sâmbătă, 20 mai 2017

Despre limitele psihologiei si a psihoterapiei

Inainte de toate, ce este psihologia?


PSIHOLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul psihicului , al legității proceselor psihice (cognitive, afective, voliționale) și al însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament etc.).

Profesoara mea de psihologie din liceu (din timpuri post-comuniste) spunea asa:
"noi aici nu ne ocupam cu studiul sufletului ci cu studiul creierului si al proceselor cognitive si comportamentelor ce rezulta din ele. Asa ca nu va asteptati sa va rezolvati dilemele existentiale cu psihologia, aici ne ocupam strict de cum va functioneaza mintea."

Am simtit de atunci ca e ceva in neregula cu definitia asta. Pe urma am aflat ca Psiho vine de la grecescul psyche – care inseamna - SPIRIT. Pai cum vine asta doamna profesoara?!. Parca era vorba de creier nu de suflet. Hm. Incurcate sunt caile...

Deci daca este vorba despre Spirit...de ce cautam raspunsurile in minte si nu le cautam un pic mai sus de atat? De ce nu putem privi aceasta terapie a spiritului din perspectiva spirituala, daca tot ne mandrim ca ne ocupam de psyche?

Mecanisme cognitive, aberatii de comportament, Freud, Jung, Adler, multe teorii, multe bazate pe sondarea subconstientului, multe bazate pe etichetarea personalitatii umane, de parca acea personalitate umana ar fi atat de usor de definit precum o reactie chimica, apa plus CO2 rezulta sifon. 

Dar nimeni nu ia in calcul partea ce tine efectiv de destinul fiecarei persoane si de misiunea spirituala a acelui om. De ce trebuie sa ma simt vinovat ca am avut anumite experiente, daca acele experiente faceau pana la urma parte din destinul meu? Sa ma simt vinovat ca ce? Ca am trait? Sa vin la tine psiholog ca sa imi spui ca e ceva in neregula cu mine, ca imi fac rau, ca am tipare comportamentale distructive si ca atrag aceleasi experiente in viata mea pentru ca mi s-a intamplat asta si ailalta cand aveam 5 ani, pentru ca nu m-a iubit familia, pentru ca m-a parasit prietenul, etc..
Sa imi spui ca trebuie sa imi revizuiesc comportamentul si sa imi bag mintile in cap si mai ales, sa imi spui ca trebuie sa vin la tine saptamana de saptamana ca sa imi spui tu ce e mai bine pentru mine si sa imi spui tu cand m-am vindecat? Si daca am ajuns sa depind atat de mult de sfatul tau de profesionist, cum as putea sa imi mai dau seama din proprie initiativa cand am rezolvat tot ce aveam de rezolvat? Este vreodata cineva pe deplin vindecat, pe deplin echilibrat, fara nicio nesiguranta, fara nicio frica, fara nicio problema? Nu. Si atunci ce inseamna asta, ca trebuie sa stau mereu in fata ta si sa sap iar si iar in ce mi s-a intamplat acum zece ani, acum cinci ani, acum un an, acum o saptamana?

Si daca toate aceste experiente erau necesare pentru evolutia mea spirituala, si daca am facut si eu ce am crezut mai bine la acel moment, dar pana la urma acea lectie facea parte din misiunea mea si nu este o greseala ca am mers pe acel drum? Si daca aceste tipare sunt pana la urma parte din lectia mea de viata? 
Si daca nu este nimic in neregula cu mine, ci doar urmez incet incet drumul pe care mi-am propus sa il urmez, necesar in ultima instanta evolutiei mele spirituale? 

Cum sa vii tu, psiholog si sa imi spui ca e o problema la mine in cap, cand nimic nu e o problema de fapt? Traim asa cum traim si ne suportam ne calcam pe bataturi ne iubim ne imbrancim, unii cu altii unii peste altii, dar totul absolut totul este asa cum trebuie, este alegerea noastra. Si atunci, vin si te intreb, care e problema? Daca eu am ales sa ma dau cu capul de pereti in viata asta, care e problema? Daca eu asa invat? 
Si odata constientizate aceste tipare, de ce sa ma lupt cu atata inversunare sa schimb cursul râului, sa merg impotriva curentului, sa ma inregimentez in grupul x in familia y sa dau bine sa fac frumos sa fiu un cetatean destoinic, sa nu injur ca e urat, sa nu sparg farfurii ca am anger management issues, sa nu visez prea mult ca sunt cu capul in nori, sa nu țip la barbat ca am daddy issues, si asa mai departe? 

Dragii mei, dragele mele.
Mergeti la psiholog. Dar mergeti atata timp cat asta va ajuta sa va simtiti mai bine, mai motivati, cat va ajuta sa aveti incredere in voi si in puterea voastra interioara, mergeti atata timp cat va ajuta sa va constientizati fricile. Dar nu mergeti ca sa gasiti si mai multe motive sa dati vina pe altii pentru nefericirea voastra. Nu mergeti ca sa va simtiti vinovati pentru fiecare cuvant pe care l-ati spus, pentru fiecare relatie esuata, pentru fiecare injuratura sau incalcare a comportamentelor 'sanatoase'. 

Studiati Logoterapia, si Psihologia Pozitiva. Acestea sunt singurele ramuri ale psihologiei care va vor ajuta cu adevarat. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu