luni, 30 iunie 2014

In cautarea perfectiunii ...sau femeia moderna

De cand ma stiu am cautat perfectiunea. In mine, in cei apropiati, in tot ce ma inconjoara. Si am ajuns intr-un punct in care a devenit extrem de obositor sa jonglez cu toate aspectele vietii mele, incercand sa le pastrez pe toate in aer, fara sa scap nimic pe jos...Asa ca am inceput sa ma intreb: cum am ajuns aici? Care ar fi cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca pur si simplu... m-as relaxa? 
Ce inseamna sa cauti perfectiunea, pana la urma? Oare ne dorim cu adevarat aceasta perfectiune sau o urmarim dintr-o teama? Teama de a dezamagi, teama de a nu fi destul de bun incat sa fii acceptat de societate, teama de singuratate?  Atunci cautarea perfectiunii oricat de bine ar da pe CV - (eu sunt un perfectionist, mie imi plac doar lucrurile de calitate, etc) nu este altceva decat o teama deghizata. O conformare la asteptarile celor din jur. Ale parintilor, ale celor ce au 'autoritate' la scoala sau la serviciu, sau ale persoanei iubite.
In acelasi timp, este o infinita sursa de nemultumire si nefericire. Pentru ca, daca vrei sa fii perfect pentru ceilalti, te vei lasa pe tine la urma. Daca vrei sa fii perfect pentru tine, vei gasi vesnic motive de nemultumire.
Daca ma uit in urma, am incercat sa le dau tuturor tot ceea ce se asteptau de la mine - orice ar fi fost nevoie pentru ca mama sa-si pastreze zambetul, tata sa fie mandru de mine, profesorii sa nu ma penalizeze, prietenii sa nu se simta neglijati..si asa mai departe. Am facut tot ce trebuia sa fac. Facultate, serviciu, casatorie, casa, copil. 'De peste gard' iarba din curtea mea este verde, viata mea pare perfecta. Am un sot iubitor, un copil minunat, o casa frumoasa, un job confortabil. Ar trebui sa fiu fericita. Si totusi...nu prea sunt. Nu conform idealului meu de fericire. Ceea ce e stupid, stiu. Iata unde te poate duce aceasta continua cautare a perfectiunii.
Nu stiu nici macar de unde am acest ideal intiparit in minte. Ce stiu sigur e ca in familia mea Fericirea nu a fost niciodata o prioritate sau o valoare de pretuit.A fi fericit era un lux pe care prea putini si-l permiteau, si chiar mai putini il meritau. Un om fericit era catalogat ca fiind ori extraordinar de norocos, ori extraordinar de egoist. Am crescut cu fraza ' viata inseamna sacrificii nu distractie', si poate pana la un punct chiar mi-a intrat in 'sistem'. Desi, spiritul de competitie, pe care atat de mult a incercat sa mi-l insufle tatal meu (sustinator al teoriei evolutioniste si supravietuirii celui mai puternic) , nu simt ca m-a 'atins' in vreun fel. Si nici cuvantul 'ambitie'. Nu ma compar prea des cu altii, ci mai degraba cu acel 'ideal' de perfectiune despre mine insami.

Cum arata femeia perfecta? 
Cea mai buna descriere am vazut-o intr-un show de televiziune britanic, numit " Miranda" - "The kind of woman who, you know, just leaps out of bed and their hair looks perfect. They then grab a muffin from their polka dot biscuit tin and head to work wearing trainers at the bottom of a skirt suit to show off they’ve power-walked it. They have plants that don’t die on them. Their fruit bowl isn’t full of three-week-old rotting pears because they actually eat the fruit. They have day bags, an evening bag and a clutch. For lunch, they just grab a wheat-germ smoothie in between work because that’s enough to keep them going, even though at lunch time they jogged, and enjoyed it, because they don’t have flesh that moves independently to their main frame. And, finally, they have easy access to pens to finish a crossword at a bar where the man they decided to take as a lover the night before says to them, “Hey, last night was great!”You know, that kind of woman.”
Pe scurt- "stii, genul acela de femeie care se trezeste, sare din pat si parul i se aseaza perfect..Plantele ei nu mor. Nu are fructe stricate pe masa pentru ca ea chiar mananca fructele...Are genti de zi, genti de seara, si o geanta-plic. Face jogging si asta chiar ii place, pentru ca nu are piele care sa-i atarne pe langa corp. Atunci cand are nevoie de un pix, are intotdeauna unul la indemana, exact cand trebuie sa termine un rebus. Iar barbatul care i-a fost amant seara trecuta, o zareste si-i spune " hei, noaptea trecuta a fost grozava"...genul ala de femeie as vrea sa fiu" :)

Mai este o parte care mi se pare extrem de solicitanta si care pune o mare presiune pe femei in acesti ani. Mitul 'de trei ori femeie' - femeia de cariera, sotia pasionala, si mama devotata. 
Revistele sunt pline de femei de cariera, care arata splendid si au barbatii la picioare, cu familii numeroase si copii care au intrat la cele mai prestigioase scoli din lume.
La serviciu, indiferent de serviciu, toate femeile isi lauda prestatiile casnice, cu ardoarea cu care un pescar povesteste cum a prins cel mai mare peste care a existat vreodata, in lux de amanunte. "Azi dimineata m-am trezit la ora 6, m-am spalat pe cap, mi-am pus parul pe bigudiuri, in timp ce-i dadeam copilului de mancare, bineinteles am pus si de cafea si am pregatit si micul dejun, si pachetul pentru pranz. Mi-am calcat rochia, am dus copilul la gradinita, am ocolit bulevardul ala unde se fac iar lucrari, si am ajuns la timp la serviciu....iar acum tocmai ies dintr-o sedinta de doua ore in care am mai rezolvat o problema pe care nimeni, nici in America nici in Asia nu a reusit sa o rezolve de sase luni..." si asa mai departe.
Nu cred ca exista asa ceva - nu cred ca exista o fiinta care sa le poata face chiar pe toate, tot timpul, la fel de bine. Daca da, ar trebui sa organizeze cursuri...daca ar mai gasi timp. Atunci ar fi de patru ori femeie...Femeia 4D. Femeia viitorului. LASER FRATE...


joi, 26 iunie 2014

Un discurs neasteptat,o trezire impartasita lumii de Jim Carrey