doresc si voua :)

Misiunea personala si puterea de creatie

Acesta este un mesaj pentru cautatorii de Adevar, pastratorii Luminii, cei ce aduc alinare si trimit binecuvantari, cei ce revarsa iubire si inalta rugaciuni, pentru cei ce nu asteapta laude, ci aduc multumiri, sporind frumusetea lumii...

Pentru copiii Mamei si Tatalui, ai Cerului si ai Pamantului, ce cunosc  lumina si intunericul, frica si dragostea, indoiala si credinta...

Si pentru aceia care fara de cunoastere sunt intelepti, caci asculta si povestea printului, si pe cea a cersetorului, fara a judeca pe niciunul...

Celor ce l-au gasit pe Dumnezeu, celor ce inca Il mai cauta, si celor ce stiu ca este deja aici...Voua, tuturor, va spun:

Sunteti iubiti exact asa cum sunteti. Dumnezeu nu are asteptari de la voi, si nu are nevoie ca voi sa Il iubiti, sa respectati anumite legi, sau sa faceti doar anumite lucruri. Nu are nevoie ca voi sa va temeti. Nu veti fi judecati, pedepsiti, nici comparati cu altii. Nu veti fi pusi in rai sau in iad sau intr-o lume sau in alta, nu va veti naste plante sau gandaci ca pedeapsa. Tatal si Mama voastra nu au orgoliu sau nevoi. Aveti libera alegere, iar acesta este un dar care nu vi s-a dat cu jumatati de masura. Dumnezeu nu este ipocrit. Nu v-a dat liber arbitru, dar cu conditia ca...Nu v-a dat cunoastere dar cu conditia ca...Nu v-a dat Iubirea dar cu conditia ca...Nu exista conditii. Exista urmari. Daca te lovesti cu capul de un zid, urmarea este durerea si cucuiul. Nu zidul te pedepseste, nici altcineva. Este o consecinta.
Misiunea personala este cea pe care tu ai ales-o, in functie de etapa in care te aflai inainte de a veni aici, in acest timp. Nimic nu este facut 'cu forta', nimic nu este dat ca pedeapsa. Tu ai ales si tu continui sa alegi.

Dumnezeu nu te va judeca, Iubirea Sa este neconditionata. Vei face aceea ce ai ales prin gand, cuvant, si fapta. Vei fi ceea ce ai ales prin gand, cuvant si fapta.
Nu Dumnezeu este responsabil pentru modul in care se desfasoara viata ta, ci tu esti.

Dar, bate si ti se va deschide, cheama si vei fi ascultat. Daca vei cere ajutorul, acesta va veni, de fiecare data, in nenumarate feluri. Fii atunci pregatit sa citesti semnele.

Multi cred ca suntem prea mici, prea neinsemnati pentru a avea atata libertate. Ca avem de fapt, foarte putine variante din care sa alegem, cu atat mai putine cu cat pacatele noastre din viata aceasta sau din altele, sunt mai mari. Unii spun ca avem la fel de putine optiuni si atunci cand ne-am asumat rolul de 'Lucrator cu lumina', caci aceasta presupune sa faci doar Voia lui Dumnezeu, si ca, odata ce ai fost 'ales' sa faci lucrarea lui Dumnezeu, orice 'abatere' va fi sever sanctionata.

Eu cred ca lucrurile stau un pic altfel. Ca ai tot atatea variante, cate esti dispus sa iti dai. Ca alegem sa ne temem in loc sa visam si sa ne construim un viitor mai bun. Ca alegem frica in locul iubirii, si atunci ne condamnam singuri.

Si pentru ca suntem prea lasi sa recunoastem ceea ce este facut de mana noastra, atunci spunem ca asa a vrut Dumnezeu. Si asta ne face pe moment sa ne simtim mai bine. In loc sa ne vedem asa cum suntem, ne transformam in eroi sau in victime. Trebuie sa fac asta pentru ca este Vointa lui Dumnezeu, si misiunea mea este speciala (vezi eroul). Trebuie sa fac asta, chiar daca imi este foarte greu, pentru ca asta e soarta mea si alta mai buna nu merit. (vezi victima).

De ce??

Treziti-va! Fiti ceea ce vreti sa fiti! Lumea nu are nevoie de mai multe victime, nici de falsi eroi. Nimeni nu e perfect, dar asta doar pentru ca imperfectiunea te poate impinge inainte. E minunat ca inca mai ai ceva de creat, de modelat, de construit, asta inseamna ca universul se extinde in continuare, si o face chiar acum prin tine!

Limiteaza-te , daca vrei. Ai si aceasta optiune. Oricat de paradoxal ar suna, ai atata libertate, incat poti alege chiar sa nu ai libertate. Si asta e chiar si mai simplu. Dar nu inseamna ca nu esti responsabil pentru aceasta alegere.

Asa ca...

Nu te teme sa pornesti la drum. Te poti imbraca oricum, poti lua cu tine orice bagaje, si cat de multi prieteni vrei. Sau poti merge singur, cu mainile in buzunar, fluierand...In orice caz, misiunea ta este chiar aceasta clipa!

2010

2010...Unii spun ca a trecut repede, altii spun ca a fost plin de evenimente,

si ca a trecut greu...

Multi asteapta cu speranta anul ce va incepe de maine, gandindu-se (din pacate) in primul rand la partea materiala, si la toate planurile care nu au dat roade anul acesta. 

Daca ar fi sa gasesti pestisorul de aur din poveste, care iti poate indeplini o dorinta, ce ai alege? Un loc de munca mai bine platit, o casa, o masina, sa scapi de credite, un cont 'gras' care sa iti permita calatorii exotice?

Recunosc, foarte posibil si eu mi-as dori unul din aceste lucruri. Pentru ca inainte de toate suntem oameni, si partea noastra terestra are nevoie de confort. Nu trebuie sa te simti vinovat daca iti doresti prosperitate materiala, dar...as adauga un avertisment: nu lasa ca aceste dorinte sa devina obsesii. Indiferent cat de nobil ai considera ca este un scop, s-ar putea ca pretul platit sa fie cam mare. Ma refer aici la schimbarea prioritatilor,  si pierderea, bucata cu bucata, a propriului suflet. 

Cu totii rostim cuvinte la aniversari, la sarbatori, la trecerea intr-un nou an, cum ar fi: multa sanatate, indeplinirea tuturor dorintelor, sa fii iubit.Dar oare ne gandim la ceea ce conteaza mai mult pentru sufletul nostru? 

Chinezii au o urare care mie imi place foarte mult : Fie ca tu sa traiesti in vremuri interesante! Unii o considera chiar o insulta, pentru ca vremurile 'interesante' nu presupun neaparat 'lapte si miere'.  Dar, cum altfel am putea evolua, daca nu prin incercari?

Daca te afli in categoria celor care, facand bilantul acestui an, au observat ca multe din dorintele de anul trecut nu s-au indeplinit, ei bine, gandeste-te altfel: cat de multe ai invatat in acest an? Cat ai fi invatat daca totul ti s-ar fi oferit pe tava? 

Stiu ca nu e tocmai cel mai placut lucru de auzit, sau de 'digerat' (mai ales dupa atatea sarmale si caltabosi) dar incearca sa privesti anul ce tocmai se incheie, altfel decat prin prisma listei care trebuie bifata: asta am, asta n-am. Priveste mai degraba ca pe o lista a ceea ce ai invatat, si ceea ce mai ai de invatat de acum inainte, si multumeste Universului, Divinitatii, pentru tot ceea ce ai simtit anul acesta...Multumeste pentru prietenii care ti-au fost alaturi, si pentru cei ce s-au indepartat. Multumeste pentru lacrimi caci ele au spalat o parte din tine. Multumeste pentru zambete caci ele sunt un dar fara pret. Multumeste pentru fluturii din stomac si bataile inimii in preajma persoanei iubite. Bucura-te de reusitele tale, acelea care nu se masoara in 'numerar', ci in Lumina.

Sa intram in noul an cu recunostinta, iubire, speranta, si incredere. Totul este in puterea noastra, iar 'calatoria de o suta de mile incepe cu un singur pas'! Urarea mea pentru tine este deci, fie ca anul viitor sa fie cel putin la fel de interesant ! :)

Craciun Fericit!

Nasterea lui Iisus sa va lumineze si sa va incalzeasca sufletele! 
Craciun fericit si binecuvantat tuturor!

Scrisoare catre un suflet drag

In viata exista suisuri si coborasuri. Unii le numesc echilibru, altii karma, altii hazard. Nu stiu daca explicatia este una stiintifica sau ezoterica. Cauza poate fi bioritmul, semnul astrologic, mostenirea genetica, mediul social sau evolutia spirituala.
Dar sunt zile amortite in care mintea e alba, glumele prietenilor nu te fac sa razi, corpul e anesteziat si timpul se scurge incet si fara rost. Zile fara culoare si fara gust,  in care te indoiesti de tot, in care esti dezamagit, si pierdut...Zile in care cauti un drum, orice drum care sa te aduca inapoi catre starea de bine.
Si oricat ai cauta, oricat ai incerca sa-ti revii, nimic nu se leaga, nimic nu capata sens, si lumina ramane ascunsa.
Si sunt altele in care indoiala se risipeste precum norii rasaritului. Si in acele clipe, cand privesti in urma iti vine sa razi de toate framantarile tale de ieri. Sunt zile in care soarele straluceste puternic, iar inspiratia este prezenta la tot pasul. Zile in care oameni din toate colturile lumii te cauta si vor sa discute cu tine, iar atunci cand transmiti ceva spui exact ce trebuie, cand trebuie si cui trebuie.
Zile in care suntem indragostiti, de tot si de toate, si in care nimic altceva nu pare important. Pentru astfel de zile, merita sa iti pastrezi speranta. Pentru astfel de zile merita sa incerci in continuare. Pentru astfel de zile merita sa traiesti.
Astazi pentru mine este una din zilele in care se deschid ferestre, dupa ce s-au inchis porti.
M-am gandit mult despre ce sa-ti vorbesc azi. Despre Dumnezeu, despre misiunea personala , despre sufletele pereche, despre minuni si iluzii, despre ritualuri de purificare, despre karma de relatii, despre incercarile din perioada Craciunului, despre Iisus...

Si iata ca dintre toate, cel mai tare am simtit nevoia sa vorbesc despre iubire. Si nu despre iubirea universala, iubirea pentru aproapele nostru, iubirea de sine, sau cea de Dumnezeu. Ci despre acea minunata experienta terestra numita relatie, casatorie, cuplu.
E greu sa vorbesti despre acest tip de iubire, si sa nu pici in clisee. Pentru ca atat de multe s-au spus deja ! Atatea povesti de dragoste atat de speciale fiecare in felul sau, atatea trairi asezate in versuri , pe muzica, pe film...Dar o sa incerc sa iti vorbesc despre iubire asa cum o traiesc eu acum si asa cum doresc tuturor sa o traiasca. Pentru ca m-am intrebat si eu, ca si tine, dupa tot ce am trait pana acum, in toate relatiile mele, in care am simtit atat de multe, in care m-am inaltat si m-am prabusit, apoi m-am ridicat din nou, in care am cautat, am asteptat, am sperat, am zambit, am plans, am cautat... pana la urma ce conteaza intr-o relatie?
Ei bine...
Nu conteaza cine este cel de langa tine , daca sunteti sau nu de aceeasi varsta, daca prietenii , parintii, colegii, au cuvinte de lauda sau nu pentru el/ea. Nu conteaza daca va plac sau nu aceleasi culori, daca se potrivesc zodiile, daca va uitati cu placere la aceleasi filme, daca ascultati aceeasi muzica, daca ‘va sta bine’ sau nu impreuna. Nu conteaza daca aveti sau nu bani de concedii exotice, masina, casa cu trei camere. Nu conteaza daca va intelegeti sau nu din priviri, daca iti citeste gandurile, daca va intalniti din intamplare , sau daca va dati intalnire si intarzie mereu. Nu conteaza cine spala vasele mai des, cine face mancarea mai gustoasa, cine plateste factura la lumina si cine uita sa cumpere paine.Nu conteaza daca nu are aceeasi credinta sau viziune asupra Divinitatii. Si oricat de paradoxal ar parea, nu conteaza nici daca sunteti sau nu suflete pereche (vezi articolul -suflete-pereche -putereaprezentului.wordpress.com)

Trei lucruri conteaza cu adevarat, si numai acestea sunt hotaratoare : 1) daca poti fi tu insuti fara sa te simti judecat, 2) daca poti ierta din tot sufletul, si 3) daca iubirea voastra poate fi mai mult decat un scop in sine. 
Sa fii tu insuti fara a te simti judecat este cel mai de pret lucru intr-o relatie. Este libertatea absoluta, fara a simti ca dezamagesti in vreun fel pe cel de langa tine.
Sa poti ierta din tot sufletul, este de multe ori cea mai importanta lectie, pentru ca este legata de iubirea neconditionata. Toti gresim. Iertarea trebuie sa faca parte din viata noastra asa cum face parte bautul apei.
Iar daca iubirea voastra este doar un scop in sine, va distruge orice posibilitate de evolutie si crestere impreuna si pana la urma va aduce cu ea doar suferinta. Cea mai buna dovada este cresterea unui copil. Iubirea unuia pentru celalalt in acel moment se transforma in ceva mult mai pur si mai nobil.

Ti-am spus toate astea pentru ca stiu ca te framanti, suferi si analizezi mult. Stiu ca te afli la o rascruce, si nu vezi inca cea mai buna cale. Stiu ca ai indoieli, si ti-e teama ca o sa faci alegerea gresita...
Dar, suflete drag, nu exista in realitate o alegere gresita. Nu atata timp cat iti asculti inima, cu adevarat. Traieste! Nu te teme. Nu te teme de nimic. Iubeste din toata inima ta cu tot sufletul tau pana cand se transforma ce simti in ceva mai inalt...sau se topeste si se evapora. Dar daca nu incerci...cum poti sa stii cum se va petrece totul?
Fericirea nu este destinatia, fericirea este calatoria!

Iti recomand un film minunat, care se numeste The mirror has two faces/ Oglinda are doua fete.

De Sfantul Nicolae

Coada spre moaste era prea mare si nu puteam sta atat de mult. Am ramas la intrarea in biserica, privind de la distanta racla, la care se inchinau cei veniti. Moastele erau pazite de un jandarm si doi preoti. Rand pe rand, mame, sotii, parinti, copii, bolnavi, batrani, se plecau si cereau o minune. Se spune ca Sfantul face minuni in zilele acestea. Aproape ca puteam auzi miile de rugaciuni care se inaltau in acelasi timp. Totul s-ar fi putut intampla intr-o liniste deplina. Si totusi zgomotul era aproape asurzitor. Femei care stateau la taclale, batrane care bombaneau pe cei tineri, barbati care incercau sa ajunga mai repede in fatza..
Am inceput sa ma rog. Pentru cateva clipe, toata forfota din jur a amutit. Eram acolo doar eu, soarele de Decembrie si el, Sfantul. Si s-a facut liniste. Cu toate ca inca mai simteam muzica binecuvantarilor. Dar nu o puteam urmari. Devenise doar un ecou.
Am simtit ca nu ritualurile conteaza, atunci cand iti indrepti inima catre Divinitate. Nu cat de aproape esti de altar sau de moaste, daca ai sau nu ceva pe cap, daca ai tinut post, daca ai facut matanii...Nici cat de multa lume este in jurul tau, daca este frig sau cald, daca ai sau nu bani de acatist. Conteaza cat de mult deschizi acea Poarta catre Lumina. Cat de mare este focul din inima ta. Pentru ce ne rugam de fapt? Pentru vindecare, pentru dezlegare, pentru o casa, sau un loc de munca mai bun? Nu, toate acestea sunt doar niste rezultate, sau efecte. In realitate ne rugam pentru iertare. Pentru asta urmam ritualuri, pentru asta simtim inca nevoia de a face sacrificii. Pentru ca doar prin sacrificiu ne simtim vrednici de a primi ceea ce cerem de la Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului sau Sfinti. Dar este oare aceasta, singura cale? Oare vrea Dumnezeu sa suferim pentru mantuire? Caci daca ne iubeste, precum un parinte, nu ne iubeste El neconditionat?
Multe intrebari imi rasareau in minte, si multe lacrimi imi rasareau in priviri. Iubirea Sfantului ma invaluise cu totul.Unul din preoti s-a indreptat spre mine si zambind, mi-a daruit o iconita. Rugaciunile mele fusesera primite. Chiar si asa, in acel colt de lumina, rezemata de una din coloanele brancovenesti, fara sa fi stat la coada, fara sa fi facut matanii. Lumanarea pe care am asezat-o drept multumire a lacrimat usor pe mana mea ,ca o binecuvantare.
Pe drumul spre casa, copacii desfrunziti se rasfirau pe cerul albastru, parca mai albastru ca niciodata. Totul va fi bine, copila draga, totul va fi bine...