marți, 29 noiembrie 2011

Principii pentru pastrarea frecventei/vibratiei inalte

1. Nu face nici un rau. Nici tie, nici altor fiinte
Este un lucru care trebuie practicat in fiecare moment, si nu se refera doar la modul in care-i tratam pe ceilalti, dar si la modul in care ne tratam pe noi insine. Trebuie sa ne scoatem din obisnuinta frazele negative, auto-distructive. In loc de  "ce prost sunt, am facut cea mai mare prostie, ca de obicei", sa spunem: "Multumesc pentru aceasta experienta de invatare. Data viitoare cand ma voi afla intr-o situatie similara, ma voi comporta diferit." 
2. In tot ceea ce faci, fii onest si integru.
Nu te minti pe tine, si nu-i minti pe cei de langa tine. Fie ca ne dam sau nu seama de asta, de fiecare data cand in mintea noastra suntem necinstiti, ne facem rau in primul rand noua. Poate ca cel  pe care l-ai 'pacalit', nu va observa, sau nu-i va pasa. Dar tu vei sti. Si te vei simti vinovat. Ceea ce va cauza o scadere a vibratiei tale.
3. Gaseste ceea ce te face fericit, bucuria ta umana, experimenteaz-o din plin, fara sa te judeci pentru asta, si apoi spune Multumesc. (Tine cont insa de primele doua principii.)
Nu-i judeca pe ceilalti pentru modul in care ei isi traiesc bucuria .Fiecare din noi are dreptul divin de a-si gasi propria cale, propriul adevar, propria credinta. Atata timp cat ne bucuram de fiecare experienta fara a ne face rau noua sau celor de langa noi, si in mod onest, vibratia inalta poate fi pastrata.

Modalitati de ridicare a vibratiei: 
1. Asculta muzica ce te face fericit- care iti ridica starea de spirit; 
2. Fa fapte bune in mod spontan si repetat, fara sa astepti ceva in schimb; 
3. Gaseste-ti bucuria umana, si multumeste pentru ceea ce experimentezi.
4. Focalizeaza-ti atentia pe ceea ce iti doresti sa se intample in loc sa te concentrezi pe ceea ce nu iti place - elimina discutiile despre evenimentele ce te-au afectat negativ si inlocuieste-le cu 'ce bine ar fi sa'. Nu mai analiza de ce s-a intamplat un anumit lucru, cine este de vina, ci actioneaza pentru a-l schimba.
5. Nu judeca pe cel de langa tine, ci incearca sa fii fascinat de diferentele dintre voi. Aminteste-ti ca sunteti amandoi fiinte de lumina ce au o experienta umana.

joi, 24 noiembrie 2011

Transformari

Am primit multe intrebari in ultima perioada despre schimbarile acestui sfarsit de an, si despre accelerarea vibratiei planetare incepand cu aceasta luna. A sosit momentul sa discutam putin despre cum ne afecteaza aceste schimbari, si cum putem tine sub control tot freamatul de emotii, stari, nelinisti care ne 'cotropesc' in unele momente.  Ce se intampla atunci cand ne simtim pierduti, confuzi, nervosi sau deprimati? Si de ce traim aceste stari, din moment ce ne preocupa atat de mult evolutia spirituala,  si facem atatea eforturi pentru a raspandi Lumina?
Ma adresez acum in mod special celor care sunt treziti spiritual, dar nu numai. Tuturor celor ce au inceput sa cerceteze, sa lucreze cu ei insisi, sa isi puna intrebari, sa deschida canale de comunicare cu Divinitatea, indiferent care ar fi conceptia voastra despre forma Sa...Tuturor celor care isi doresc o schimbare si se confrunta cu probleme ce parca nu isi gasesc rezolvarea - si tuturor celor care sunt pur si simplu luati prin surprindere de modul in care reactioneaza in anumite situatii - ca si cum ar fi undeva in afara, privind un film in care nu se recunosc: "Cum, am spus eu asta?? Dar eu nu sunt asa!" ...etc.
Ei bine, toti trecem prin transformari in acest an, si in mod special incepand cu luna Noiembrie. Exista cateva evenimente astrale ce coincid cu aceste schimbari - intrarea planetei noastre intr-un nou camp energetic, si o frecventa inalta, fapt ce a fost 'profetit' nu doar de catre mayasi, dar si multe alte popoare samanice...exploziile solare ce ne influenteaza campul electro-magnetic, concomitent cu o crestere a maselor de oameni  care incep sa se trezeasca acum si care isi doresc o schimbare (de guvernamant, sociala sau economica), fie ca vorbim de o comunitate , de o tara, sau de un continent...si asa mai departe.

'Simptomele' acestei transformari merg de la dureri de cap ,ameteli, confuzie, pana la adevarate crize de identitate si rupturi de relatii, dupa principiul rezonantei. 
La fel de frecvente sunt cazurile cand 'se pica' in tristete, apatie, deznadejde. Femeile explodeaza in lacrimi, barbatii se retrag intr-o carapace - chiar daca modul de manifestare este diferit, cauza este aceeasi - re-asezarea campurilor pe corpul fizic, mental, si spiritual, si perioada de adaptare la noua frecventa.
Apar sensibilitati crescute la lumina, sunete (nu mai suportam muzica stridenta), mirosuri, gustul diferitelor alimente (nu mai suportam mancarea grea, procesata, carnea, grasimile)..Ne este foarte sete, si simtim nevoia de a intra in contact cu apa - (e de preferat sa petreceti zilnic putin timp in apa, fie la dus, in cada, sau la piscina -pentru ca apa echilibreaza).
Zambim mai usor si ne bucuram mai mult de interactiunile cu ceilalti -persoane cu care nu discutam mare lucru acum un an, parca prin minune ne intra din nou in viata, si ne capteaza atentia acum. Ne creste dragostea pentru animale - le observam pe cele cu care ne-am obisnuit deja, ca un copil ce descopera pentru prima oara lumea inconjuratoare.
Toate emotiile se intensifica, ochii se umplu de lacrimi din cele mai mici lucruri.  Adesea ramanem parca suspendati intr-un vis. Visam 'cu ochii deschisi' si vorbim insufletit despre viitor - atentia este indreptata mai mult spre viitor si din ce in ce mai putin pe trecut.
Sau avem o neliniste interioara, ne pierdem usor rabdarea, nu suportam sa mai stam pe loc , ci vrem sa facem totul acum, tot ce nu am facut inainte, ce din comoditate sau teama am ocolit.
Suntem somnorosi, si ni se face somn mult mai devreme decat inainte - fara a putea gasi un motiv concret al acestei oboseli, apare ingrijorarea - oare nu sunt bolnav? Bineinteles ca nu e o boala, ci o schimbare a bioritmului - corpul se acordeaza dupa noile campuri magnetice - somnul va avea deci alte caracteristici. Ne vom trezi inaintea ceasului, la ore neregulate, si cu o sumedenie de idei gata sa fie puse pe hartie.Alteori parca suntem bagati in priza, de la primele ore - ca si cum durata unei zile nu ar fi suficienta pentru cat de multe vrem sa realizam...Si lista poate continua. Pot fi aspecte fizice - dureri de cap, de spate, de articulatii, senzatii de caldura localizate pe zonele sensibile, etc.

Daca va regasiti macar in una din aceste tipologii, in primul rand nu va temeti.
In al doilea rand urmati-va instinctul - corpul vostru va va spune de ceea ce are nevoie.
Ramaneti ancorati in credinta ca toate aceste lucruri sunt doar o etapa. Cuvantul cheie este FLUIDITATE. Asa cum apa se adapteaza la relieful pe care il strabate, si cu rabdare isi face loc printre stanci..tot astfel aveti rabdare cu voi si cu situatiile prin care treceti, acordati-va un ragaz pentru ca totul sa se aseze.

In ceea ce priveste relatiile, veti avea in continuare surprize .Apele inca nu s-au linistit, si sa nu va mirati daca persoane foarte apropiate, pe care le iubiti, va scot din sarite atat de tare incat nu va mai puteti stapani si asemenea unui tsunami va aruncati asupra lor cu reprosuri, judecandu-i pentru tot ce au gresit, punandu-i la zid, intr-un amestec de cuvinte si gesturi menite sa 'mitralieze' pana la ultima suflare, pana la ultimul argument, pe cel ce va sta in fata. Desigur, e de preferat sa nu jignim si sa nu ranim, dar este important sa constientizam de ce se intampla asta. Cineva mi-a spus ieri (cand am trecut printr-un episod asemanator cu o foarte buna prietena) ca acestea sunt zile in care totul se scutura, totul se dezleaga, totul se re-aseaza, precum o face scoarta pamantului dupa cataclisme si cutremure, pentru a da nastere unei lumi noi.
Ce va pot sfatui este sa le lasati sa se intample, si daca simtiti ca e ceva ne-rostit, ne-rezolvat, ne-lamurit intre voi si cei dragi (pentru ca nu ati facut-o pana acum cu cei apropiati, ci doar cu cei straini), lasati-le sa iasa, si apoi respirati adanc, plangeti, stati cateva momente, dar la sfarsit ridicati-va si imbratisati-i pe cei pe care i-ati 'desfiintat' cu cateva ore/zile mai devreme, cerandu-le iertare. Este extrem de importanta impacarea. Este ceea ce trebuie sa se intample pentru ca energia dezlantuita sa se aseze si sa dea nastere la ceva frumos, nu la si mai multa frustrare,regrete, mustrari de constiinta. Este vorba despre un mesaj ce trebuia spus exact in acel moment. Odata transmis, nu are rost sa va dati cu capul de pereti pentru ce s-a intamplat. Ci pur si simplu re-apropiati-va de ei, cu seninatate, cu blandete, cu incredere, cu Iubire. Nu va pierdeti in orgolii. Nu va pierdeti in amaraciune. S-a intamplat pentru ca trebuia sa se intample. Si da, chiar si voi gresiti pentru ca sunteti Oameni. Oricat de luminati sau evoluati spiritual sau initiati ati fi. Si voi trebuie sa treceti prin aceste schimbari.
In acelasi timp, trebuie sa fim constienti ca nimeni nu e perfect, dar nu e nimic in neregula cu asta.  Suntem aici pentru a ne ajuta reciproc, fie ca suntem sau nu constienti de rolul pe care il jucam in viata celuilalt. Uneori avem rolul unui parinte, sau invatator, alteori rolul unui judecator... Dar fiecare din aceste roluri este necesar la un moment dat si trebuie sa trecem prin toate pentru a invata ceea ce am venit sa invatam..

luni, 21 noiembrie 2011

Intentie, creatie, manifestare in energia 2011 - mesaj pentru Lucratorii cu Lumina

Pentru a asculta mesajul original transmis de Kryon prin Lee Carroll in lb.engleza, click aiciIata si cateva idei principale (in traducerea/interpretarea mea):

"Pentru a putea manifesta lumea pe care o doriti , tineti cont de urmatorii pasi:
1. INTENTIA - Adevarata intentie trebuie sa aiba puritatea si intensitatea unei hotarari ce nu mai poate fi luata inapoi , si trebuie ancorata in timpul prezent.
Multi dintre oameni considera ca intentia este ceea ce vor sa faca la un moment dat - 'intentionez sa ma duc la piata, sa fac cumparaturi' - dar in orice clipa se pot 'razgandi' si pot 'intentiona' cu totul altceva. Nu la acest gen de intentie ma refer. Imaginati-va ca sunteti pe marginea unei trambuline, si ca intentionati sa sariti in apa. Ei bine, in aceasta intentie, odata facut pasul in aer, nu mai este cale de intoarcere - gravitatia isi va juca rolul sau, si va veti trezi in apa in cateva clipe. Aceasta reprezinta intentia pura. Nu aceea contemplativa, pe care in orice clipa o puteti schimba. Ci aceea care odata lansata, va da nastere unui proces ce va produce cu adevarat o schimbare, la fel de previzibila ca si certitudinea ca odata ce ne-am aruncat de pe trambulina, vom ajunge in apa.
Intentia pura actioneaza ca o cheie ce lanseaza un proces pe care nu il mai controlam. Atunci cand mancam, noi nu suntem responsabili decat cu procurarea si mestecarea mancarii. Insa digestia ca si proces se petrece apoi in mod natural, fara ca noi sa o mai controlam in vreun fel.
2. Este esentiala deci RENUNTAREA LA CONTROL.

Exemplu de verbalizare a unei intentii pentru schimbare - (vindecarea corpului fizic, relatii, rezolvari ale diferitelor blocaje)

IUBITA STRUCTURA CELULARA ORIGINARA. IUBITE CREATOR DINAUNTRUL MEU, PRIN INTENTIE PURA DORESC SA MA SCHIMB, SI VOI ACCEPTA FORTA CARE VA TRANSFORMA ACEASTA INTENTIE A MEA IN MANIFESTARE. .SI ORIUNDE M-AR DUCE, MA VOI BUCURA, PENTRU CA STIU CA VA FI CEL MAI BINE SI MAI CORECT PENTRU MINE. SI DACA MA VA DUCE IN LOCURI CARE PENTRU MOMENT VOR PAREA INTUNECOASE, VOI INCERCA SA INTELEG. SAU DACA ACEASTA INTENTIE IMI VA SCHIMBA NIVELUL VIBRATIEI, STIU CA VA FI POATE O PERIOADA DE  DISCONFORT, DAR VOI INCERCA SA INTELEG. SI VOI MERGE INAINTE ASTEPTAND SOLUTII. SI AVAND INCREDERE CA SCHIMBAREA SE PETRECE - SI VOI SARBATORI ACEASTA, IN FIECARE MOMENT AL ZILEI.

Cand lansezi prin intentie pura permisiunea pentru ca structura ta celulara sa se schimbe, aceasta da nastere la un proces numit si 'fizica inteligenta'. Asadar, nu incepeti acest proces daca nu sunteti siguri ca vreti sa vedeti acea schimbare. Pentru ca in constiinta umana nu exista un buton de 'stergere'. Odata procesul inceput, nu mai poate fi sters, el este ireversibil. Poate fi ulterior transformat, insa nu poate fi sters.

3. Aveti INCREDERE. Oamenii au un 'sistem de suport', energetic, invizibil, asemanator unui ecosistem pentru plante - asemeni vlastarilor ce cresc in padure - fragili, plapanzi, si totusi padurea ii sustine. Un copac care incepe sa creasca are viata, se petrec procese de fotosinteza, soarele il hraneste, el 'simte' pamantul in care isi infige radacinile si care-i ofera substantele nutritive,ploaia, insectele, si incet incet, tot acest sistem minunat il sustine pentru ca intr-o zi sa devina un copac viguros.
Pentru oameni, dupa lansarea intentiei, acel proces, acel sistem de sustinere, incepe sa functioneze si asta se intampla prin evenimente sincronice -in ciuda tuturor probabilitatilor, intalnesti persoanele potrivite si impreuna va rezolvati problemele , ajungi in anumite locuri sau te gasesti in situatii care duc toate la acea rezolvare, acea schimbare, acea manifestare a realitatii pe care ti-ai dorit-o.
Dar pentru ca sistemul sa functioneze, si toate elementele sa se sincronizeze , trebuie sa RENUNTATI LA FRICA. Frica este cea care face ca totul sa se blocheze - Copacul din padure nu se intreaba ' si daca soarele nu va fi lumina destul de puternic', si daca ploaia nu va cadea la timp, si daca vantul imi va smulge radacinile...etc'. Tot astfel, nici voi sa nu va intrebati: ' Si daca nu functioneaza? Si daca nu se va intampla tot ce mi-am dorit? Si daca nu o sa ajung la timp, si daca nu o sa am bani sa imi platesc datoriile..etc'.
Aveti deci INCREDERE in acest sistem de sustinere. Este ceea ce apare in scrierile voastre sacre , ceea ce Iisus a numit Credinta, cu care puteti muta muntii. Totul este simbolic, dar adevarat!
Cum se intampla? Este nevoie ca noi sa intelegem cum functioneaza? Nu neaparat. Gravitatia functioneaza chiar daca nu o vedem. Campurile electro-magnetice exista chiar daca nu le vedem. Tot astfel campurile voastre cuantice, cel al constiintei umane, cel al Pamantului, sunt conectate la campul cosmic care este interdimensional, si din acest motiv este adevarata expresia ' cand iti doresti ceva, intreg universul se pune in miscare pentru ca tu sa primesti ceea ce ti-ai dorit'. Sunteti conectati intre voi, sunteti conectati cu Pamantul, si sunteti conectati cu Universul. Asemeni copacului din padure, faceti parte dintr-un 'ecosistem' - nu sunteti singuri!

4. Incepand cu acest an, toate schimbarile vin mult mai usor. Sunteti sustinuti acum, in moduri in care nu ati fost sustinuti niciodata. Tot ceea ce ati vrut sa faceti acum cinci, zece, douazeci de ani, si nu ati reusit - INCERCATI DIN NOU. Veti vedea ca schimbarile acum vor fi posibile! Si asta pentru ca sistemul de-abia acum incepe sa functioneze perceptibil pentru voi. De-abia acum ati activat toate 'rotitzele' si angrenajele acestui proces, menit sa va ajute in dezvoltarea si evolutia voastra viitoare. Sistemul de manifestare a functionat si in trecut, insa mult mai greoi. Sunteti mult mai bine pregatiti acum sa il folositi. Si aceia dintre voi care au venit cu misiunea de a planta semintele schimbarii, nu se tem sa foloseasca acest sistem, cu intentie pura si pozitiva, caci cu adevarat sunteti cei pe care i-ati asteptat."

joi, 17 noiembrie 2011

Thrive (Prospera/Dezvolta-te) - un documentar ce trebuie vazut

Pentru mai multe detalii in lb.romana, click aici.



http://www.disclose.tv/action/viewvideo/82419/Thrive_the_movie_11_11_11_part1/

http://www.disclose.tv/action/viewvideo/82421/Thrive_the_movie_11_111_11part2/





joi, 10 noiembrie 2011

Energia de intoarcere acasa

miercuri, 9 noiembrie 2011

11 Noiembrie 2011, ora 13.11- Meditatia Globala 'Aprinde Reteaua de Lumina'

Fragment preluat si tradus in limba romana de pe site-ul  
 http://www.firethegrid.com/

Aprinde Reteaua de Lumina -

" Intram intr-un camp energetic in cosmosul nostru, fara precedent. Acest camp de energie este programabil, fie ca participam constient la programarea lui sau nu. Pentru ca energia care predomina in acea zi, la acea ora, va fi punctul de pornire pentru inceputul urmatoarei etape din evolutia umana. Aceasta energie este disponibila pentru ca noi sa o folosim si sa o programam timp de 28 de ore, incepand din 10 Noiembrie, 19:00 GMT, si pana pe 11 Noiembrie , ora 23:00 GMT. Dar apogeul, momentul in care este cel mai intensa, este pe 11 Noiembrie incepand cu 11:11 GMT. In acea perioada, campul in care intram se va inchide in spatele nostru si vom fi incapsulati in acel camp nou. Indiferent care ar fi vibratia pe care o emitem in acel moment, aceea va dicta incarcatura permanenta a noului camp al pamantului, si acesta va fi punctul de pornire catre un timp nou.
Va voi explica si mai clar. Imaginati-va ca aruncati un ou fiert intr-o substanta gelatinoasa. Pe masura ce oul se va indrepta spre centrul gelatinei, densitatea gelatinei se va inchide in spatele oului si oul va fi complet inconjurat in acel nou camp. Suntem asemenea oului care intra intr-un camp de plasma. Acel camp nou este gelatina. Este o alta densitate decat cel in care traim acum, asa cum aerul din care pleaca oul este diferit de densitatea gelatinei. Pe masura ce acest camp inconjoara Pamantul, vom ramane in acel nou camp. Spre deosebire de campul in care traim in prezent, acel nou camp este pur, nu a fost incarcat niciodata cu informatii si programe. Este o imensa oportunitate pentru noi ca fiinte umane sa il programam si sa beneficiem de un salt in evolutie. Nu putem sa mai sustinem campul in care traim in prezent pentru ca a atins masa critica si se petrec convulsii la nivel planetar. Spre norocul nostru, un nou camp ni se infatiseaza in acest moment cheie , si avem o noua sansa sa o luam de la capat si sa facem o schimbare pozitiva. Avem oportunitatea de a face din acel nou camp ceea ce alegem sa fie. . 
Dupa cum am mentionat, noul camp va fi programat fie ca vom participa in mod constient sau nu la aceasta. Asta inseamna ca, daca nu facem nimic, noul camp de energie va fi incarcat cu amprenta energetica dominanta pe pamant la acel moment.  Deocamdata campul in care traim este foarte dens, incarcat cu emotii ca teama, neincrederea, egoismul, lacomia, furia, ura, separarea. Daca nu facem nimic, acele emotii vor fi cele care vor defini si noul camp. Sau, ne putem uni timp de o ora, pentru ca in mod constient sa alegem cum dorim sa incarcam noul camp. Credinta unui singur om care crede cu adevarat, contine energia a o mie de oameni, si suntem puternici in aceasta intentie, pentru ca sunt multi aceia care doresc o lume noua si diferita in aceste timpuri.
Acum este timpul sa ne unim si sa devenim un singur camp. Sa ne unim ca un singur popor, o singura inima, si o singura minte, si intr-o intentie comuna sa cream o lume plina de iubire si abundenta. Nu doar pentru noi dar pentru generatiile urmatoare.. Trebuie sa devenim ceea ce am intentionat sa fim cand am ajuns pe planeta. Trebuie sa devenim Fiintele de Lumina in forma umana asa cum ne-am dorit. Trebuie sa ne reamintim cine suntem pentru a putea sa devenim acele fiinte minunate care vor schimba lumea in mod constient. Folosesc cuvantul ‘trebuie’ dar in realitate nu e ceva obligatoriu,  doar ceva necesar, ce tine de alegerea noastra. Daca alegem sa nu facem nimic, lumea va continua sa existe fara intentiile noastre pozitive. Insa, prin gandurile si intentiile noastre pline de iubire, vom reusi nu doar sa manifestam tot ceea ce avem nevoie pentru a schimba lumea, dar vom putea aduce in program si propriile noastre bucurii si vise.
Ce inseamna aceasta? Inseamna ca odata ce ati intentionat lucrurile esentiale pentru pamant cum ar fi aerul si apa curate, o lume imbelsugata pentru toti, spatii ample de locuit, iubire, bucurie, caldura sufleteasca, si abundenta pe toate planurile, si din clipa in care ati manifestat toate aceste lucruri la cel mai inalt grad de beneficitate pentru intreg pamantul si locuitorii sai, puteti adauga propriile variatii. Ce te face fericit? Ce ai dori sa se pastreze la fel in urmatoarea perioada? A aduce propria bucurie in program inseamna ca daca tu crezi ca a manca inghetata e ceva de care intreaga planeta se poate bucura, transmite prin intentie sa fie suficienta inghetata pentru ca oricine sa se poata bucura de ea daca doreste. Transmite aceste intentii pentru intreaga umanitate nu doar pentru tine, Aminteste-ti ca intentiile tale sa vina intotdeauna din inima pentru ca aceasta energie este cea care face lucrurile sa dureze. Intentioneaza ca cele mai mari bucurii ale tale sa fie disponibile pentru toti , ca in acest fel toti oamenii sa poata experimenta pe deplin acele bucurii, daca aleg sa faca asta. Este vorba despre alegere. A alege este cheia.
Traim intr-o lume a alegerilor. Noi am creat sistemele in care traim. Noi am manifestat modul in care circula banii acum. Putem sa regandim acest sistem si sa aducem abundenta pentru toti. Pamantul are destul pentru toti.  Putem acum sa ne ‘razgandim’  si sa ne deschidem inimile pentru a alege sa traim intr-o lume noua. Schimbarea vine din gandurile pozitive care vor prinde forma si se vor materializa in lumea noastra. Dar nu doar gandurile vor face asta, ci este extrem de important ca intentia sa vina din inima, si din cea mai profunda dorinta de manifestare a lucrurilor cat mai benefice pentru intreaga umanitate. Ceea ce nu ne mai este de folos poate fi schimbat printr-un simplu gand. Este adevarat ca nu am creat situatia actuala intr-o clipa, si nici nu o vom schimba intr-o clipa, insa primul gand pozitiv ne va propulsa spre urmatorul gand pozitiv si asa mai departe. Orice calatorie incepe cu un prim pas.
Odata ce ne programam noul camp, va fi mult mai usor sa creeam ceea ce avem nevoie pentru o lume mai buna. Noul camp va deschide noi si minunate oportunitati pentru fiecare dintre noi. Trebuie doar sa ne indreptam atentia spre altceva si sa nu ne mai concentram pe ceea ce nu ne mai este de folos. Dupa cum spun si versurile cantecului lui Bradfield‘vizualizeaza o alta lume, ce seamana cu o lume de poveste, plina de revelatii’ si apoi ‘priveste-te pe tine insuti din cer’. Creeaza acea lume, in acelasi timp in care creezi persoana care vrei sa devii. Fii visatorul care viseaza constient si care transforma visul in realitate. Oamenii au avut puterea de creatie inca de la inceputul timpurilor. Insa acum este momentul sa cream in mod responsabil, si constient, din ‘aici si acum’.
Totul incepe cu programarea campului planetar in momentul intrarii intr-un nou timp. Devenim un singur camp unificat de jur imprejurul pamantului, emanand energia Iubirii ce vine din interiorul fiecaruia. Nu e nevoie decat de putina atentie si o ora din timpul vostru. Acum este momentul sa ne unim. Distribuiti aceste informatii mai departe in intreaga lume. Spuneti-le prietenilor si familiei. Sunteti creatori extraordinari si aveti puterea de a schimba lumea. AMINTITI-VA CINE SUNTETI!
Deveniti un singur popor, un singur camp de energie si deveniti schimbarea pe care ati asteptat-o. Acum este momentul sa va mobilizati intr-o intentie comuna. Prin alegerea colectiva puteti schimba orice. Ati vazut acest lucru intamplandu-se de multe ori pana acum. Martin Luther King a vorbit despre asta, ca si Ghandi, Nelson Mandela si alti mari oameni ce au rostit adevarul. O singura idee dar multe minti. Dupa ce a fost lansata ideea, a ramas in mintea oamenilor si a generat o schimbare. Multi s-au implicat si au insistat in mod colectiv ca acel lucru sa se schimbe . S-a intamplat de multe ori si iata acum a sosit iar momentul sa ne unim si sa alegem impreuna sa schimbam lumea in care traim, pentru noi insine si pentru cei ce vor urma, pentru copiii nostri si cei ai copiiilor nostri.
Vizualizati o alta lume si apoi deveniti forta acelei schimbari. Totul incepe cu setarea acelei intentii pe 11 Noiembrie, 2011, la ora 11:11 GMT (ora 13.11 ora Romaniei). Nu e nevoie de nimic special pentru a face asta – Doar o minte colectiva si o inima iubitoare, schimband modul in care gandeste, apoi incarcand campul de energie in care traieste. “Lasa perla dinauntru sa-ti arate adevarul.” AMINTESTE-TI CINE ESTI, actioneaza si schimba lumea in care traim.
Cu toata inima si iubirea sunt impreuna cu voi in aceasta experienta.
Imi amintesc.
Samoiya Shelley Yates"  (pt mai multe detalii click aici)

*********************************************************

"Este timpul.
Fiecare fiinta umana de pe planeta noastra iubita simte ca traieste intr-un timp al schimbarilor majore. Planeta Pamant ne da semnale clare ca este pe o cale a transformarii si pentru ca traim si depindem de ea, experimentam aceasta transformare odata cu ea. Aceasta scrisoare este o chemare la unitate. Pe 11 Noiembrie 2011, la 11:11 GMT, ne vom intalni cu totii ca o Inima, un Suflet, si un Gand plin de iubire. Facand aceasta, alaturam vocile noastre la cele mai vechi si intelepte culturi ale acestei planete, fratii si surorile noastre mai mari, cei din vechime, din primele natiuni. Ei ne-au adus cea mai de pret invatatura – ca tot ceea ce vedem in afara noastra, pamantul, muntii, oceanele, galaxiile, si fiecare fiinta, fiecare lucru pe care il experimentam prin simturi se gaseste si in inimile noastre. . Ei ne-au invatat de asemenea ca ceea ce traim in vietile noastre, sau in lumea din afara noastra, este in realitate o reflexie directa a propriilor noastre sentimente si ganduri. Totul este interconectat. Separarea este o iluzie. Exista doar UNITATE.

Ca o confirmare a acestei invataturi, comunitatea stiintifica a descoperit in timpul evenimentelor din 11 Septembrie, cum campul magnetic al Pamantului este influentat de campul magnetic al inimilor noastre. Acest camp al inimii noastre este de 5000 de ori mai puternic decat cel generat de creier! Luand in considerare aceasta informatie, este cert ca putem influenta lumea din jurul nostru intr-un mod pozitiv, din interior, daca alegem asta. Aceasta inseamna ca putem alege impreuna, si in mod constient, sa cream o lume mai armonioasa, abundenta, pasnica,si justa pentru toti.

Pana acum, majoritatea cheltuielilor facute de guvernele lumii au fost directionate pe razboi si distrugere, pe pamant, pe ape, in aer. Cele mai multe dintre tarile mari, chiar si cele sarace, cheltuie mai multi bani pentru a intretine conflicte, decat pentru a crea o viata mai buna si mai sanatoasa pentru populatiile lor. Cum ne putem astepta sa supravietuim ca specie daca vom continua sa investim cea mai mare parte din energia si resursele noastre financiare in aceasta cale negativa? Raspunsul este evident. Nu putem. Minunate descoperiri stiintifice si noi tehnologii in domeniul medicinei si al energiei, care ar putea sa ajute la stoparea saraciei si a bolilor, sunt blocate de catre avaritia si egoismul celor ce conduc guvernele lumii. Am lasat acest sistem fara sens sa ne scape din mana pana intr-atat incat foamea de putere a catorva indivizi, a devenit mai importanta decat Viata insasi. Iubirea este Viata si in absenta ei, Viata dispare.

Ca si fiinte umane constiente, este de datoria noastra sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce se intampla in jurul nostru si in vietile noastre. Fiecare din noi are un rol de jucat si trebuie sa facem ceea ce este corect pentru a restabili echilibrul, fiecare din noi in propriul domeniu de expertiza, la locul nostru de munca, in casele noastre, comunitatile noastre, orasele, si tarile noastre. Totul sa fie facut cu iubire, onestitate si integritate, pentru binele tuturor. Suntem toti importanti si depindem unii de alti pentru a trai. Putem schimba tot acest haos intr-un viitor pozitiv pentru copiii nostri si copiii lor. Putem lua toata acea energie folosita pentru distrugere si sa o redirectionam in construirea unei noi structuri sociale bazata pe intelegere si daruire, care va acoperi toate nevoile de baza ale fiecarei fiinte umane – pentru ca in sfarsit sa traim in armonie si respect cu Natura si unii cu altii. Pentru ca nimeni de pe Pamant sa nu mai duca lipsa de nimic.Imaginati-va cate s-ar putea face cu atatea miliarde de dolari directionate catre lucruri pasnice. Suntem miliarde si suntem UNUL. Sunt mai multi cei ce gandesc pozitiv, cei ce sunt pasnici si iubitori, decat cei care traiesc in frica si egoism. Singura problema este ca nu suntem inca la fel de bine organizati pe cat sunt ei. Si pentru a reusi, trebuie mai intai sa mergem in inimile noastre si sa ne unim toate gandurile noastre pozitive si pe aceeasi lungime de unda in acelasi timp sa simtim cu toata fiinta noastra ca aceasta noua lume este deja aici si este reala. Dupa asta, punem toate acele ganduri si intentii bune la treaba si prin actiune sa prinda radacini in realitate.

In « Efectul Isaia», Gregg Braden vorbeste despre studiile stiintifice care au demonstrat in repetate randuri ca un grup mic de oameni care mediteaza la unison pot influenta rata criminalitatii unui intreg oras. S-a calculat ca avem nevoie doar de 1% din populatie pentru a influenta restul comunitatii. Aceasta inseamna ca avem nevoie doar de cateva mii de oameni care mediteaza impreuna in acelasi timp pentru a influenta intreaga lume cu sentimentele lor pozitive. Dr. Masaru Emoto si cartea sa «Mesajele ascunse ale apei » si Dr. Lynne McTaggart si cartea «Campul » ne-au aratat deasemenea cu cercetarile lor, ca gandurile noastre pot influenta materia.
Tineti minte ca ceea ce traim acum este doar o reflexie a ceea ce am creat din interior. Am ales in mod colectiv ceea ce ni se intampla acum si ce vedem in jurul nostru si ne dam acum cea mai importanta lectie dintre toate – sa ne AMINTIM cine suntem defapt – fiinte de lumina pline de iubire , si creatori puternici.

Acesta este motivul pentru care va chemam acum. Pe voi, fii si fiice, copii si adolescenti, mame si tati, bunici, artisti, oameni de stiinta, inventatori, profesori, muncitori, lideri spirituali si vorbitori motivationali, voi toti care aveti o influenta pozitiva asupra celor din jur, si care ajutati deja sa aduceti aceasta noua constiinta globala la viata. Pentru ca voi, mai mult decat oricine, puteti arata lumii intregi acest exemplu – ca va mobilizati si deveniti UNUL singur si-i invitati si pe ceilalti sa isi ridice frecventa iubirii si sa se uneasca pe 11 Noiembrie, 2011, ora 11.11 GMT. Scopul acestei intalniri poate fi atins in mai multe feluri. Putem medita, ne putem ruga, canta, dansa, sau bucura de ceea ce ne face fericiti, atata timp cat facem totul din inima, vizualizand pozitiv. Daca te afli aproape de un loc sacru, mergi acolo daca poti si foloseste energiile puternice ale Pamantului ca un amplificator. Imagineaza-ti o lume a armoniei, bucuriei si pacii, a lume cu ape curate, aer si sol eliberate de poluare, unde toti avem grija unii de altii. Ganditi-va la asta – daca toata lumea ar pune pe celalalt pe primul plan, nimeni nu ar mai duce lipsa de nimic pentru ca schimbul de energie ar circula liber.
Amintiti-va ca sunteti iubiti, ca sunteti fiecare un Suflet Unic, si apoi exprimati-va recunostinta pentru experienta de a fi in viata pe aceasta minunata planeta albastra.

Suntem fiinte spirituale intr-o calatorie umana. Sa inclinam impreuna balanta in avantajul nostru. Sa ne unim in ceea ce avem in comun, in loc sa ne pierdem in ceea ce ne deosebeste. Putem realiza orice atunci cand emotiile, gandurile si actiunile noastre izvorasc neconditionat din inimile noastre, dandu-ne mana cu respect, iertare, compasiune, si Iubire pentru tot ceea ce este viu. Aceasta ora este disponibila pentru a aduce o noua constiinta umanitatii si pentru a incepe Era Pacii Universale. ESTE TIMPUL. Namaste.

- Annie Tremblay (Anael) - http://www.firethegrid.com/

marți, 8 noiembrie 2011

Codul reamintirii

Priviti imaginea de mai jos,pentru zece minute, in timp ce ascultati muzica de fundal. Este un cod al reamintirii (a ceea ce suntem de fapt - Fiinte de Lumina) ce ne-a fost transmis pentru a ne ajuta sa trecem mai usor prin tranzitia catre noua frecventa vibrationala a Pamantului, in aceste timpuri. Pentru mai multe detalii , click aici