Vine un moment cand copilul se maturizeaza si parintele nu il mai tine de mana. Si atunci trebuie sa isi ia viata in maini si sa isi aleaga drumul de urmat.
Sunt credincioasa dar nu mi se pare normal sa ridicam la fiecare doua secunde ochii rugatori spre Tati cand dam de greu, in loc sa incercam sa ne rezolvam singuri problemele si sa ne asumam alegerile si greselile facute. Am vazut multe mesaje zilele acestea cu "Doamne, binecuvanteaza Romania", "Dumnezeu sa ne ajute in aceste clipe de rascruce", etc. Ceea ce e minunat. Doar ca trebuie sa intelegem urmatorul lucru: daca ne este greu acum sau ne va fi in anii urmatori, nu este pentru ca asa a vrut sau n-a vrut Dumnezeu, ci pentru ca asa am ales. Nu e nici pentru ca avem o 'karma' proasta de neam, si generatiile tinere au venit sa 'spele pacatele' celor din trecut. Sau pentru ca am fost pioni pe o tabla de sah a marilor puteri...Sau pentru ca exista niste metode de manipulare care ne spala pe creieri.
NU. ESTE PENTRU CA ATAT NE DUCE CAPUL. Punct. Sa nu mai dam vina pe X sau pe Y, pe Dumnezeu, pe karma, pe armele psihotronice, pe Big Brother, sau etc. Noi am ales si alegem sa fim acolo unde suntem. Daca ne asumam asta mai avem o sansa de revenire. Daca nu...nici Creatorul nu ne poate salva. Pentru ca asta e treaba noastra, nu a Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu