O poezie care spune totul, si care dupa parerea mea ar trebui predata in scoli, puilor de oameni ce pasesc in viata, cu pasi nesiguri si ochii mari, in cautarea propriului destin.
Desi a circulat destul de mult pe internet in ultimii ani, datorita superbei interpretari a lui Marcel Iures, am simtit nevoia sa o re-amintesc aici, in speranta ca va aduce un strop de lumina si zambet in aceasta zi de iarna tarzie...
Ca să fii rege peste animale
Nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele.
Şi-atât.
Ca să fii rege peste păsări
Este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decît ele
şi niciodată mai jos.
Ca să fii rege peste flori
Trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii şi, mai ales,
Trebuie să înmiresmezi către lume,
Mai mult decât crinii.
Ca să fii rege peste înstelare
Trebuie să te aşezi printre luceferi – călător spre Orion
Şi, reprivindu-te de jos,
Să fii mai luminos decît oricare. Şi fără tron.
Ca să fii rege peste ape şi vânt
Trebuie să înveţi osanale ca îngerii
Şi să le aduci pe Pămînt - alinare
Pentru lacrima corbilor din Valea Plîngerii.
Ca să fii rege peste oameni
Este mai...decît toate, altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei,
Învăţându-i ce înseamnă: a iubi, a ierta...
Dar, cel mai minunat,
este să poţi fi rege peste tine însuţi, atunci cînd alegi binele,
fie din bucuria altuia, fie din plînsul tău.
Şi să încheiem înţelept şi frumos.
Şi, mai ales, cum se cuvine.
ÎNCORONAREA TA O FACE HRISTOS
cînd mergi pe drumul dinspre rău - spre bine.
În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte!
(B. Burtescu)
Acum, am putea intreba "ce este defapt BINELE"? Si ne-am putea lungi 3 zile si trei nopti la discutii :).
RăspundețiȘtergereAsa ca, cu permisiunea dvs. draghe Andreea, eu as zice, la final,
"alege iubirea" :)
Da, de acord. Uite am gasit ceva si pentru varianta urmeaza iubirea :)
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=W0DEPuWg1Aw