Parerea celorlalti (2)

Daca mai devreme am vorbit despre cat poate fi de daunator sa lasi ca parerea celorlalti sa te conduca in ceea ce faci, la polul opus avem o alta tendinta- aceea de intoleranta fata de ideile sau convingerile celor de langa noi.

Imi cer scuze celor care simt ca si-au insusit de mult aceasta notiune. Pare la mintea cocosului, nu? De cate ori nu am auzit expresia: sa fim toleranti ?...Si totusi...ne este inca straina. Pe cat e de simpla, si de propovaduita de biserica, maestri, vindecatori, scriitori, si asa mai departe, totusi...ramanem intoleranti.

Ceea ce mi se pare paradoxal este faptul ca oameni care se considera pacifisti si 'spirituali' in sensul cel mai inalt al cuvantului, sunt in anumite circumstante, mult mai intoleranti decat majoritatea celor care nu au asemenea preocupari. De ce? Poate pentru ca suntem produsul educatiei, mediului, fricilor, sau poate pentru ca suntem in cautarea unui Adevar absolut, unic, pe care ni-l imaginam accesibil doar 'putinilor alesi'.

Este mai usor sa ne imaginam o lume in care exista Judecata/Pedeapsa divina, corect sau gresit, bine sau rau, decat sa traim intr-o lume in care Adevarul este doar un diamant multi-fatzetat, compus din atatea unghiuri cate constiinte exista. Dualitatea ne face sa ne intrebam, in continuu: Cine are dreptate? Pe cine va iubi Dumnezeu mai mult?

Ceea ce este total ...absurd. Este ca si cum ai intreba o mama la care copil e dispusa sa renunte si pe care ar vrea sa il trimita la orfelinat. Indiferent cat de cuminte sau de ascultator este acel copil, instinctul matern nu va face diferenta intre cei doi! Si atunci, cum oare putem crede , ca Tatal/Mama noastra ce au dat nastere sufletului nostru,ar putea sa iubeasca pe unii mai mult si pe altii mai putin?

Respecta adevarul fiecaruia, caci are importanta sa pentru creatie. Poate ca nu il intelegi, poate ca nu esti de acord cu el, dar nu-i subestima valoarea. Fiecare om intrupat pe aceasta planeta are dreptul divin la propriile pareri, si propriile alegeri. Doar atunci cand vom intelege ca adevarul celui de langa noi nu este cu nimic mai prejos sau mai presus de al nostru, ci doar o alta varianta, o alta fatzeta a aceluiasi diamant, vom putea sa ne numim intelepti..

Parerea celorlalti (1)

Scenariu: Corina se pregateste sa plece la serviciu. Alege o bluza portocalie, care i-a placut intotdeauna. Insa in timp ce se imbraca se gandeste la ce i-a spus saptamana trecuta colega de birou: "Nu prea te avantajeaza culoarea asta".Corina alege o camasa alba, si spera ca va primi complimente de aceasta data. 

Intr-o seara vorbeste la telefon cu un membru al familiei care incearca sa o convinga ca cel mai bine pentru ea ar fi sa lucreze in vanzari, asa cum a facut si vecinul M. Decat sa isi expuna propriul punct de vedere, Corina cedeaza in fata argumentelor, pentru ca isi doreste ca familia sa fie mandra de realizarile ei.

Corina merge la coafor pentru a-si schimba culoarea parului, pentru a fi in pas cu moda. Rezultatul nu o incanta in mod deosebit dar prietenele o asigura ca niciodata nu a aratat mai bine. 

Peste cateva zile va avea intalnire cu un coleg pe care il place si pe care este hotarata sa-l cucereasca. Se informeaza ce filme-i plac si abordeaza subiecte care desi nu o intereseaza, considera ca il vor impresiona. 

Intrebare: Ce se va intampla cu ea din punct de vedere energetic, emotional, si fizic, daca va continua sa se comporte la fel in urmatorii ani?

De fiecare data cand cedeaza cate putin din propria identitate Corina pierde energie prin chakrele inferioare, (1-3) in unele cazuri chiar transferand o parte din acea energie asupra persoanei a carei aprobare doreste sa o obtina. In timp, se pot crea dezechilibre la nivelul organelor aflate in zona abdominala, poate aparea incapacitatea de a lua decizii, sentimentul ca nu poate realiza nimic, si asa mai departe.

Cum se poate preveni/remedia pierderea de energie?

Cea mai buna metoda, daca pierderea a avut deja loc este prin constientizare si iertare.

Cu un tratament bioenergetic starea se va ameliora insa cauza nu va fi eliminata iar situatia se poate repeta. Cel mai indicat este a se 'monitoriza' si 'educa' tendinta persoanei de a ceda din propria energie in fata celor cu care relationeaza pe plan afectiv, profesional, si social. Astfel, la urmatoarea 'confruntare' Ana isi va controla tendinta de autosabotare, si va 'comanda' subconstientului si sinelui sau, sa ramana ferm pe pozitii.

Este extrem de important sa ne definim. Acesta este un prim pas in autocontrol, cunoasterea de sine. Abia dupa ce ati aflat cine sunteti, si ce va doriti cu adevarat, va puteti solidifica pozitia interioara. Este exact diferenta dintre o cladire construita din paie, pe care orice adiere o poate muta dintr-o parte in alta, si o alta construita din caramida.

Atentie! Nu ma refer la dezvoltarea fixatiilor, sau a incapatanarii. Caci si o casa din caramida poate fi daramata si construita din nou! Ceea ce vreau sa retineti este ca alegerea trebuie sa fie A VOASTRA si nu a celorlalti.Nu faceti lucruri pentru care simtiti aversiune, doar pentru a va integra intr-o turma sau alta.

Sacrificiul pe termen lung s-ar putea sa fie cam mare. 

Razboi sau Pace, Lasitate sau Onoare

Avem noi un proverb care spune " Capul plecat, sabia nu-l taie", care nu mi-a placut niciodata, pentru ca imi da senzatia ca incurajeaza doar o stare de obedienta si frica. De ce sa pleci capul cand poti sa iti privesti adversarul in ochi? De ce sa pleci capul daca ai o constiinta curata? De ce sa iti fie frica sa spui ceea ce gandesti, sau sa fii ceea ce esti?

Lasitatea nu este adevarata cale a pacii, ci este doar o solutie de compromis! Este mai degraba un pas inapoi decat un pas inainte. Sa nu uitam ca avem o responsabilitate in primul rand fata de noi insine, si ca cel mai rau lucru pe care il putem face este sa negam adevarul interior. Nu spun acum ca e de preferat sa fii martir decat sa ramai cu capul pe umeri...ar fi o abordare cam extremista. Insa..nu e mai bine oare sa fii vultur o zi decat gaina o suta de ani? Ce fel de exemplu dam urmasilor nostri?

In cultura orientala, Onoarea este pusa pe primul plan. Onoarea nu inseamna orgoliu, ci demnitate. Nu inseamna agresivitate, ci integritate. Sa nu te lasi doborat de cuvintele sau actiunile celui din fata ta, ci sa iti pastrezi identitatea si forta interioara. Este siguranta de sine a celui care isi cunoaste valoarea dar fara a simti nevoia sa demonstreze tuturor cat e de puternic. Este pastrarea principiilor cu orice pret. Este rostirea Adevarului atunci cand esti inconjurat de minciuna. Sau sa admiti infrangerea cu capul sus, fara a te victimiza, fara sa dai vina pe altcineva pentru nereusitele tale. Este asumarea responsabilitatii fata de alegerile sau greselile pe care le-ai facut. Dar dupa aceasta analiza, sa te ridici din nou, si sa o iei de la capat, cu intelepciunea celui care a invatat din experientele sale.

Cat de mult s-a deteriorat acest concept la noi? Atat de mult incat am ajuns sa consideram ca scopul scuza mijloacele, ca orice e permis in iubire si in razboi, si ca e corect 'sa ne facem' ca muncim...Atat de  mult incat am ajuns sa denumim capacitate de adaptare sau rezistenta la stress, ceea ce in realitate este  renuntarea lenta la propriul adevar, si uniformizarea, sau spiritul de turma.

E adevarat, e greu sa iti pastrezi principiile atunci cand esti cu spatele la zid, dar nu este oare aceasta conditia esentiala pentru a produce o schimbare?

Ne plangem zi de zi ca lucrurile merg rau, ca parintii nu ne-au dat destula iubire si  stabilitate materiala, ca seful este partinitor, ca viata e nedreapta, ca nu suntem fericiti cu partenerul de viata...etc. DAR NU FACEM NIMIC pentru a schimba lucrurile. Ne uitam blazati la stiri, mai palavragim la o bere, concluzionand pana la urma ca...n-are rost sa mergem la vot ca tot nu se schimba nimic.

Si, ce e cel mai grav, consideram ca ni se cuvine totul, sau la polul extrem, ca nu ni se cuvine nimic!

Ei bine, nu, nu ni se cuvine totul. Ni se cuvine ceea ce alegem. Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista, daca tot vorbim de proverbe. Gandul si cuvantul nu au nici un rezultat daca nu sunt sustinute de FAPTE.

Asa ca indemnul meu este, SUFLECATI MANECILE, frecati-va bine la ochi, scarpinati-va bine in ceafa, scuipati in palme, trageti aer in piept, si faceti odata PASUL acela, de inceput. Primul.

Tineti capul sus daca nu aveti nimic de ascuns. Deschideti gura daca aveti ceva de spus. Asumati-va riscuri, implicati-va in viata voastra ACTIV ,nu pasiv!

E minunat sa meditezi , sa te rogi, 'sa fii zen', sa vorbesti in soapta ca sa nu deranjezi. Este minunat , dar nu e suficient! Cel putin, aceasta este parerea mea, si nu ma voi teme niciodata sa imi spun parerile. Ceea ce va doresc si voua :)

Misiunea personala si puterea de creatie

Acesta este un mesaj pentru cautatorii de Adevar, pastratorii Luminii, cei ce aduc alinare si trimit binecuvantari, cei ce revarsa iubire si inalta rugaciuni, pentru cei ce nu asteapta laude, ci aduc multumiri, sporind frumusetea lumii...

Pentru copiii Mamei si Tatalui, ai Cerului si ai Pamantului, ce cunosc  lumina si intunericul, frica si dragostea, indoiala si credinta...

Si pentru aceia care fara de cunoastere sunt intelepti, caci asculta si povestea printului, si pe cea a cersetorului, fara a judeca pe niciunul...

Celor ce l-au gasit pe Dumnezeu, celor ce inca Il mai cauta, si celor ce stiu ca este deja aici...Voua, tuturor, va spun:

Sunteti iubiti exact asa cum sunteti. Dumnezeu nu are asteptari de la voi, si nu are nevoie ca voi sa Il iubiti, sa respectati anumite legi, sau sa faceti doar anumite lucruri. Nu are nevoie ca voi sa va temeti. Nu veti fi judecati, pedepsiti, nici comparati cu altii. Nu veti fi pusi in rai sau in iad sau intr-o lume sau in alta, nu va veti naste plante sau gandaci ca pedeapsa. Tatal si Mama voastra nu au orgoliu sau nevoi. Aveti libera alegere, iar acesta este un dar care nu vi s-a dat cu jumatati de masura. Dumnezeu nu este ipocrit. Nu v-a dat liber arbitru, dar cu conditia ca...Nu v-a dat cunoastere dar cu conditia ca...Nu v-a dat Iubirea dar cu conditia ca...Nu exista conditii. Exista urmari. Daca te lovesti cu capul de un zid, urmarea este durerea si cucuiul. Nu zidul te pedepseste, nici altcineva. Este o consecinta.
Misiunea personala este cea pe care tu ai ales-o, in functie de etapa in care te aflai inainte de a veni aici, in acest timp. Nimic nu este facut 'cu forta', nimic nu este dat ca pedeapsa. Tu ai ales si tu continui sa alegi.

Dumnezeu nu te va judeca, Iubirea Sa este neconditionata. Vei face aceea ce ai ales prin gand, cuvant, si fapta. Vei fi ceea ce ai ales prin gand, cuvant si fapta.
Nu Dumnezeu este responsabil pentru modul in care se desfasoara viata ta, ci tu esti.

Dar, bate si ti se va deschide, cheama si vei fi ascultat. Daca vei cere ajutorul, acesta va veni, de fiecare data, in nenumarate feluri. Fii atunci pregatit sa citesti semnele.

Multi cred ca suntem prea mici, prea neinsemnati pentru a avea atata libertate. Ca avem de fapt, foarte putine variante din care sa alegem, cu atat mai putine cu cat pacatele noastre din viata aceasta sau din altele, sunt mai mari. Unii spun ca avem la fel de putine optiuni si atunci cand ne-am asumat rolul de 'Lucrator cu lumina', caci aceasta presupune sa faci doar Voia lui Dumnezeu, si ca, odata ce ai fost 'ales' sa faci lucrarea lui Dumnezeu, orice 'abatere' va fi sever sanctionata.

Eu cred ca lucrurile stau un pic altfel. Ca ai tot atatea variante, cate esti dispus sa iti dai. Ca alegem sa ne temem in loc sa visam si sa ne construim un viitor mai bun. Ca alegem frica in locul iubirii, si atunci ne condamnam singuri.

Si pentru ca suntem prea lasi sa recunoastem ceea ce este facut de mana noastra, atunci spunem ca asa a vrut Dumnezeu. Si asta ne face pe moment sa ne simtim mai bine. In loc sa ne vedem asa cum suntem, ne transformam in eroi sau in victime. Trebuie sa fac asta pentru ca este Vointa lui Dumnezeu, si misiunea mea este speciala (vezi eroul). Trebuie sa fac asta, chiar daca imi este foarte greu, pentru ca asta e soarta mea si alta mai buna nu merit. (vezi victima).

De ce??

Treziti-va! Fiti ceea ce vreti sa fiti! Lumea nu are nevoie de mai multe victime, nici de falsi eroi. Nimeni nu e perfect, dar asta doar pentru ca imperfectiunea te poate impinge inainte. E minunat ca inca mai ai ceva de creat, de modelat, de construit, asta inseamna ca universul se extinde in continuare, si o face chiar acum prin tine!

Limiteaza-te , daca vrei. Ai si aceasta optiune. Oricat de paradoxal ar suna, ai atata libertate, incat poti alege chiar sa nu ai libertate. Si asta e chiar si mai simplu. Dar nu inseamna ca nu esti responsabil pentru aceasta alegere.

Asa ca...

Nu te teme sa pornesti la drum. Te poti imbraca oricum, poti lua cu tine orice bagaje, si cat de multi prieteni vrei. Sau poti merge singur, cu mainile in buzunar, fluierand...In orice caz, misiunea ta este chiar aceasta clipa!

2010

2010...Unii spun ca a trecut repede, altii spun ca a fost plin de evenimente,

si ca a trecut greu...

Multi asteapta cu speranta anul ce va incepe de maine, gandindu-se (din pacate) in primul rand la partea materiala, si la toate planurile care nu au dat roade anul acesta. 

Daca ar fi sa gasesti pestisorul de aur din poveste, care iti poate indeplini o dorinta, ce ai alege? Un loc de munca mai bine platit, o casa, o masina, sa scapi de credite, un cont 'gras' care sa iti permita calatorii exotice?

Recunosc, foarte posibil si eu mi-as dori unul din aceste lucruri. Pentru ca inainte de toate suntem oameni, si partea noastra terestra are nevoie de confort. Nu trebuie sa te simti vinovat daca iti doresti prosperitate materiala, dar...as adauga un avertisment: nu lasa ca aceste dorinte sa devina obsesii. Indiferent cat de nobil ai considera ca este un scop, s-ar putea ca pretul platit sa fie cam mare. Ma refer aici la schimbarea prioritatilor,  si pierderea, bucata cu bucata, a propriului suflet. 

Cu totii rostim cuvinte la aniversari, la sarbatori, la trecerea intr-un nou an, cum ar fi: multa sanatate, indeplinirea tuturor dorintelor, sa fii iubit.Dar oare ne gandim la ceea ce conteaza mai mult pentru sufletul nostru? 

Chinezii au o urare care mie imi place foarte mult : Fie ca tu sa traiesti in vremuri interesante! Unii o considera chiar o insulta, pentru ca vremurile 'interesante' nu presupun neaparat 'lapte si miere'.  Dar, cum altfel am putea evolua, daca nu prin incercari?

Daca te afli in categoria celor care, facand bilantul acestui an, au observat ca multe din dorintele de anul trecut nu s-au indeplinit, ei bine, gandeste-te altfel: cat de multe ai invatat in acest an? Cat ai fi invatat daca totul ti s-ar fi oferit pe tava? 

Stiu ca nu e tocmai cel mai placut lucru de auzit, sau de 'digerat' (mai ales dupa atatea sarmale si caltabosi) dar incearca sa privesti anul ce tocmai se incheie, altfel decat prin prisma listei care trebuie bifata: asta am, asta n-am. Priveste mai degraba ca pe o lista a ceea ce ai invatat, si ceea ce mai ai de invatat de acum inainte, si multumeste Universului, Divinitatii, pentru tot ceea ce ai simtit anul acesta...Multumeste pentru prietenii care ti-au fost alaturi, si pentru cei ce s-au indepartat. Multumeste pentru lacrimi caci ele au spalat o parte din tine. Multumeste pentru zambete caci ele sunt un dar fara pret. Multumeste pentru fluturii din stomac si bataile inimii in preajma persoanei iubite. Bucura-te de reusitele tale, acelea care nu se masoara in 'numerar', ci in Lumina.

Sa intram in noul an cu recunostinta, iubire, speranta, si incredere. Totul este in puterea noastra, iar 'calatoria de o suta de mile incepe cu un singur pas'! Urarea mea pentru tine este deci, fie ca anul viitor sa fie cel putin la fel de interesant ! :)

Craciun Fericit!

Nasterea lui Iisus sa va lumineze si sa va incalzeasca sufletele! 
Craciun fericit si binecuvantat tuturor!

Scrisoare catre un suflet drag

In viata exista suisuri si coborasuri. Unii le numesc echilibru, altii karma, altii hazard. Nu stiu daca explicatia este una stiintifica sau ezoterica. Cauza poate fi bioritmul, semnul astrologic, mostenirea genetica, mediul social sau evolutia spirituala.
Dar sunt zile amortite in care mintea e alba, glumele prietenilor nu te fac sa razi, corpul e anesteziat si timpul se scurge incet si fara rost. Zile fara culoare si fara gust,  in care te indoiesti de tot, in care esti dezamagit, si pierdut...Zile in care cauti un drum, orice drum care sa te aduca inapoi catre starea de bine.
Si oricat ai cauta, oricat ai incerca sa-ti revii, nimic nu se leaga, nimic nu capata sens, si lumina ramane ascunsa.
Si sunt altele in care indoiala se risipeste precum norii rasaritului. Si in acele clipe, cand privesti in urma iti vine sa razi de toate framantarile tale de ieri. Sunt zile in care soarele straluceste puternic, iar inspiratia este prezenta la tot pasul. Zile in care oameni din toate colturile lumii te cauta si vor sa discute cu tine, iar atunci cand transmiti ceva spui exact ce trebuie, cand trebuie si cui trebuie.
Zile in care suntem indragostiti, de tot si de toate, si in care nimic altceva nu pare important. Pentru astfel de zile, merita sa iti pastrezi speranta. Pentru astfel de zile merita sa incerci in continuare. Pentru astfel de zile merita sa traiesti.
Astazi pentru mine este una din zilele in care se deschid ferestre, dupa ce s-au inchis porti.
M-am gandit mult despre ce sa-ti vorbesc azi. Despre Dumnezeu, despre misiunea personala , despre sufletele pereche, despre minuni si iluzii, despre ritualuri de purificare, despre karma de relatii, despre incercarile din perioada Craciunului, despre Iisus...

Si iata ca dintre toate, cel mai tare am simtit nevoia sa vorbesc despre iubire. Si nu despre iubirea universala, iubirea pentru aproapele nostru, iubirea de sine, sau cea de Dumnezeu. Ci despre acea minunata experienta terestra numita relatie, casatorie, cuplu.
E greu sa vorbesti despre acest tip de iubire, si sa nu pici in clisee. Pentru ca atat de multe s-au spus deja ! Atatea povesti de dragoste atat de speciale fiecare in felul sau, atatea trairi asezate in versuri , pe muzica, pe film...Dar o sa incerc sa iti vorbesc despre iubire asa cum o traiesc eu acum si asa cum doresc tuturor sa o traiasca. Pentru ca m-am intrebat si eu, ca si tine, dupa tot ce am trait pana acum, in toate relatiile mele, in care am simtit atat de multe, in care m-am inaltat si m-am prabusit, apoi m-am ridicat din nou, in care am cautat, am asteptat, am sperat, am zambit, am plans, am cautat... pana la urma ce conteaza intr-o relatie?
Ei bine...
Nu conteaza cine este cel de langa tine , daca sunteti sau nu de aceeasi varsta, daca prietenii , parintii, colegii, au cuvinte de lauda sau nu pentru el/ea. Nu conteaza daca va plac sau nu aceleasi culori, daca se potrivesc zodiile, daca va uitati cu placere la aceleasi filme, daca ascultati aceeasi muzica, daca ‘va sta bine’ sau nu impreuna. Nu conteaza daca aveti sau nu bani de concedii exotice, masina, casa cu trei camere. Nu conteaza daca va intelegeti sau nu din priviri, daca iti citeste gandurile, daca va intalniti din intamplare , sau daca va dati intalnire si intarzie mereu. Nu conteaza cine spala vasele mai des, cine face mancarea mai gustoasa, cine plateste factura la lumina si cine uita sa cumpere paine.Nu conteaza daca nu are aceeasi credinta sau viziune asupra Divinitatii. Si oricat de paradoxal ar parea, nu conteaza nici daca sunteti sau nu suflete pereche (vezi articolul -suflete-pereche -putereaprezentului.wordpress.com)

Trei lucruri conteaza cu adevarat, si numai acestea sunt hotaratoare : 1) daca poti fi tu insuti fara sa te simti judecat, 2) daca poti ierta din tot sufletul, si 3) daca iubirea voastra poate fi mai mult decat un scop in sine. 
Sa fii tu insuti fara a te simti judecat este cel mai de pret lucru intr-o relatie. Este libertatea absoluta, fara a simti ca dezamagesti in vreun fel pe cel de langa tine.
Sa poti ierta din tot sufletul, este de multe ori cea mai importanta lectie, pentru ca este legata de iubirea neconditionata. Toti gresim. Iertarea trebuie sa faca parte din viata noastra asa cum face parte bautul apei.
Iar daca iubirea voastra este doar un scop in sine, va distruge orice posibilitate de evolutie si crestere impreuna si pana la urma va aduce cu ea doar suferinta. Cea mai buna dovada este cresterea unui copil. Iubirea unuia pentru celalalt in acel moment se transforma in ceva mult mai pur si mai nobil.

Ti-am spus toate astea pentru ca stiu ca te framanti, suferi si analizezi mult. Stiu ca te afli la o rascruce, si nu vezi inca cea mai buna cale. Stiu ca ai indoieli, si ti-e teama ca o sa faci alegerea gresita...
Dar, suflete drag, nu exista in realitate o alegere gresita. Nu atata timp cat iti asculti inima, cu adevarat. Traieste! Nu te teme. Nu te teme de nimic. Iubeste din toata inima ta cu tot sufletul tau pana cand se transforma ce simti in ceva mai inalt...sau se topeste si se evapora. Dar daca nu incerci...cum poti sa stii cum se va petrece totul?
Fericirea nu este destinatia, fericirea este calatoria!

Iti recomand un film minunat, care se numeste The mirror has two faces/ Oglinda are doua fete.

De Sfantul Nicolae

Coada spre moaste era prea mare si nu puteam sta atat de mult. Am ramas la intrarea in biserica, privind de la distanta racla, la care se inchinau cei veniti. Moastele erau pazite de un jandarm si doi preoti. Rand pe rand, mame, sotii, parinti, copii, bolnavi, batrani, se plecau si cereau o minune. Se spune ca Sfantul face minuni in zilele acestea. Aproape ca puteam auzi miile de rugaciuni care se inaltau in acelasi timp. Totul s-ar fi putut intampla intr-o liniste deplina. Si totusi zgomotul era aproape asurzitor. Femei care stateau la taclale, batrane care bombaneau pe cei tineri, barbati care incercau sa ajunga mai repede in fatza..
Am inceput sa ma rog. Pentru cateva clipe, toata forfota din jur a amutit. Eram acolo doar eu, soarele de Decembrie si el, Sfantul. Si s-a facut liniste. Cu toate ca inca mai simteam muzica binecuvantarilor. Dar nu o puteam urmari. Devenise doar un ecou.
Am simtit ca nu ritualurile conteaza, atunci cand iti indrepti inima catre Divinitate. Nu cat de aproape esti de altar sau de moaste, daca ai sau nu ceva pe cap, daca ai tinut post, daca ai facut matanii...Nici cat de multa lume este in jurul tau, daca este frig sau cald, daca ai sau nu bani de acatist. Conteaza cat de mult deschizi acea Poarta catre Lumina. Cat de mare este focul din inima ta. Pentru ce ne rugam de fapt? Pentru vindecare, pentru dezlegare, pentru o casa, sau un loc de munca mai bun? Nu, toate acestea sunt doar niste rezultate, sau efecte. In realitate ne rugam pentru iertare. Pentru asta urmam ritualuri, pentru asta simtim inca nevoia de a face sacrificii. Pentru ca doar prin sacrificiu ne simtim vrednici de a primi ceea ce cerem de la Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului sau Sfinti. Dar este oare aceasta, singura cale? Oare vrea Dumnezeu sa suferim pentru mantuire? Caci daca ne iubeste, precum un parinte, nu ne iubeste El neconditionat?
Multe intrebari imi rasareau in minte, si multe lacrimi imi rasareau in priviri. Iubirea Sfantului ma invaluise cu totul.Unul din preoti s-a indreptat spre mine si zambind, mi-a daruit o iconita. Rugaciunile mele fusesera primite. Chiar si asa, in acel colt de lumina, rezemata de una din coloanele brancovenesti, fara sa fi stat la coada, fara sa fi facut matanii. Lumanarea pe care am asezat-o drept multumire a lacrimat usor pe mana mea ,ca o binecuvantare.
Pe drumul spre casa, copacii desfrunziti se rasfirau pe cerul albastru, parca mai albastru ca niciodata. Totul va fi bine, copila draga, totul va fi bine...

Rugaciune

O pagina nou-noutza se uita la mine ridicand din spranceana.
E timpul sa ma reapuc de scris,
mi-am zis, si mi-am suflecat manecile.
Era pe cand se potcoveau purecii cu nouazeci si noua de ocale,
Si tot sareau in slava cerului, asa imi povestea bunicul.
Orice poveste respectabila incepe cu purici si se termina cu cai–
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa.

Am vazut de curand un film minunat,
in care se vorbea despre elefanti.
Pe vremea cand elefantii zburau, as incepe povestea mea.
Printesa elefantilor isi inmoaie trei degete in apa,
si binecuvanteaza elefantul ingenuncheat.
Apoi isi apropie fruntea de trompa lui,
si se roaga. Iata biserica sufletului de copil. Zambind,
cu talpile scufundate in apa sfintita a fluviului, in lumina aurie
a unei lumi uitate, si aerul mirosind a ghimbir si cardamon.

Biserica mea- Padurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cantecul pasarilor.
Lumanarile mele –manunchiul de stele
din coasta a doua a caii Lactee.

Cu talpile scufundate in iarba sfintita a pamantului,
cu ochii inchisi, sufletul meu se roaga.
Pana cand iarba se preface in apa si pasii se pierd in plutire.
Pana cand gandul aluneca, cer dupa cer, catre Tine.
Asteapta-ma Tata sau Mama, sau Frate,
Prea greu imi cresc aripile, si Tu esti departe...
Asteapta-ma unde fluviul se varsa in mare.
La granita dintre dulce si sare.
Asteapta-ma acolo, intre stanci, langa mal.
O zi doua trei, o ora macar.
Pana invat ce inseamna sa fii om, sa fii vant,
Sa fii pasare-n zbor si ulcior de pamant...

Asteapta-ma Tata sau Mama, sau Frate,

Prea greu imi cresc aripile, si Tu esti departe...

Sfantul Andrei, ocrotitorul Romaniei

Andrei (n. ? - d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost unul din apostoli, frate cu Simon Petru. Conform Bibliei, cei doi fraţi, Petru şi Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezatorul, si la indemnul acestuia a devenit apostolul lui Iisus. Andrei l-a dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". După învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alti Apostoli, ajungând pâna in Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Dupa moartea sa moastele sale s-au pastrat la Patras. In anul 350 împaratul Constantinos (fiul lui Constantin cel Mare) duce moastele la Constantinopol si le aşează în Biserica Apostolilor. Acestea se pastreaza intregi pâna in jurul anului 850, când imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul cedeaza rugamintilor locuitorilor din Patras inapoindu-le capul. Aprox. în anul 1208, în timpul Cruciadei a 4-a, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat moastele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfantul Andrei este patron al Romaniei, Greciei, Scotiei, precum si al oraselor Napoli, Amalfi, Brugge, Patras, si altele. 
(sursa: wikipedia)

Imaginea atasata este de la pestera Sf.Andrei din Dobrogea. Este un loc minunat plin de o energie speciala. Cand am fost acolo nu eram initiata si nici foarte evoluata spiritual. Eram doar curioasa. Insa am simtit ceva incredibil, o emotie ce pornea din inima si se revarsa prin lacrimi. Cu toate ca prezenta lui Andrei in acea pestera nu este foarte documentata, nu am nici o indoiala ca el a poposit pentru o vreme pe aceste meleaguri. Daca nu ati vizitat pestera, va sfatuiesc sa o faceti. Face parte din locurile in care Lumina se manifesta pe deplin. Sfantul Andrei sa va ocroteasca pe toti, oriunde ati fi...