Despre iubirile pamantene (1)

Daca o fiinta din alte lumi ar aparea in fata mea acum, si m-ar intreba ce este iubirea omeneasca, mi-ar fi imposibil sa-i dau o descriere clara si precisa. Sunt prea multe variatii si nuante ale iubirilor pamantene, si niciuna din ele nu ar trebui considerata mai 'adevarata' sau mai 'autentica' decat celelalte. Mi-ar trebui un punct de reper, o metafora, un element primordial..

1. APA

Exista iubiri ce se aseamana unui lac de munte - linistite si transparente. In apa lor te poti oglindi, fara sa te simti judecat sau mintit, in ele te poti scufunda fara sa iti pierzi rasuflarea. La ele te intorci dupa drumuri lungi si primejdioase. Oricat de zbuciumat ar fi sufletul tau, oricate indoieli ai avea, pe malul acestor iubiri iti gasesti alinarea, si te simti acasa. Sunt acele iubiri care se nasc din prietenie si incredere, si care pot dura o viata intreaga.

Exista iubiri-oceane, cu valuri care se inalta pana la cer si se lovesc zgomotos de stanci. Iubiri imposibile, care te inspaimanta, pentru ca nu stii unde incep si unde se sfarsesc. Daca te apropii prea mult te poti pierde cu totul, fara sa mai poti iesi niciodata. Stii care sunt riscurile si totusi mergi inainte, fascinat, hipnotizat. Te lupti cu valurile si incerci sa le stapanesti, ca un surfer. Cand reusesti sa te urci pe coama unui val, te simti imparatul lumii. Esti atat de sus incat poti atinge cerul. Dar in clipa urmatoare iti pierzi echilibrul si te scufunzi in adancuri. Timpul se opreste in loc si nu mai stii cine esti si cum ai ajuns acolo -esti parte din ocean si el e parte din tine. Aceste iubiri pot dura o eternitate.

Exista iubiri torentiale care incep pe neasteptate, ca ploile calde de vara. Te uda pana la piele dar te fac sa zambesti si sa dansezi, ca un copil. Si chiar daca se termina la fel de neasteptat cum au inceput, iti raman in minte ani de-a randul la fel de vii si de clare ca in clipa in care le-ai trait. Sunt iubirile primului sarut, si ale primelor atingeri...

Exista iubiri-oaze, care-ti alina setea cand pribegesti prin deșert. Aceste iubiri se daruiesc altora, fara sa ceara nimic in schimb, in afara de un zambet si o multumire, uneori nici atat. Dar ele isi traiesc fericirea prin ceilalti.

Exista iubiri-lagune albastre, de o frumusete ce-ti taie rasuflarea. Aceste iubiri traiesc in propriul lor paradis, fara sa se lase atinse nici de invidie, nici de gelozie, nici de nebunia vietii. Sunt iubirile ce au ca deviz simplitatea, naturaletea, si evolutia spirituala - acestea sunt iubirile dintre sufletele-pereche.

Exista iubiri-fluvii, care-si croiesc drum printre paduri si munti. Pe firul lor poti calatori catre tinuturi ascunse si indepartate, din trecut pana in viitor, din departari in departari. Iubiri prin care descoperi lumea si din care inveti cel mai mult, caci ele te poarta acolo unde nici nu visai. Aceste iubiri nu isi schimba curgerea pentru tine, ci tu trebuie sa curgi in directia curentului lor. Acestea sunt iubirile iniţiatice si ele dureaza atat cat este necesar pentru ca sufletul tau sa-si atinga destinatia.

Exista iubiri- izvoare tamaduitoare. Putini sunt cei care ajung la ele, putini sunt cei care le inteleg menirea. Trebuie sa crezi ca sa le simti puterea, caci apa lor pare o apa obisnuita. Daca inima ta se deschide, vei primi vindecarea pe care o cautai dintotdeauna.

Exista iubiri-ninsori, care ti se astern treptat in suflet, an dupa an, si acopera cu albul lor toata mizeria si durerea. Sub zapada lor, trecutul isi pierde conturul, si totul este iertat. La adapostul lor te poti ascunde de vifor si de temeri, departe de zgomotul lumii. Aceste iubiri nu se grabesc nicaieri, pentru ca au vazut deja tot ce era de vazut. Singurul lucru pe care il mai au de facut este sa reflecteze la sensul vietii, si sa le dea si altora din intelepciunea lor.  Acestea sunt iubirile maturitatii.

Exista iubiri-curcubeu, care apar dupa furtuna, si care-ti insenineaza viata. Apar ca un mesaj de speranta, ca un vis. Frumusetea lor iti reaminteste de frumusetea lumii. Nu sunt pentru a fi atinse, si oricat ai incerca, nu le poti cuprinde in palme, ci doar in priviri si in suflet. Trebuie doar sa le intelegi mesajul, sa te ridici si sa iti vezi mai departe de drum. Cum ai clipit, au disparut. Dar imaginea lor va ramane cu tine pentru totdeauna...

In cautarea fericirii (2)

Poate nu ne putem alege circumstantele nasterii, familia, colegii de munca. (desi teoria 'karmica' spune ca ni le-am ales pentru ca tot ce experimentam in aceasta viata este rezultatul direct al actiunilor noastre din alte vieti). Sa presupunem ca avem o singura viata si o singura sansa de a fi fericiti aici pe Pamant.
Fatalitate! ar spune unii. Unde este in acest caz liberul arbitru? Nu am ales eu nimic, totul este un enorm joc de zaruri, un capriciu al zeilor. Ce sanse la fericire am eu daca m-am nascut intr-o tara saraca, unde calitatea vietii este aproape inexistenta, daca parintii m-au abandonat, sau daca m-am imbolnavit la o varsta frageda? Altii care s-au nascut intr-o familie bogata, intr-o tara dezvoltata, au avut tot ce si-au dorit vreodata, sanatate, educatie, bunastare, vor fi bineinteles mai fericiti!
Nu neaparat. Ai in continuare libertatea de alegere. Chiar si tu, cel mai nefericit dintre oameni, cel caruia 'soarta' nu i-a zambit la nastere. Chiar si tu, cel bolnav, chiar si tu cel orfan. Nu putem controla mediul inconjurator, locul in care ne nastem, dezastrele naturale, momentul mortii.Dar atunci ce putem controla? Ce depinde de noi?
De noi depinde MODUL in care REACTIONAM la ceea ce nu putem controla. Poti muri cu demnitate, asta este o Alegere. Poti alege sa ierti pe cel ce te-a prigonit sau poti alege sa-l urasti si sa-ti plangi de mila. Poti merge chiar mai departe decat atat, si privind in urma, la toate mizeriile pe care nu le-ai provocat tu, ci care ti s-au facut tie, sa fii Recunoscator! Da, vorbesc serios. Sa fii Recunoscator ca datorita acelor mizerii, ai devenit mai puternic, mai profund, mai bun. Daca parintii tai au gresit fata de tine, vei sti sa nu repeti acele greseli, pentru ca ai simtit-o pe pielea ta. Daca prietenii te-au tradat, vei sti sa nu tradezi niciodata pentru ai simtit-o pe pielea ta. Daca ai fost nedreptatit, vei sti sa nu nedreptatesti pentru ca ai simtit-o pe pielea ta.

Dar si asta, pana la urma este doar o teorie. Multi filozofi (din antichitate si pana in zilele noastre) au incercat sa gaseasca o reteta a fericirii:

Sa-l luam de exemplu pe Epicur. El spunea ca pentru a fi fericit ai nevoie de doar trei elemente:
1. Prieteni; 2. Autonomie; 3. Timp de reflectie. Foarte multi se concentreaza doar pe primele doua (familie/prieteni, si autonomie - aici intra si starea de sanatate si situatia materiala), neglijand ultima parte, cea cu timpul de reflectie.



Seneca ne spune ca pentru a fi fericiti, trebuie sa eliminam Furia, si aceasta are o cauza foarte clara : avem asteptari mult prea mari de la viata si de la mediul inconjurator, suntem prea... 'optimisti'. Astfel ca atunci cand se intampla ceva neplacut, suntem 'surprinsi', atat de surprinsi incat prima reactie este de 'revolta'. Daca ne gandim la perioada in care a trait Seneca (Roma condusa de imparatul Nero), prea mult optimism nici nu era sanatos. Dar daca aplicam acest principiu la ziua de azi, sa ne imaginam ca ne enervam in trafic, atunci cand cineva nu respecta regulile (nici pe cele 'legale' nici pe cele 'de bun simt'). Seneca ne-ar intreba: de ce te surprinde faptul ca cineva se baga in fata ta sau claxoneaza insistent, sau ca semaforul nu merge, etc. Ieri nu s-a intamplat ceva asemanator? Dar acum o luna? Dar acum un an? Si nu e logic atunci sa presupui ca si azi se poate intampla, si maine? Si daca nu poti influenta in niciun fel mediul inconjurator, de ce sa nu te astepti la ce e mai rau, pentru ca apoi sa nu mai fii atat de surprins cand ceva rau se intampla? Cum spunea cineva : What's the worst that can happen? -Care este cel mai rau lucru care se poate intampla?


In antiteza cu aceasta teorie ' pregateste-te pentru ce e mai rau si atunci vei fi placut surprins cand ceva bun se intampla' , avem Legea Atractiei - care ne spune ca ceea ce gandesti se intampla, fie ca este pozitiv sau negativ, ceva ce iti doresti sau ceva ce nu iti doresti. Atata timp cat gandurile noastre se concentreaza intr-o anumita directie, Universul ne va 'reflecta' in viata noastra exact acel lucru pe care noi ne-am concentrat cel mai mult. Daca este adevarat, atunci inseamna ca eu atrag, zi de zi, experientele placute sau neplacute prin care trec, si asta nu depinde nici de 'noroc', nici de 'fatalitate', nici de vreo pedeapsa divina, ci doar de mine. (Vezi filmul documentar 'The Secret' )
Partea proasta este ca nu mai poti da vina pe nimeni pentru nefericirea ta. Partea buna este ca, daca tu singur ai avut puterea de a-ti construi nefericirea, tot tu singur ai si puterea de a-ti construi fericirea. Esti atat de puternic incat sa-ti nenorocesti viata, dar esti atat de puternic incat sa-ti creezi una mult mai buna. Alegerea iti apartine...

In cautarea fericirii (1)

A trecut ceva timp de cand am scris...Celor care se intreaba ce am facut in ultimul an, pot sa le spun doar ca, uneori viata bate scrisul (sau filmul). Viata, in deplinatatea ei, cu provocarile ei, cu lectiile ei, cu miracolele ei, te ia pe sus, ca un val (fie ca esti un surfer bun sau nu). Treaba ei e sa te ia pe sus, sa te duca, spre un tarm, sau in larg, nu conteaza. Pentru fiecare dintre noi e altfel. Unii invata sa-si mentina echilibrul din mers, altii sunt inotatori experimentati,  unii cred ca e suficient sa isi tina capul la suprafata, cativa vor sa ajunga la mal primii... Mai vine cate-o furtuna, mai rasare soarele, life goes on. And on...and on. Pot sa va asigur ca am ajuns la multe tarmuri, si ca nu am stat degeaba in tot acest timp. Si pentru ca tot vorbim de timp (care, o stim cu totii, e relativ), pentru mine o jumatate de an a trecut intr-o clipa. Si totusi, cred ca a sosit momentul sa pun pe hartie o tema pe care o tot regasesc in jurul meu, in discutiile cu ceilalti, in cartile pe care le citesc, in filmele pe care le vad, in tot ce experimentez, si in tot ce simt in ultima vreme: 'cautarea' fericirii.

Am pus ghilimele pentru ca, de fapt, fericirea nu poate fi 'cautata'. Sau, mai exact, poate fi cautata, unii isi petrec intreaga viata cautand-o, dar asta nu ar fi decat o pierdere de timp. Pentru ca ideea de cautare presupune ca acel 'ceva' nu se afla in noi, sau langa noi, ci undeva la o distanta (de timp sau spatiu), asemeni unui taram magic si indepartat, al fagaduintei, unde doar cei foarte 'speciali' sau foarte 'norocosi' pot ajunge...'intr-o zi'.

Pentru cei mai multi fericirea este mereu 'in alta parte' sau 'cu altcineva'. Pe ei i-am numit cei 'Tineri si Nelinistiti' (indiferent de varsta reala). "Nelinistitii"  sunt mereu pe fuga. Ei par a fi intr-un 'pelerinaj' perpetuu, cautand si tot cautand, fara sa gaseasca un loc in care sa se simta cu adevarat impliniti, indiferent de oras sau tara. Proclama ca principiu suprem al existentei Libertatea, independenta, autonomia. Orice 'asezare' este perceputa ca o 'inrobire' sau 'plafonare'. Ei simt ca se 'sufoca' daca stau prea mult in acelasi loc, sau daca relatia intra intr-o etapa prea 'casnica'. Sunt dispusi sa renunte brusc la situatia actuala pentru a se 'elibera'...Dar asta nu-i va face fericiti mult timp. Vor cauta din nou, pentru ca sunt mai degraba in cautarea unui 'ideal'(fie ca este vorba despre locul de munca, partener de viata sau societate)

Iata un dialog care ilustreaza aceasta idee: "Nu voi lasa pe nimeni sa ma puna intr-o cusca", spune Holly, in Breakfast at Tiffany's:

Replica lui Paul: "Stii ce e in neregula cu tine, Domnisoara 'Oricine-Ai-Fi' ? Esti o fricoasa. Ti-e frica sa recunosti ca viata chiar trebuie traita, ca oamenii chiar se indragostesc si-si apartin unii altora, pentru ca asta este singura sansa pe care o au de a fi cu adevarat fericiti. Te consideri un spirit liber, un animal 'salbatic', si esti ingrozita ca cineva te-ar putea pune intr-o cusca. Ei bine, iubito, esti deja intr-o cusca. Ai construit-o singura. Si nu e ancorata la vest de orasul Tulip in Texas, sau la est de Somalia.  Este oriunde ai merge. Pentru ca indiferent incotro ai fugi, tot de tine dai" 

Mesajul este superb: Fericirea este in tine insuti. Daca nu poti fi fericit(a) acum, nu vei fi nici in alta parte, nici peste 5 ani. Pentru ca indiferent unde ai merge in cautarea acestei fericiri, vei lua cu tine toate frustrarile si toate iluziile despre viata pe care le ai si in aceasta clipa.

Mai sunt si cei care vad fericirea ca pe o 'para malaiata', ce poate pica din cer 'daca ai noroc' (' daca o sa castig la LOTO', daca primesc o mostenire, daca ma marit cu Fat Frumos', 'daca voi primi promovarea', etc) . Si aici apar limitarile. Si daca nu castigi la LOTO? Si daca cel de langa tine nu te poate face fericit(a)? (apropos, nu e treaba nimanui sa te faca fericit(a), asta e responsabilitatea ta, dar aici este o alta discutie). Pe ei i-am numit ' Frumosii Adormiti'. Foarte multe femei din pacate se incadreaza in aceasta categorie. Nu neaparat in sens materialist, dar ca si imagine despre sine - isi cauta mereu validarea in afara. 

La Frumosii Adormiti apar doua extreme - ori considera ca sansele de a fi fericiti sunt extrem de mici (si atunci devin resemnati - de ce sa se mai agite daca tot nu pot schimba nimic), ori considera ca viata le datoreaza ceva si ca sunt 'speciali' (si atunci devin dezamagiti cand afla ca da, 'you're special, but so is everyone else'). Asemeni Frumoasei din Padurea Adormita, ei asteapta sa fie 'salvati', fara sa constientizeze ca salvarea sta in puterea lor. Isi irosesc viata intr-o 'amorteala' permanenta, incapabili sa se mobilizeze. Au in general tendinta de victimizare si de a-si scoate la inaintare ranile trecutului pentru a motiva nefericirea din prezent. Nu suporta confruntarile sau sa dea explicatii, nici macar celor apropiati atunci cand acestia incearca sa-i impulsioneze. - "n-aveti cum sa intelegeti prin ce trec, viata mea a fost foarte grea, n-am avut norocul altora", etc.

Ar mai fi o categorie de 'nefericiti': 'Cei-Vesnic-Nemultumiti'. Comparandu-se obsesiv cu ceilalti, (the grass is always greener on the other side - iarba e mereu mai verde de partea cealalta a gardului) ei sunt cei mai ambitiosi dintre toti, dar in acelasi timp nu reusesc sa se bucure de ceea ce au realizat prin forte proprii, pentru ca intotdeauna in stanga sau in dreapta lor, exista cineva 'mai sus', si intotdeauna se poate 'mai bine'. Ei au convingerea ca viata este o competitie si ca fericirea este rezervata doar invingatorilor. Mai intai munca, si apoi distractia. Viata lor este o continua lupta - cu timpul, cu ei insisi, cu familia, cu cei din jur. Obstacolele li se par firesti, si rareori au incredere deplina in cineva, asteptandu-se in orice clipa la ce e mai rau. Daca le spui ca sunt pesimisti, iti vor da replica lor preferata : "sunt realist, nu pesimist!"

Desigur, exista multe alte variante de nefericire, si multe combinatii intre cele descrise mai sus. Dar acestea sunt in opinia mea cele trei categorii de baza. Si pentru fiecare exista vindecare. Dar aceasta vindecare nu va fi niciodata posibila ca panaceu universal, pentru ca nu exista, chiar nu exista o reteta universala a fericirii. Pentru a ne gasi fericirea, trebuie sa ne gasim Sensul propriei existente (vezi "Omul in cautarea Sensului Vietii" de Viktor Frankl si teoria logoterapiei).

Un curs in miracole

Prezentarea 'cursului in miracole' o puteti vedea aici, impreuna cu sumarul tuturor lectiilor in limba romana. http://aripi-deschise.blogspot.com/p/un-curs-in-miracole.html

In continuare aveti introspectiile pentru primele 80 de lectii in format audio daca nu aveti timp sa cititi cartea (este important sa le urmati in ordine de la prima la ultima, pentru ca sunt legate ca sens)

1-20



21-40



41-60



61-80



Restul de lectii se pot gasi pe youtube pe canalul https://www.youtube.com/user/aciminsights/videos

Cu drag,
Andreea

Vedem lumea asa cum suntem noi, nu asa cum este ea!

 

Exercitiu: se ia o foaie de hartie. Se completeaza urmatoarele propozitii:

1. Lumea este........
2. Lumea este.......
3. Lumea este........
4. Lumea este.......
5. Lumea este.........

Gasiti pentru fiecare propozitie cate o caracteristica, un atribut, o imagine. Nu trebuie sa va ganditi prea mult. Scrieti ce va vine in minte.

Priviti foaia de hartie. Buun. Acum iata partea a doua. Inlocuiti 'lumea este' cu Eu sunt. Si vedeti ce va iese :) Este un exercitiu superb pe care l-am facut cu vreo trei ani in urma. Din cand in cand privesc acea foaie mototolita si mizgalita si zambesc. Contine mai mult adevar decat orice alt 'test de personalitate'. Este o oglinda pe care putini stiu sa o scoata la lumina.

Si o recomandare de film, si de carte: The Giver/ Darul lui Jonas.
O carte controversata, un film care m-a impresionat profund, in special pentru imagine, o imagine la nivel de arta, folosita pentru a reda ideea centrala a cartii.. Va las pe voi sa descoperiti care este :)

Cu drag,
Andreea

Rani din trecut, temeri din prezent, vindecari din viitor

Am auzit de multe ori expresia ' timpul vindeca', sa mai treaca putin timp si va trece, etc. O mare tampenie - pentru unii oameni totul s-a intamplat ieri, acum cinci minute, se intampla acum, totul ramane proaspat intens si dureros, chiar daca 'pe calendar' evenimentele s-au intamplat acum zeci de ani. Nu. Timpul nu vindeca. Estompeaza, poate, in cel mai bun caz. Dar pentru asta exista o explicatie cat se poate de fireasca, si ea vine din chiar modul in care creierul nostru este construit. Pentru a putea acumula informatii noi, amintirile vechi trebuie sa fie 'arhivate', trecute undeva in planul secund, in inconstient, in subconstient. Nu avem capacitatea de a functiona in parametri normali daca nu 'uitam'. Este si motivul pentru care cei ce au suferit traume si socuri puternice isi pierd pentru un timp memoria recenta, devin amnezici. Este modul organismului de a se auto-apara. Dar incet incet ei trebuie sa accepte trauma, pentru a putea sa-si recapete sanatatea. De aici nevoia de psihanaliza, de sondare a straturilor profunde ale mintii noastre. Tocmai pentru ca nimic nu 'dispare' cu adevarat, nici la nivel mental, nici emotional. Ramane undeva ingropat in adancuri, si atata timp cat nu este constientizat, poate sa ne scape de sub control. Devenim noi insine cel mai mare dusman al nostru.

Apropos de timp, exista un proverb care mie imi place foarte mult : Absenta este pentru dragoste, ceea ce este vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il aprinde si mai tare. Ochii care nu se vad se uita doar atunci cand 'focul' era mic, cand era doar un 'foc de paie'.Dar ochii care au fost iubiti cu puterea unui foc mistuitor ce-si inalta flacarile la zeci de metri spre cer, nu vor fi uitati niciodata.
La fel este si cu ranile trecutului: sa pui un bandaj peste o rana adanca, in speranta ca timpul o va vindeca, nu ajuta la nimic. Oricat de mult timp ar trece, si oricate bandaje ai pune peste acea rana, tot puroi ramane dedesubt, si mai devreme sau mai tarziu, va iesi la suprafata, cand te astepti mai putin. Este mentalitatea pe care multi o au, ca nu e 'frumos' sa vorbesti despre ceea ce te framanta, in unele familii exista subiecte care nu au fost deschise niciodata, dintr-o jena prosteasca, dintr-o teama stupida, sau din inconstienta. Lasa, ca trece. Mai punem un bandaj, ne mai prefacem ca nu s-a intamplat nimic, mai zambim amar, si trece.

Nu, dragii mei. Nu trece. 

Si iata ca intr-o zi, ajungi aproape de peritonita. Pentru unii este al doisprezecelea ceas. Vine cineva si-i trezeste la realitate, si le spune ' ori tai cu bisturiul tot, ori mori'. Ce preferi?

O sa ziceti - normal ca preferi sa traiesti, sa renunti, sa tai, sa cauterizezi. Sa lasi totul in urma. Sa poti sa o iei de la inceput, curat, cu o cicatrice dar cu sansa la o noua viata.

Din pacate nu toti aleg asta. De ce? Din comoditate, pentru ca s-au obisnuit cu suferinta lenta, e a lor, face parte deja din modul lor de gandire. Din lipsa de iubire de sine, in cazul altora (aud atat de des ca nu sunt buni de nimic incat ajung chiar sa creada asta), din teama ca nu merita ceva mai bun, din teama de a nu rani pe ceilalti, si asa mai departe. 

Incet incet ajung in faza in care nici nu mai concep ca se poate trai si ALTFEL.Si cu cat aluneca mai mult pe panta regretelor,a neiertarii, de sine si de ceilalti, a fricii de separare, isi fac si lor si celor din jur mult mai mult rau. 

Eu fac parte din categoria celor care prefera sa ia bisturiul in mana si sa taie 'din radacina' decat sa se minta ca totul e in ordine. Am taiat legaturi pe care altii nu le-ar fi taiat, pentru ca asa am simtit ca e cel mai bine. Nu doar pentru mine, dar si pentru celalalt. 

Ce facem defapt, atunci cand continuam o relatie care este daunatoare, doar din teama de separare? Credeti ca e un act de egoism sa te eliberezi, nu-i asa? Si daca v-as spune ca egoism inseamna sa impiedici evolutia celui de langa tine, si ca tu incurajand un comportament daunator, stopezi evolutia acelui om? Este exact invers! Nu-i faci bine celui langa care stai 'cu orice pret'. Nu, din contra. Pentru ca daca stai in minciuna este egal cu zero. Mintindu-ne impiedicam trezirea reala. Constientizarea. Acel om, atata timp cat nu primeste de la tine adevarul, va trai in continuare in credinta ca ceea ce face este bine, si corect. Nu va vedea motivatia de a se schimba, atata timp cat i se accepta tot ce face. 

Asa ca nu mai stati pe ganduri. Luati bisturiul si taiati si scoateti puroiul. Si traiti liberi. Plecati acum din minciuna, din durere si din frica, lasati-le in urma. Dumnezeu v-a deschis intotdeauna drumuri noi, usi noi, trebuia doar sa vreti sa le vedeti, si mai ales, sa pasiti prin ele.

Aveti dreptul la fericire. Aveti dreptul la liber arbitru. Aveti dreptul sa alegeti o noua viata. Curaj!

Cuvintele pot fi arme

Cuvintele pot rani asemeni gloantelor, si ranile pe care le lasa sunt uneori atat de adanci incat poate dura o viata intreaga pentru a se vindeca. Aveti grija cum folositi cuvintele. Ele au o vibratie atat de puternica, incat cu un singur cuvant puteti vindeca, si cu un singur cuvant puteti ucide. Si nu doar pe cei din jur, dar si pe voi insiva. Videoclipul de mai jos ilustreaza perfect puterea cuvintelor.
Doar cei foarte puternici reusesc sa nu se lase atinsi de cuvinte, sau sa le transforme (ca la sfarsitul clipului) in altceva - in lectii de viata, in intelepciune, in evolutie.
Ma gandesc la ceva ce s-a intamplat recent in familia mea, si la suferinta care a urmat.
Tineti minte secventa din Matrix cand personajul principal, Neo, realizeaza in final care-i este rolul, si in loc sa se mai lupte, intinde mana si gloantele se opresc si cad, fara sa mai ajunga la el? Va doresc sa atingeti acel prag al evolutiei, in care sa realizati de ce vi se intampla ceea ce vi se intampla, in care sa intelegeti 'matricea' din spate, sensul profund al intamplarilor din viata voastra, iar propria putere si propriul potential sa va fie atat de evidente, incat sa nu mai aveti nevoie de lupta. Sa nu mai fie nevoie nici macar sa va 'feriti' de gloante. Ci pur si simplu sa nu va mai atinga...

In cautarea perfectiunii ...sau femeia moderna

De cand ma stiu am cautat perfectiunea. In mine, in cei apropiati, in tot ce ma inconjoara. Si am ajuns intr-un punct in care a devenit extrem de obositor sa jonglez cu toate aspectele vietii mele, incercand sa le pastrez pe toate in aer, fara sa scap nimic pe jos...Asa ca am inceput sa ma intreb: cum am ajuns aici? Care ar fi cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca pur si simplu... m-as relaxa? 

Ce inseamna sa cauti perfectiunea, pana la urma? Oare ne dorim cu adevarat aceasta perfectiune sau o urmarim dintr-o teama? Teama de a dezamagi, teama de a nu fi destul de bun incat sa fii acceptat de societate, teama de singuratate?  Atunci cautarea perfectiunii oricat de bine ar da pe CV - (eu sunt un perfectionist, mie imi plac doar lucrurile de calitate, etc) nu este altceva decat o teama deghizata. O conformare la asteptarile celor din jur. Ale parintilor, ale celor ce au 'autoritate' la scoala sau la serviciu, sau ale persoanei iubite.
In acelasi timp, este o infinita sursa de nemultumire si nefericire. Pentru ca, daca vrei sa fii perfect pentru ceilalti, te vei lasa pe tine la urma. Daca vrei sa fii perfect pentru tine, vei gasi vesnic motive de nemultumire.

Daca ma uit in urma, am incercat sa le dau tuturor tot ceea ce se asteptau de la mine - orice ar fi fost nevoie pentru ca mama sa-si pastreze zambetul, tata sa fie mandru de mine, profesorii sa nu ma penalizeze, prietenii sa nu se simta neglijati..si asa mai departe. Am facut tot ce trebuia sa fac. Facultate, serviciu, casatorie, casa, copil. 'De peste gard' iarba din curtea mea este verde, viata mea pare perfecta. Am un sot iubitor, un copil minunat, o casa frumoasa, un job confortabil. Ar trebui sa fiu fericita. Si totusi...nu prea sunt. Nu conform idealului meu de fericire. Ceea ce e stupid, stiu. Iata unde te poate duce aceasta continua cautare a perfectiunii.

Nu stiu nici macar de unde am acest ideal intiparit in minte. Ce stiu sigur e ca in familia mea Fericirea nu a fost niciodata o prioritate sau o valoare de pretuit.A fi fericit era un lux pe care prea putini si-l permiteau, si chiar mai putini il meritau. Un om fericit era catalogat ca fiind ori extraordinar de norocos, ori extraordinar de egoist. Am crescut cu fraza ' viata inseamna sacrificii nu distractie', si poate pana la un punct chiar mi-a intrat in 'sistem'. Desi, spiritul de competitie, pe care atat de mult a incercat sa mi-l insufle tatal meu (sustinator al teoriei evolutioniste si supravietuirii celui mai puternic) , nu simt ca m-a 'atins' in vreun fel. Si nici cuvantul 'ambitie'. Nu ma compar prea des cu altii, ci mai degraba cu acel 'ideal' de perfectiune despre mine insami.

Cum arata femeia perfecta? 

Cea mai buna descriere am vazut-o intr-un show de televiziune britanic, numit " Miranda" - "The kind of woman who, you know, just leaps out of bed and their hair looks perfect. They then grab a muffin from their polka dot biscuit tin and head to work wearing trainers at the bottom of a skirt suit to show off they’ve power-walked it. They have plants that don’t die on them. Their fruit bowl isn’t full of three-week-old rotting pears because they actually eat the fruit. They have day bags, an evening bag and a clutch. For lunch, they just grab a wheat-germ smoothie in between work because that’s enough to keep them going, even though at lunch time they jogged, and enjoyed it, because they don’t have flesh that moves independently to their main frame. And, finally, they have easy access to pens to finish a crossword at a bar where the man they decided to take as a lover the night before says to them, “Hey, last night was great!”You know, that kind of woman.”

Pe scurt- "stii, genul acela de femeie care se trezeste, sare din pat si parul i se aseaza perfect..Plantele ei nu mor. Nu are fructe stricate pe masa pentru ca ea chiar mananca fructele...Are genti de zi, genti de seara, si o geanta-plic. Face jogging si asta chiar ii place, pentru ca nu are piele care sa-i atarne pe langa corp. Atunci cand are nevoie de un pix, are intotdeauna unul la indemana, exact cand trebuie sa termine un rebus. Iar barbatul care i-a fost amant seara trecuta, o zareste si-i spune " hei, noaptea trecuta a fost grozava"...genul ala de femeie as vrea sa fiu" :)

Mai este o parte care mi se pare extrem de solicitanta si care pune o mare presiune pe femei in acesti ani. Mitul 'de trei ori femeie' - femeia de cariera, sotia pasionala, si mama devotata. 

Revistele sunt pline de femei de cariera, care arata splendid si au barbatii la picioare, cu familii numeroase si copii care au intrat la cele mai prestigioase scoli din lume.
La serviciu, indiferent de serviciu, toate femeile isi lauda prestatiile casnice, cu ardoarea cu care un pescar povesteste cum a prins cel mai mare peste care a existat vreodata, in lux de amanunte. "Azi dimineata m-am trezit la ora 6, m-am spalat pe cap, mi-am pus parul pe bigudiuri, in timp ce-i dadeam copilului de mancare, bineinteles am pus si de cafea si am pregatit si micul dejun, si pachetul pentru pranz. Mi-am calcat rochia, am dus copilul la gradinita, am ocolit bulevardul ala unde se fac iar lucrari, si am ajuns la timp la serviciu....iar acum tocmai ies dintr-o sedinta de doua ore in care am mai rezolvat o problema pe care nimeni, nici in America nici in Asia nu a reusit sa o rezolve de sase luni..." si asa mai departe.
Nu cred ca exista asa ceva - nu cred ca exista o fiinta care sa le poata face chiar pe toate, tot timpul, la fel de bine. Daca da, ar trebui sa organizeze cursuri...daca ar mai gasi timp. Atunci ar fi de patru ori femeie...Femeia 4D. Femeia viitorului. LASER FRATE...

Un discurs neasteptat,o trezire impartasita lumii de Jim Carrey

Meditatie globala de ziua Pamantului