In bratele ingerului

Copilul privi in jurul sau, cautand alinare. Intinse mainile catre ei. Esti prea mare ca sa fii luat in brate. Du-te la culcare. 
Cu mainile intinse,cu ochii inchisi, incepu sa pipaie aerul. Orbecaind in intuneric, impiedicandu-se de lucruri, dar fara sa planga, fara sa se opreasca.. Stia ca este acolo. Il simtise.Nu a fost un vis. Cu toate ca nimeni nu l-a crezut. Cu toate ca o lume intreaga-i spunea: asa ceva este imposibil. Si astfel, seara de seara, an de an, copilul continua sa caute. Unde esti? Stiu ca esti aici. Lasa-ma sa te vad. Te rog, am nevoie de tine. 
Timpul a trecut, si copilul s-a facut mare. Viata l-a luat pe sus, involburata ca marea, si l-a dus in larg. Doar sentimentul ca a uitat ceva, a ramas. In acea dimineata, soarele era la fel de stralucitor ca intotdeauna, strada era la fel de aglomerata, mirosul de cornuri cu ciocolata acelasi. Si totusi, ceva era schimbat. Ceva ii spunea ca ziua ce abia incepe va fi diferita. A zambit si a mers mai departe. Ziua si-a urmat cursul, ca de obicei. Mainile sale lucrau , in timp ce mintea-i zbura catre toate acele lucruri pe care urma sa le faca in viitor.
Apoi veni seara. Se urca in masina si se grabi spre casa. Drumul era acelasi. Un bulevard, a doua la dreapta, si prima la stanga. Acelasi drum pe care il facuse de sute de ori pana acum. Si totusi, astazi, a ales un drum nou. Un imbold de moment. Ce ciudat, isi spuse. Nu stiu de ce, dar trebuie sa o iau acum pe aici. Si vira brusc la dreapta. In aceeasi secunda, un camion ce venea pe contrasens, trecu in viteza pe langa el, si se izbi cu zgomot de zidul cladirii alaturate. A fost doar o clipa. Atat de ametitor incat nici nu parea real. Se opri, si incerca sa isi potoleasca bataile inimii. Dumnezeule, daca nu viram atunci... 
La intoarcere, fu intampinat de fetita sa in varsta de cinci ani. Tati, ai venit mai tarziu azi, te asteptam, spuse ea razand , si intinzand mainile catre el. Atunci isi aminti. Acelasi gest, acelasi zambet. Mainile ce se intindeau spre cei mari. Si in acea clipa, totul deveni clar. Sunt aici acum, spuse el, si o lua in brate. Imbratisarea aceea a fost regasirea propriei copilarii. Ce ai facut azi?, o intreba el cu ochii in lacrimi. Zambind, fetita-i arata ce a desenat. Era un ingeras. Iti place, tati? Da, foarte mult, raspunse el. Si eu am unul, exact la fel. Astazi m-a ajutat sa ma intorc acasa...