A trecut ceva timp de cand am scris...Celor care se intreaba ce am facut in ultimul an, pot sa le spun doar ca, uneori viata bate scrisul (sau filmul). Viata, in deplinatatea ei, cu provocarile ei, cu lectiile ei, cu miracolele ei, te ia pe sus, ca un val (fie ca esti un surfer bun sau nu). Treaba ei e sa te ia pe sus, sa te duca, spre un tarm, sau in larg, nu conteaza. Pentru fiecare dintre noi e altfel. Unii invata sa-si mentina echilibrul din mers, altii sunt inotatori experimentati, unii cred ca e suficient sa isi tina capul la suprafata, cativa vor sa ajunga la mal primii... Mai vine cate-o furtuna, mai rasare soarele, life goes on. And on...and on. Pot sa va asigur ca am ajuns la multe tarmuri, si ca nu am stat degeaba in tot acest timp. Si pentru ca tot vorbim de timp (care, o stim cu totii, e relativ), pentru mine o jumatate de an a trecut intr-o clipa. Si totusi, cred ca a sosit momentul sa pun pe hartie o tema pe care o tot regasesc in jurul meu, in discutiile cu ceilalti, in cartile pe care le citesc, in filmele pe care le vad, in tot ce experimentez, si in tot ce simt in ultima vreme: 'cautarea' fericirii.
Am pus ghilimele pentru ca, de fapt, fericirea nu poate fi 'cautata'. Sau, mai exact, poate fi cautata, unii isi petrec intreaga viata cautand-o, dar asta nu ar fi decat o pierdere de timp. Pentru ca ideea de cautare presupune ca acel 'ceva' nu se afla in noi, sau langa noi, ci undeva la o distanta (de timp sau spatiu), asemeni unui taram magic si indepartat, al fagaduintei, unde doar cei foarte 'speciali' sau foarte 'norocosi' pot ajunge...'intr-o zi'.
Pentru cei mai multi fericirea este mereu 'in alta parte' sau 'cu altcineva'. Pe ei i-am numit cei 'Tineri si Nelinistiti' (indiferent de varsta reala). "Nelinistitii" sunt mereu pe fuga. Ei par a fi intr-un 'pelerinaj' perpetuu, cautand si tot cautand, fara sa gaseasca un loc in care sa se simta cu adevarat impliniti, indiferent de oras sau tara. Proclama ca principiu suprem al existentei Libertatea, independenta, autonomia. Orice 'asezare' este perceputa ca o 'inrobire' sau 'plafonare'. Ei simt ca se 'sufoca' daca stau prea mult in acelasi loc, sau daca relatia intra intr-o etapa prea 'casnica'. Sunt dispusi sa renunte brusc la situatia actuala pentru a se 'elibera'...Dar asta nu-i va face fericiti mult timp. Vor cauta din nou, pentru ca sunt mai degraba in cautarea unui 'ideal'(fie ca este vorba despre locul de munca, partener de viata sau societate)
Iata un dialog care ilustreaza aceasta idee: "Nu voi lasa pe nimeni sa ma puna intr-o cusca", spune Holly, in Breakfast at Tiffany's:
Replica lui Paul: "Stii ce e in neregula cu tine, Domnisoara 'Oricine-Ai-Fi' ? Esti o fricoasa. Ti-e frica sa recunosti ca viata chiar trebuie traita, ca oamenii chiar se indragostesc si-si apartin unii altora, pentru ca asta este singura sansa pe care o au de a fi cu adevarat fericiti. Te consideri un spirit liber, un animal 'salbatic', si esti ingrozita ca cineva te-ar putea pune intr-o cusca. Ei bine, iubito, esti deja intr-o cusca. Ai construit-o singura. Si nu e ancorata la vest de orasul Tulip in Texas, sau la est de Somalia. Este oriunde ai merge. Pentru ca indiferent incotro ai fugi, tot de tine dai"
Mesajul este superb: Fericirea este in tine insuti. Daca nu poti fi fericit(a) acum, nu vei fi nici in alta parte, nici peste 5 ani. Pentru ca indiferent unde ai merge in cautarea acestei fericiri, vei lua cu tine toate frustrarile si toate iluziile despre viata pe care le ai si in aceasta clipa.
Mai sunt si cei care vad fericirea ca pe o 'para malaiata', ce poate pica din cer 'daca ai noroc' (' daca o sa castig la LOTO', daca primesc o mostenire, daca ma marit cu Fat Frumos', 'daca voi primi promovarea', etc) . Si aici apar limitarile. Si daca nu castigi la LOTO? Si daca cel de langa tine nu te poate face fericit(a)? (apropos, nu e treaba nimanui sa te faca fericit(a), asta e responsabilitatea ta, dar aici este o alta discutie). Pe ei i-am numit ' Frumosii Adormiti'. Foarte multe femei din pacate se incadreaza in aceasta categorie. Nu neaparat in sens materialist, dar ca si imagine despre sine - isi cauta mereu validarea in afara.
La Frumosii Adormiti apar doua extreme - ori considera ca sansele de a fi fericiti sunt extrem de mici (si atunci devin resemnati - de ce sa se mai agite daca tot nu pot schimba nimic), ori considera ca viata le datoreaza ceva si ca sunt 'speciali' (si atunci devin dezamagiti cand afla ca da, 'you're special, but so is everyone else'). Asemeni Frumoasei din Padurea Adormita, ei asteapta sa fie 'salvati', fara sa constientizeze ca salvarea sta in puterea lor. Isi irosesc viata intr-o 'amorteala' permanenta, incapabili sa se mobilizeze. Au in general tendinta de victimizare si de a-si scoate la inaintare ranile trecutului pentru a motiva nefericirea din prezent. Nu suporta confruntarile sau sa dea explicatii, nici macar celor apropiati atunci cand acestia incearca sa-i impulsioneze. - "n-aveti cum sa intelegeti prin ce trec, viata mea a fost foarte grea, n-am avut norocul altora", etc.
Desigur, exista multe alte variante de nefericire, si multe combinatii intre cele descrise mai sus. Dar acestea sunt in opinia mea cele trei categorii de baza. Si pentru fiecare exista vindecare. Dar aceasta vindecare nu va fi niciodata posibila ca panaceu universal, pentru ca nu exista, chiar nu exista o reteta universala a fericirii. Pentru a ne gasi fericirea, trebuie sa ne gasim Sensul propriei existente (vezi "Omul in cautarea Sensului Vietii" de Viktor Frankl si teoria logoterapiei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu