Copacul astepta, frematand. Apropie-te, soptea. Nu te teme. Te asteptam.
Cu fiecare pas, totul devenea mai clar, mai viu, mai intens: culorile, sunetele, mirosul pamantului. Aveam sentimentul ca inima mea se umple si se extinde, pana cand imi iese din piept...Frumusetea acelui loc era mai mult decat o perceptie, era aproape palpabila! Esenta, miez, inceput. Totul amestecandu-se.
- Doamne, ai mila de mine si nu ma pune iar la incercare! Stiu ca nu e cu putinta sa fie atat de simplu. Un biet muritor sa Te cunoasca pe Tine, Creator al tuturor lucrurilor!...Nici chiar in moarte, nu cred ca este posibil. E mai usor decat crezi...spuse frunzisul copacului.
- Am atatea sa Te intreb, si totusi nimic nu imi vine in minte...In toate vietile mele am adunat atatea intrebari...
Si de fiecare data raspunsul este acelasi, zambira norii.
- Doamne, care este voia Ta? De ce mi-ai dat mie libera alegere? Cum sa urmez calea mea, fara a ma indeparta de Tine?
Cand erai copil, parintii tai te tineau de mana, si iti povesteau despre lume. Cand ai crescut, ai inceput o viata noua, si mana ta s-a desprins de a lor. Ai lasat casa in care ai crescut, si ai plecat sa descoperi lumea singur. Dar oare te-au iubit parintii tai mai putin?
Traind in lume, ai facut greseli, si plangand te-ai intors la ei cerand ajutor. Iar ei te-au mangaiat si te-au sfatuit, iar iubirea lor la fel de mare a ramas. Apoi ai plecat in cautarea jumatatii tale, si ti-ai intemeiat o familie. Parintii tai au plecat din aceasta lume, dar i-ai iubit tu oare mai putin de atunci? Acum copiii tai te tin de mana, si asteapta de la tine ajutor. Dar cand vor creste mari, si vor pleca de langa tine, oare nu-i vei iubi la fel de mult?
Iata, Adevar iti spun tie. Tu esti Fiul Meu preaiubit. Asemeni Mie tu esti, iar lucrarea ta pe Pamant asemeni lucrarii Mele. Caci ai crescut acum, si mana ta este libera, iar calea ce ai ales ti se asterne sub picioare. Iar de vei calca stramb, vei cadea, si te vei ridica din nou. Iubirea Mea va ramane nesfarsita. Iar Voia Mea este ca tu sa iti urmezi inima, si sa pasesti pe cale, intru lumina. Iar aceasta este si voia Sufletului tau, care este parte din Mine. Caci Eu si el suntem una. La fel cum apa acestui izvor este aceeasi cu apa din fantana gradinii tale.
Copacul isi pleca o creanga si mangaierea frunzelor imi sterse lacrimile. Incet incet vara se preschimba in toamna, toamna in iarna, apoi in primavara. Copacul suradea acum, cu mii de flori albe si roz. Cand mi-am luat la revedere, era iarasi de un verde crud.
M-am indreptat pe drumul de intoarcere, razand. Intr-adevar, cat de simplu era totul..M-am intors si am privit campul, florile, cerul, si pe El. I-am zambit si i-am transmis toata recunostinta si dragostea mea. Apoi totul s-a topit in lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu