miercuri, 9 februarie 2011

Razboi sau Pace, Lasitate sau Onoare

Avem noi un proverb care spune " Capul plecat, sabia nu-l taie", care nu mi-a placut niciodata, pentru ca imi da senzatia ca incurajeaza doar o stare de obedienta si frica. De ce sa pleci capul cand poti sa iti privesti adversarul in ochi? De ce sa pleci capul daca ai o constiinta curata? De ce sa iti fie frica sa spui ceea ce gandesti, sau sa fii ceea ce esti?
Lasitatea nu este adevarata cale a pacii, ci este doar o solutie de compromis! Este mai degraba un pas inapoi decat un pas inainte. Sa nu uitam ca avem o responsabilitate in primul rand fata de noi insine, si ca cel mai rau lucru pe care il putem face este sa negam adevarul interior. Nu spun acum ca e de preferat sa fii martir decat sa ramai cu capul pe umeri...ar fi o abordare cam extremista. Insa..nu e mai bine oare sa fii vultur o zi decat gaina o suta de ani? Ce fel de exemplu dam urmasilor nostri?
In cultura orientala, Onoarea este pusa pe primul plan. Onoarea nu inseamna orgoliu, ci demnitate. Nu inseamna agresivitate, ci integritate. Sa nu te lasi doborat de cuvintele sau actiunile celui din fata ta, ci sa iti pastrezi identitatea si forta interioara. Este siguranta de sine a celui care isi cunoaste valoarea dar fara a simti nevoia sa demonstreze tuturor cat e de puternic. Este pastrarea principiilor cu orice pret. Este rostirea Adevarului atunci cand esti inconjurat de minciuna. Sau sa admiti infrangerea cu capul sus, fara a te victimiza, fara sa dai vina pe altcineva pentru nereusitele tale. Este asumarea responsabilitatii fata de alegerile sau greselile pe care le-ai facut. Dar dupa aceasta analiza, sa te ridici din nou, si sa o iei de la capat, cu intelepciunea celui care a invatat din experientele sale.
Cat de mult s-a deteriorat acest concept la noi? Atat de mult incat am ajuns sa consideram ca scopul scuza mijloacele, ca orice e permis in iubire si in razboi, si ca e corect 'sa ne facem' ca muncim...Atat de  mult incat am ajuns sa denumim capacitate de adaptare sau rezistenta la stress, ceea ce in realitate este  renuntarea lenta la propriul adevar, si uniformizarea, sau spiritul de turma.
E adevarat, e greu sa iti pastrezi principiile atunci cand esti cu spatele la zid, dar nu este oare aceasta conditia esentiala pentru a produce o schimbare?
Ne plangem zi de zi ca lucrurile merg rau, ca parintii nu ne-au dat destula iubire si  stabilitate materiala, ca seful este partinitor, ca viata e nedreapta, ca nu suntem fericiti cu partenerul de viata...etc. DAR NU FACEM NIMIC pentru a schimba lucrurile. Ne uitam blazati la stiri, mai palavragim la o bere, concluzionand pana la urma ca...n-are rost sa mergem la vot ca tot nu se schimba nimic.
Si, ce e cel mai grav, consideram ca ni se cuvine totul, sau la polul extrem, ca nu ni se cuvine nimic!
Ei bine, nu, nu ni se cuvine totul. Ni se cuvine ceea ce alegem. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista, daca tot vorbim de proverbe. Gandul si cuvantul nu au nici un rezultat daca nu sunt sustinute de FAPTE.
Asa ca indemnul meu este, SUFLECATI MANECILE, frecati-va bine la ochi, scarpinati-va bine in ceafa, scuipati in palme, trageti aer in piept, si faceti odata PASUL acela, de inceput. Primul.
Tineti capul sus daca nu aveti nimic de ascuns. Deschideti gura daca aveti ceva de spus. Asumati-va riscuri, implicati-va in viata voastra ACTIV ,nu pasiv!
E minunat sa meditezi , sa te rogi, 'sa fii zen', sa vorbesti in soapta ca sa nu deranjezi. Este minunat , dar nu e suficient! Cel putin, aceasta este parerea mea, si nu ma voi teme niciodata sa imi spun parerile. Ceea ce va doresc si voua :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu