luni, 6 septembrie 2010

Dincolo de cuvinte



De ce simtim frumusetea lumii atat de puternic? De ce atunci cand privim un paun alb, un curcubeu, sau un rasarit de soare, inima ne tresalta de bucurie, sau ascultand anumite melodii, ne dau lacrimile?
Poate pentru ca frumusetea lumii este o manifestare a lui Dumnezeu. Si fie ca suntem sau nu constienti de asta, cu totii ne dorim sa Il simtim aproape, cu totii ne dorim sa ne simtim mangaiati pe crestet si imbratisati de Tatal ce a dat nastere sufletului nostru.
Iata-ne ratacind pe Pamant de mii si mii de ani, cautand drumul spre casa. Asteptam semne si minuni, analizam, emitem teorii, dezgropam morminte si texte sacre, scriem tratate de filozofie si teologie, urmam ritualuri, superstitii, recitam mantre sau rugaciuni...De ce? Pentru ca avem in noi o nevoie ancestrala de a-L gasi.  Insa, dincolo de cuvinte, dincolo de dovezi stiintifice sau convingeri religioase, exista ceva mult mai simplu si mai evident: frumusetea naturii, rasul unui copil, zambetul celor dragi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu