vineri, 31 decembrie 2010

2010

2010...Unii spun ca a trecut repede, altii spun ca a fost plin de evenimente,
si ca a trecut greu...
Multi asteapta cu speranta anul ce va incepe de maine, gandindu-se (din pacate) in primul rand la partea materiala, si la toate planurile care nu au dat roade anul acesta. 
Daca ar fi sa gasesti pestisorul de aur din poveste, care iti poate indeplini o dorinta, ce ai alege? Un loc de munca mai bine platit, o casa, o masina, sa scapi de credite, un cont 'gras' care sa iti permita calatorii exotice?
Recunosc, foarte posibil si eu mi-as dori unul din aceste lucruri. Pentru ca inainte de toate suntem oameni, si partea noastra terestra are nevoie de confort. Nu trebuie sa te simti vinovat daca iti doresti prosperitate materiala, dar...as adauga un avertisment: nu lasa ca aceste dorinte sa devina obsesii. Indiferent cat de nobil ai considera ca este un scop, s-ar putea ca pretul platit sa fie cam mare. Ma refer aici la schimbarea prioritatilor,  si pierderea, bucata cu bucata, a propriului suflet. 
Cu totii rostim cuvinte la aniversari, la sarbatori, la trecerea intr-un nou an, cum ar fi: multa sanatate, indeplinirea tuturor dorintelor, sa fii iubit.Dar oare ne gandim la ceea ce conteaza mai mult pentru sufletul nostru? 
Chinezii au o urare care mie imi place foarte mult : Fie ca tu sa traiesti in vremuri interesante! Unii o considera chiar o insulta, pentru ca vremurile 'interesante' nu presupun neaparat 'lapte si miere'.  Dar, cum altfel am putea evolua, daca nu prin incercari?
Daca te afli in categoria celor care, facand bilantul acestui an, au observat ca multe din dorintele de anul trecut nu s-au indeplinit, ei bine, gandeste-te altfel: cat de multe ai invatat in acest an? Cat ai fi invatat daca totul ti s-ar fi oferit pe tava? 
Stiu ca nu e tocmai cel mai placut lucru de auzit, sau de 'digerat' (mai ales dupa atatea sarmale si caltabosi) dar incearca sa privesti anul ce tocmai se incheie, altfel decat prin prisma listei care trebuie bifata: asta am, asta n-am. Priveste mai degraba ca pe o lista a ceea ce ai invatat, si ceea ce mai ai de invatat de acum inainte, si multumeste Universului, Divinitatii, pentru tot ceea ce ai simtit anul acesta...Multumeste pentru prietenii care ti-au fost alaturi, si pentru cei ce s-au indepartat. Multumeste pentru lacrimi caci ele au spalat o parte din tine. Multumeste pentru zambete caci ele sunt un dar fara pret. Multumeste pentru fluturii din stomac si bataile inimii in preajma persoanei iubite. Bucura-te de reusitele tale, acelea care nu se masoara in 'numerar', ci in Lumina.
Sa intram in noul an cu recunostinta, iubire, speranta, si incredere. Totul este in puterea noastra, iar 'calatoria de o suta de mile incepe cu un singur pas'! Urarea mea pentru tine este deci, fie ca anul viitor sa fie cel putin la fel de interesant ! :)

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Craciun Fericit!


Nasterea lui Iisus sa va lumineze si sa va incalzeasca sufletele! 
Craciun fericit si binecuvantat tuturor!

miercuri, 15 decembrie 2010

Scrisoare catre un suflet drag

In viata exista suisuri si coborasuri. Unii le numesc echilibru, altii karma, altii hazard. Nu stiu daca explicatia este una stiintifica sau ezoterica. Cauza poate fi bioritmul, semnul astrologic, mostenirea genetica, mediul social sau evolutia spirituala.
Dar sunt zile amortite in care mintea e alba, glumele prietenilor nu te fac sa razi, corpul e anesteziat si timpul se scurge incet si fara rost. Zile fara culoare si fara gust,  in care te indoiesti de tot, in care esti dezamagit, si pierdut...Zile in care cauti un drum, orice drum care sa te aduca inapoi catre starea de bine.
Si oricat ai cauta, oricat ai incerca sa-ti revii, nimic nu se leaga, nimic nu capata sens, si lumina ramane ascunsa.
Si sunt altele in care indoiala se risipeste precum norii rasaritului. Si in acele clipe, cand privesti in urma iti vine sa razi de toate framantarile tale de ieri. Sunt zile in care soarele straluceste puternic, iar inspiratia este prezenta la tot pasul. Zile in care oameni din toate colturile lumii te cauta si vor sa discute cu tine, iar atunci cand transmiti ceva spui exact ce trebuie, cand trebuie si cui trebuie.
Zile in care suntem indragostiti, de tot si de toate, si in care nimic altceva nu pare important. Pentru astfel de zile, merita sa iti pastrezi speranta. Pentru astfel de zile merita sa incerci in continuare. Pentru astfel de zile merita sa traiesti.
Astazi pentru mine este una din zilele in care se deschid ferestre, dupa ce s-au inchis porti.
M-am gandit mult despre ce sa-ti vorbesc azi. Despre Dumnezeu, despre misiunea personala , despre sufletele pereche, despre minuni si iluzii, despre ritualuri de purificare, despre karma de relatii, despre incercarile din perioada Craciunului, despre Iisus...

Si iata ca dintre toate, cel mai tare am simtit nevoia sa vorbesc despre iubire. Si nu despre iubirea universala, iubirea pentru aproapele nostru, iubirea de sine, sau cea de Dumnezeu. Ci despre acea minunata experienta terestra numita relatie, casatorie, cuplu.
E greu sa vorbesti despre acest tip de iubire, si sa nu pici in clisee. Pentru ca atat de multe s-au spus deja ! Atatea povesti de dragoste atat de speciale fiecare in felul sau, atatea trairi asezate in versuri , pe muzica, pe film...Dar o sa incerc sa iti vorbesc despre iubire asa cum o traiesc eu acum si asa cum doresc tuturor sa o traiasca. Pentru ca m-am intrebat si eu, ca si tine, dupa tot ce am trait pana acum, in toate relatiile mele, in care am simtit atat de multe, in care m-am inaltat si m-am prabusit, apoi m-am ridicat din nou, in care am cautat, am asteptat, am sperat, am zambit, am plans, am cautat... pana la urma ce conteaza intr-o relatie?
Ei bine...
Nu conteaza cine este cel de langa tine , daca sunteti sau nu de aceeasi varsta, daca prietenii , parintii, colegii, au cuvinte de lauda sau nu pentru el/ea. Nu conteaza daca va plac sau nu aceleasi culori, daca se potrivesc zodiile, daca va uitati cu placere la aceleasi filme, daca ascultati aceeasi muzica, daca ‘va sta bine’ sau nu impreuna. Nu conteaza daca aveti sau nu bani de concedii exotice, masina, casa cu trei camere. Nu conteaza daca va intelegeti sau nu din priviri, daca iti citeste gandurile, daca va intalniti din intamplare , sau daca va dati intalnire si intarzie mereu. Nu conteaza cine spala vasele mai des, cine face mancarea mai gustoasa, cine plateste factura la lumina si cine uita sa cumpere paine.Nu conteaza daca nu are aceeasi credinta sau viziune asupra Divinitatii. Si oricat de paradoxal ar parea, nu conteaza nici daca sunteti sau nu suflete pereche (vezi articolul -suflete-pereche -putereaprezentului.wordpress.com)

Trei lucruri conteaza cu adevarat, si numai acestea sunt hotaratoare : 1) daca poti fi tu insuti fara sa te simti judecat, 2) daca poti ierta din tot sufletul, si 3) daca iubirea voastra poate fi mai mult decat un scop in sine. 
Sa fii tu insuti fara a te simti judecat este cel mai de pret lucru intr-o relatie. Este libertatea absoluta, fara a simti ca dezamagesti in vreun fel pe cel de langa tine.
Sa poti ierta din tot sufletul, este de multe ori cea mai importanta lectie, pentru ca este legata de iubirea neconditionata. Toti gresim. Iertarea trebuie sa faca parte din viata noastra asa cum face parte bautul apei.
Iar daca iubirea voastra este doar un scop in sine, va distruge orice posibilitate de evolutie si crestere impreuna si pana la urma va aduce cu ea doar suferinta. Cea mai buna dovada este cresterea unui copil. Iubirea unuia pentru celalalt in acel moment se transforma in ceva mult mai pur si mai nobil.

Ti-am spus toate astea pentru ca stiu ca te framanti, suferi si analizezi mult. Stiu ca te afli la o rascruce, si nu vezi inca cea mai buna cale. Stiu ca ai indoieli, si ti-e teama ca o sa faci alegerea gresita...
Dar, suflete drag, nu exista in realitate o alegere gresita. Nu atata timp cat iti asculti inima, cu adevarat. Traieste! Nu te teme. Nu te teme de nimic. Iubeste din toata inima ta cu tot sufletul tau pana cand se transforma ce simti in ceva mai inalt...sau se topeste si se evapora. Dar daca nu incerci...cum poti sa stii cum se va petrece totul?
Fericirea nu este destinatia, fericirea este calatoria!

Iti recomand un film minunat, care se numeste The mirror has two faces/ Oglinda are doua fete.

luni, 6 decembrie 2010

De Sfantul Nicolae

Coada spre moaste era prea mare si nu puteam sta atat de mult. Am ramas la intrarea in biserica, privind de la distanta racla, la care se inchinau cei veniti. Moastele erau pazite de un jandarm si doi preoti. Rand pe rand, mame, sotii, parinti, copii, bolnavi, batrani, se plecau si cereau o minune. Se spune ca Sfantul face minuni in zilele acestea. Aproape ca puteam auzi miile de rugaciuni care se inaltau in acelasi timp. Totul s-ar fi putut intampla intr-o liniste deplina. Si totusi zgomotul era aproape asurzitor. Femei care stateau la taclale, batrane care bombaneau pe cei tineri, barbati care incercau sa ajunga mai repede in fatza..
Am inceput sa ma rog. Pentru cateva clipe, toata forfota din jur a amutit. Eram acolo doar eu, soarele de Decembrie si el, Sfantul. Si s-a facut liniste. Cu toate ca inca mai simteam muzica binecuvantarilor. Dar nu o puteam urmari. Devenise doar un ecou.
Am simtit ca nu ritualurile conteaza, atunci cand iti indrepti inima catre Divinitate. Nu cat de aproape esti de altar sau de moaste, daca ai sau nu ceva pe cap, daca ai tinut post, daca ai facut matanii...Nici cat de multa lume este in jurul tau, daca este frig sau cald, daca ai sau nu bani de acatist. Conteaza cat de mult deschizi acea Poarta catre Lumina. Cat de mare este focul din inima ta. Pentru ce ne rugam de fapt? Pentru vindecare, pentru dezlegare, pentru o casa, sau un loc de munca mai bun? Nu, toate acestea sunt doar niste rezultate, sau efecte. In realitate ne rugam pentru iertare. Pentru asta urmam ritualuri, pentru asta simtim inca nevoia de a face sacrificii. Pentru ca doar prin sacrificiu ne simtim vrednici de a primi ceea ce cerem de la Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului sau Sfinti. Dar este oare aceasta, singura cale? Oare vrea Dumnezeu sa suferim pentru mantuire? Caci daca ne iubeste, precum un parinte, nu ne iubeste El neconditionat?
Multe intrebari imi rasareau in minte, si multe lacrimi imi rasareau in priviri. Iubirea Sfantului ma invaluise cu totul.Unul din preoti s-a indreptat spre mine si zambind, mi-a daruit o iconita. Rugaciunile mele fusesera primite. Chiar si asa, in acel colt de lumina, rezemata de una din coloanele brancovenesti, fara sa fi stat la coada, fara sa fi facut matanii. Lumanarea pe care am asezat-o drept multumire a lacrimat usor pe mana mea ,ca o binecuvantare.
Pe drumul spre casa, copacii desfrunziti se rasfirau pe cerul albastru, parca mai albastru ca niciodata. Totul va fi bine, copila draga, totul va fi bine...

joi, 2 decembrie 2010

Rugaciune

O pagina nou-noutza se uita la mine ridicand din spranceana.
E timpul sa ma reapuc de scris,
mi-am zis, si mi-am suflecat manecile.
Era pe cand se potcoveau purecii cu nouazeci si noua de ocale,
Si tot sareau in slava cerului, asa imi povestea bunicul.
Orice poveste respectabila incepe cu purici si se termina cu cai–
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa.

Am vazut de curand un film minunat,
in care se vorbea despre elefanti.
Pe vremea cand elefantii zburau, as incepe povestea mea.
Printesa elefantilor isi inmoaie trei degete in apa,
si binecuvanteaza elefantul ingenuncheat.
Apoi isi apropie fruntea de trompa lui,
si se roaga. Iata biserica sufletului de copil. Zambind,
cu talpile scufundate in apa sfintita a fluviului, in lumina aurie
a unei lumi uitate, si aerul mirosind a ghimbir si cardamon.

Biserica mea- Padurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cantecul pasarilor.
Lumanarile mele –manunchiul de stele
din coasta a doua a caii Lactee.

Cu talpile scufundate in iarba sfintita a pamantului,
cu ochii inchisi, sufletul meu se roaga.
Pana cand iarba se preface in apa si pasii se pierd in plutire.
Pana cand gandul aluneca, cer dupa cer, catre Tine.
Asteapta-ma Tata sau Mama, sau Frate,
Prea greu imi cresc aripile, si Tu esti departe...
Asteapta-ma unde fluviul se varsa in mare.
La granita dintre dulce si sare.
Asteapta-ma acolo, intre stanci, langa mal.
O zi doua trei, o ora macar.
Pana invat ce inseamna sa fii om, sa fii vant,
Sa fii pasare-n zbor si ulcior de pamant...
Asteapta-ma Tata sau Mama, sau Frate,
Prea greu imi cresc aripile, si Tu esti departe...