2010

2010...Unii spun ca a trecut repede, altii spun ca a fost plin de evenimente,

si ca a trecut greu...

Multi asteapta cu speranta anul ce va incepe de maine, gandindu-se (din pacate) in primul rand la partea materiala, si la toate planurile care nu au dat roade anul acesta. 

Daca ar fi sa gasesti pestisorul de aur din poveste, care iti poate indeplini o dorinta, ce ai alege? Un loc de munca mai bine platit, o casa, o masina, sa scapi de credite, un cont 'gras' care sa iti permita calatorii exotice?

Recunosc, foarte posibil si eu mi-as dori unul din aceste lucruri. Pentru ca inainte de toate suntem oameni, si partea noastra terestra are nevoie de confort. Nu trebuie sa te simti vinovat daca iti doresti prosperitate materiala, dar...as adauga un avertisment: nu lasa ca aceste dorinte sa devina obsesii. Indiferent cat de nobil ai considera ca este un scop, s-ar putea ca pretul platit sa fie cam mare. Ma refer aici la schimbarea prioritatilor,  si pierderea, bucata cu bucata, a propriului suflet. 

Cu totii rostim cuvinte la aniversari, la sarbatori, la trecerea intr-un nou an, cum ar fi: multa sanatate, indeplinirea tuturor dorintelor, sa fii iubit.Dar oare ne gandim la ceea ce conteaza mai mult pentru sufletul nostru? 

Chinezii au o urare care mie imi place foarte mult : Fie ca tu sa traiesti in vremuri interesante! Unii o considera chiar o insulta, pentru ca vremurile 'interesante' nu presupun neaparat 'lapte si miere'.  Dar, cum altfel am putea evolua, daca nu prin incercari?

Daca te afli in categoria celor care, facand bilantul acestui an, au observat ca multe din dorintele de anul trecut nu s-au indeplinit, ei bine, gandeste-te altfel: cat de multe ai invatat in acest an? Cat ai fi invatat daca totul ti s-ar fi oferit pe tava? 

Stiu ca nu e tocmai cel mai placut lucru de auzit, sau de 'digerat' (mai ales dupa atatea sarmale si caltabosi) dar incearca sa privesti anul ce tocmai se incheie, altfel decat prin prisma listei care trebuie bifata: asta am, asta n-am. Priveste mai degraba ca pe o lista a ceea ce ai invatat, si ceea ce mai ai de invatat de acum inainte, si multumeste Universului, Divinitatii, pentru tot ceea ce ai simtit anul acesta...Multumeste pentru prietenii care ti-au fost alaturi, si pentru cei ce s-au indepartat. Multumeste pentru lacrimi caci ele au spalat o parte din tine. Multumeste pentru zambete caci ele sunt un dar fara pret. Multumeste pentru fluturii din stomac si bataile inimii in preajma persoanei iubite. Bucura-te de reusitele tale, acelea care nu se masoara in 'numerar', ci in Lumina.

Sa intram in noul an cu recunostinta, iubire, speranta, si incredere. Totul este in puterea noastra, iar 'calatoria de o suta de mile incepe cu un singur pas'! Urarea mea pentru tine este deci, fie ca anul viitor sa fie cel putin la fel de interesant ! :)

Craciun Fericit!

Nasterea lui Iisus sa va lumineze si sa va incalzeasca sufletele! 
Craciun fericit si binecuvantat tuturor!

Scrisoare catre un suflet drag

In viata exista suisuri si coborasuri. Unii le numesc echilibru, altii karma, altii hazard. Nu stiu daca explicatia este una stiintifica sau ezoterica. Cauza poate fi bioritmul, semnul astrologic, mostenirea genetica, mediul social sau evolutia spirituala.
Dar sunt zile amortite in care mintea e alba, glumele prietenilor nu te fac sa razi, corpul e anesteziat si timpul se scurge incet si fara rost. Zile fara culoare si fara gust,  in care te indoiesti de tot, in care esti dezamagit, si pierdut...Zile in care cauti un drum, orice drum care sa te aduca inapoi catre starea de bine.
Si oricat ai cauta, oricat ai incerca sa-ti revii, nimic nu se leaga, nimic nu capata sens, si lumina ramane ascunsa.
Si sunt altele in care indoiala se risipeste precum norii rasaritului. Si in acele clipe, cand privesti in urma iti vine sa razi de toate framantarile tale de ieri. Sunt zile in care soarele straluceste puternic, iar inspiratia este prezenta la tot pasul. Zile in care oameni din toate colturile lumii te cauta si vor sa discute cu tine, iar atunci cand transmiti ceva spui exact ce trebuie, cand trebuie si cui trebuie.
Zile in care suntem indragostiti, de tot si de toate, si in care nimic altceva nu pare important. Pentru astfel de zile, merita sa iti pastrezi speranta. Pentru astfel de zile merita sa incerci in continuare. Pentru astfel de zile merita sa traiesti.
Astazi pentru mine este una din zilele in care se deschid ferestre, dupa ce s-au inchis porti.
M-am gandit mult despre ce sa-ti vorbesc azi. Despre Dumnezeu, despre misiunea personala , despre sufletele pereche, despre minuni si iluzii, despre ritualuri de purificare, despre karma de relatii, despre incercarile din perioada Craciunului, despre Iisus...

Si iata ca dintre toate, cel mai tare am simtit nevoia sa vorbesc despre iubire. Si nu despre iubirea universala, iubirea pentru aproapele nostru, iubirea de sine, sau cea de Dumnezeu. Ci despre acea minunata experienta terestra numita relatie, casatorie, cuplu.
E greu sa vorbesti despre acest tip de iubire, si sa nu pici in clisee. Pentru ca atat de multe s-au spus deja ! Atatea povesti de dragoste atat de speciale fiecare in felul sau, atatea trairi asezate in versuri , pe muzica, pe film...Dar o sa incerc sa iti vorbesc despre iubire asa cum o traiesc eu acum si asa cum doresc tuturor sa o traiasca. Pentru ca m-am intrebat si eu, ca si tine, dupa tot ce am trait pana acum, in toate relatiile mele, in care am simtit atat de multe, in care m-am inaltat si m-am prabusit, apoi m-am ridicat din nou, in care am cautat, am asteptat, am sperat, am zambit, am plans, am cautat... pana la urma ce conteaza intr-o relatie?
Ei bine...
Nu conteaza cine este cel de langa tine , daca sunteti sau nu de aceeasi varsta, daca prietenii , parintii, colegii, au cuvinte de lauda sau nu pentru el/ea. Nu conteaza daca va plac sau nu aceleasi culori, daca se potrivesc zodiile, daca va uitati cu placere la aceleasi filme, daca ascultati aceeasi muzica, daca ‘va sta bine’ sau nu impreuna. Nu conteaza daca aveti sau nu bani de concedii exotice, masina, casa cu trei camere. Nu conteaza daca va intelegeti sau nu din priviri, daca iti citeste gandurile, daca va intalniti din intamplare , sau daca va dati intalnire si intarzie mereu. Nu conteaza cine spala vasele mai des, cine face mancarea mai gustoasa, cine plateste factura la lumina si cine uita sa cumpere paine.Nu conteaza daca nu are aceeasi credinta sau viziune asupra Divinitatii. Si oricat de paradoxal ar parea, nu conteaza nici daca sunteti sau nu suflete pereche (vezi articolul -suflete-pereche -putereaprezentului.wordpress.com)

Trei lucruri conteaza cu adevarat, si numai acestea sunt hotaratoare : 1) daca poti fi tu insuti fara sa te simti judecat, 2) daca poti ierta din tot sufletul, si 3) daca iubirea voastra poate fi mai mult decat un scop in sine. 
Sa fii tu insuti fara a te simti judecat este cel mai de pret lucru intr-o relatie. Este libertatea absoluta, fara a simti ca dezamagesti in vreun fel pe cel de langa tine.
Sa poti ierta din tot sufletul, este de multe ori cea mai importanta lectie, pentru ca este legata de iubirea neconditionata. Toti gresim. Iertarea trebuie sa faca parte din viata noastra asa cum face parte bautul apei.
Iar daca iubirea voastra este doar un scop in sine, va distruge orice posibilitate de evolutie si crestere impreuna si pana la urma va aduce cu ea doar suferinta. Cea mai buna dovada este cresterea unui copil. Iubirea unuia pentru celalalt in acel moment se transforma in ceva mult mai pur si mai nobil.

Ti-am spus toate astea pentru ca stiu ca te framanti, suferi si analizezi mult. Stiu ca te afli la o rascruce, si nu vezi inca cea mai buna cale. Stiu ca ai indoieli, si ti-e teama ca o sa faci alegerea gresita...
Dar, suflete drag, nu exista in realitate o alegere gresita. Nu atata timp cat iti asculti inima, cu adevarat. Traieste! Nu te teme. Nu te teme de nimic. Iubeste din toata inima ta cu tot sufletul tau pana cand se transforma ce simti in ceva mai inalt...sau se topeste si se evapora. Dar daca nu incerci...cum poti sa stii cum se va petrece totul?
Fericirea nu este destinatia, fericirea este calatoria!

Iti recomand un film minunat, care se numeste The mirror has two faces/ Oglinda are doua fete.

De Sfantul Nicolae

Coada spre moaste era prea mare si nu puteam sta atat de mult. Am ramas la intrarea in biserica, privind de la distanta racla, la care se inchinau cei veniti. Moastele erau pazite de un jandarm si doi preoti. Rand pe rand, mame, sotii, parinti, copii, bolnavi, batrani, se plecau si cereau o minune. Se spune ca Sfantul face minuni in zilele acestea. Aproape ca puteam auzi miile de rugaciuni care se inaltau in acelasi timp. Totul s-ar fi putut intampla intr-o liniste deplina. Si totusi zgomotul era aproape asurzitor. Femei care stateau la taclale, batrane care bombaneau pe cei tineri, barbati care incercau sa ajunga mai repede in fatza..
Am inceput sa ma rog. Pentru cateva clipe, toata forfota din jur a amutit. Eram acolo doar eu, soarele de Decembrie si el, Sfantul. Si s-a facut liniste. Cu toate ca inca mai simteam muzica binecuvantarilor. Dar nu o puteam urmari. Devenise doar un ecou.
Am simtit ca nu ritualurile conteaza, atunci cand iti indrepti inima catre Divinitate. Nu cat de aproape esti de altar sau de moaste, daca ai sau nu ceva pe cap, daca ai tinut post, daca ai facut matanii...Nici cat de multa lume este in jurul tau, daca este frig sau cald, daca ai sau nu bani de acatist. Conteaza cat de mult deschizi acea Poarta catre Lumina. Cat de mare este focul din inima ta. Pentru ce ne rugam de fapt? Pentru vindecare, pentru dezlegare, pentru o casa, sau un loc de munca mai bun? Nu, toate acestea sunt doar niste rezultate, sau efecte. In realitate ne rugam pentru iertare. Pentru asta urmam ritualuri, pentru asta simtim inca nevoia de a face sacrificii. Pentru ca doar prin sacrificiu ne simtim vrednici de a primi ceea ce cerem de la Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului sau Sfinti. Dar este oare aceasta, singura cale? Oare vrea Dumnezeu sa suferim pentru mantuire? Caci daca ne iubeste, precum un parinte, nu ne iubeste El neconditionat?
Multe intrebari imi rasareau in minte, si multe lacrimi imi rasareau in priviri. Iubirea Sfantului ma invaluise cu totul.Unul din preoti s-a indreptat spre mine si zambind, mi-a daruit o iconita. Rugaciunile mele fusesera primite. Chiar si asa, in acel colt de lumina, rezemata de una din coloanele brancovenesti, fara sa fi stat la coada, fara sa fi facut matanii. Lumanarea pe care am asezat-o drept multumire a lacrimat usor pe mana mea ,ca o binecuvantare.
Pe drumul spre casa, copacii desfrunziti se rasfirau pe cerul albastru, parca mai albastru ca niciodata. Totul va fi bine, copila draga, totul va fi bine...

Rugaciune

O pagina nou-noutza se uita la mine ridicand din spranceana.
E timpul sa ma reapuc de scris,
mi-am zis, si mi-am suflecat manecile.
Era pe cand se potcoveau purecii cu nouazeci si noua de ocale,
Si tot sareau in slava cerului, asa imi povestea bunicul.
Orice poveste respectabila incepe cu purici si se termina cu cai–
Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa.

Am vazut de curand un film minunat,
in care se vorbea despre elefanti.
Pe vremea cand elefantii zburau, as incepe povestea mea.
Printesa elefantilor isi inmoaie trei degete in apa,
si binecuvanteaza elefantul ingenuncheat.
Apoi isi apropie fruntea de trompa lui,
si se roaga. Iata biserica sufletului de copil. Zambind,
cu talpile scufundate in apa sfintita a fluviului, in lumina aurie
a unei lumi uitate, si aerul mirosind a ghimbir si cardamon.

Biserica mea- Padurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cantecul pasarilor.
Lumanarile mele –manunchiul de stele
din coasta a doua a caii Lactee.

Cu talpile scufundate in iarba sfintita a pamantului,
cu ochii inchisi, sufletul meu se roaga.
Pana cand iarba se preface in apa si pasii se pierd in plutire.
Pana cand gandul aluneca, cer dupa cer, catre Tine.
Asteapta-ma Tata sau Mama, sau Frate,
Prea greu imi cresc aripile, si Tu esti departe...
Asteapta-ma unde fluviul se varsa in mare.
La granita dintre dulce si sare.
Asteapta-ma acolo, intre stanci, langa mal.
O zi doua trei, o ora macar.
Pana invat ce inseamna sa fii om, sa fii vant,
Sa fii pasare-n zbor si ulcior de pamant...

Asteapta-ma Tata sau Mama, sau Frate,

Prea greu imi cresc aripile, si Tu esti departe...

Sfantul Andrei, ocrotitorul Romaniei

Andrei (n. ? - d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost unul din apostoli, frate cu Simon Petru. Conform Bibliei, cei doi fraţi, Petru şi Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezatorul, si la indemnul acestuia a devenit apostolul lui Iisus. Andrei l-a dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". După învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alti Apostoli, ajungând pâna in Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Dupa moartea sa moastele sale s-au pastrat la Patras. In anul 350 împaratul Constantinos (fiul lui Constantin cel Mare) duce moastele la Constantinopol si le aşează în Biserica Apostolilor. Acestea se pastreaza intregi pâna in jurul anului 850, când imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul cedeaza rugamintilor locuitorilor din Patras inapoindu-le capul. Aprox. în anul 1208, în timpul Cruciadei a 4-a, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat moastele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfantul Andrei este patron al Romaniei, Greciei, Scotiei, precum si al oraselor Napoli, Amalfi, Brugge, Patras, si altele. 
(sursa: wikipedia)

Imaginea atasata este de la pestera Sf.Andrei din Dobrogea. Este un loc minunat plin de o energie speciala. Cand am fost acolo nu eram initiata si nici foarte evoluata spiritual. Eram doar curioasa. Insa am simtit ceva incredibil, o emotie ce pornea din inima si se revarsa prin lacrimi. Cu toate ca prezenta lui Andrei in acea pestera nu este foarte documentata, nu am nici o indoiala ca el a poposit pentru o vreme pe aceste meleaguri. Daca nu ati vizitat pestera, va sfatuiesc sa o faceti. Face parte din locurile in care Lumina se manifesta pe deplin. Sfantul Andrei sa va ocroteasca pe toti, oriunde ati fi...

Lumina si Umbra din noi

 Exista oare un maestru care sa paseasca inca printre noi, respirand acelasi aer, umbland pe pamant, traind asemeni majoritatii oamenilor, parte dintr-o comunitate, cu probleme mai mici sau mai mari, si care sa-si fi stapanit in totalitate umbra? Si cand spun Umbra, nu ma refer la proiectia pe asfalt a siluetei noastre. Ci la acea parte de care am vorbit mai devreme, in 'Lupta dintre bine si rau'...ce contine intunericul din noi, orgoliul, frica, furia, si tot ce se afla in contrast cu Lumina Duhului Sfant. Este oare fireasca tendinta preotilor, initiatilor, psihologilor, terapeutilor, si a celor preocupati in general de evolutia spirituala, de a-si distruge propria Umbra? Atata timp cat ne nastem cu ea, si face parte din noi, nu ar fi mai intelept sa presupunem ca are un rost? Este Umbra doar o parte reziduala a 'pacatului originar', ceva ce s-a 'mostenit' de la acea cadere simbolica din Rai? Sau este ea mai degraba o busola menita sa arate nu punctele cardinale, ci lectiile personale? Este orgoliul cel mai mare dusman al nostru, sau un instrument prin care energia karmica opereaza, ajutandu-ne sa constientizam mai bine care ne sunt limitele?

Depinde bineinteles de proportia in care aspectele umbrei se manifesta in viata noastra. Sa pastram aceasta manifestare la nivel cat mai mic, poate fi mult mai benefic pentru noi, decat incercarea nereusita de a o elimina cu totul. Pentru ca riscul, in opinia mea, este fie sa ne pierdem esenta umana, si contactul cu lumea in care traim, fie sa negam, sa reprimam si apoi sa fim cu totul coplesiti de rabufnirea a ceea ce am tinut inauntrul nostru, ca sub capacul unei oale sub presiune. Imaginea umbrei ca fiind un simplu tovaras de drum, si nu un dusman, poate transforma cu totul relatia noastra cu Sinele.

Din proprie experienta, doua atitudini sunt daunatoare evolutiei spirituale:

1) Toti sunt de vina, eu sunt nevinovat - manifestarea umbrei spre exterior (orgoliu/vanitate, egoism, victimizare, agresivitate, a face rau celor de langa tine)

2) Eu sunt de vina pentru tot ce se intampla, nu voi reusi niciodata sa imi depasesc limitele - manifestarea umbrei spre interior (blamare, depresie, denigrarea propriei lumini si a propriului potential, a-ti face rau tie insuti) .

Incercati sa nu cadeti in niciuna din aceste extreme! Caci daca a gresi este omeneste, a ierta este divin. Prin constientizarea propriilor greseli, prin intentie si prin deschiderea spre lumina, prin indreptarea raului facut, amprenta karmica creata se va anula! Acesta este de altfel si singurul scop al spovedaniei, el nu este unul exterior, ci interior. Ajuta in primul rand la constientizarea greselilor, si la rezolvarea/indreptarea lor. Priviti dincolo de dogme, de legi, de superstitii. Dumnezeu va va primi in Imparatia Lui neconditionat, caci iubirea Sa este nemarginita! Portile pe care le credeti inchise, au fost, sunt si vor fi mereu deschise! Toate fiintele de lumina va asteapta acasa cu bratele deschise. Problema nu vine din refuzul Creatorului de a va primi la El. Amintiti-va de parabola lui Iisus, in care pastorul lasa intreaga turma si pleaca dupa oaia ratacita pentru a o aduce inapoi. Intotdeauna puteti sa va intoarceti in lumina. Nu exista un refuz din partea nimanui, nu exista conditii deosebite, teste de umilinta, sau alte tipuri de incercari pe care sa le treceti pentru a avea acces pe taramul luminii. Nu asa se pune problema dincolo de val, acestea sunt imagini pe care oamenii le-au inventat si le-au atribuit Divinitatii, din motive pe care nu o sa le dezbatem acum.

Exista o singura conditie pentru ca viata voastra sa se 'intample' frumos, pentru ca greselile sa fie iertate, pentru ca umbra sa nu fie mai puternica decat lumina, pentru ca sufletul sa isi indeplineasca misiunea divina.

Propria alegere. Prin ceea ce lasati sa se manifeste, va deschideti sau va inchideti singuri usile. Nu vi le inchide nimeni altcineva! Aveti libertatea absoluta. Libertatea de a alege lumina, libertatea de a alege intunericul, libertatea de a va indeparta de Sursa, sau de a va intoarce!

Dar asumarea responsabilitatii nu inseamna autodistrugere. Sufletul vostru are dreptul sa fie aici si acum, prezenta voastra divina face parte din intregul univers, asa cum o planta face parte dintr-un ecosistem. Nimic nu este intamplator, si nimic nu este cu neputinta...

Acesta este Fiul Meu preaiubit...

Am privit campul inverzit, copacul din departare, si cerul de un albastru orbitor. Am adulmecat aerul, am mangaiat florile. Am ascultat cantecul izvorului si al pasarilor. Am simtit vantul prin par, prin palme, prin suflet. Mai departe, mergi mai departe, imi soptea. Eram tot eu, desi aratam altfel. Mergeam fara sa imi simt talpile, parca plutind. Inaintam invaluita de caldura soarelui.
Copacul astepta, frematand. Apropie-te, soptea. Nu te teme. Te asteptam.
Cu fiecare pas, totul devenea mai clar, mai viu, mai intens: culorile, sunetele, mirosul pamantului. Aveam sentimentul ca inima mea se umple si se extinde, pana cand imi iese din piept...Frumusetea acelui loc era mai mult decat o perceptie, era aproape palpabila! Esenta, miez, inceput. Totul amestecandu-se.
- Doamne, ai mila de mine si nu ma pune iar la incercare! Stiu ca nu e cu putinta sa fie atat de simplu. Un biet muritor sa Te cunoasca pe Tine, Creator al tuturor lucrurilor!...Nici chiar in moarte, nu cred ca este posibil. E mai usor decat crezi...spuse frunzisul copacului.
- Am atatea sa Te intreb, si totusi nimic nu imi vine in minte...In toate vietile mele am adunat atatea intrebari...
Si de fiecare data raspunsul este acelasi, zambira norii.
- Doamne, care este voia Ta? De ce mi-ai dat mie libera alegere? Cum sa urmez calea mea, fara a ma indeparta de Tine?
Cand erai copil, parintii tai te tineau de mana, si iti povesteau despre lume. Cand ai crescut, ai inceput o viata noua, si mana ta s-a desprins de a lor. Ai lasat casa in care ai crescut, si ai plecat sa descoperi lumea singur. Dar oare te-au iubit parintii tai mai putin?
Traind in lume,  ai facut greseli, si plangand te-ai intors la ei cerand ajutor.  Iar ei te-au mangaiat si te-au sfatuit, iar iubirea lor la fel de mare a ramas. Apoi ai plecat in cautarea jumatatii tale, si ti-ai intemeiat o familie. Parintii tai au plecat din aceasta lume, dar i-ai iubit tu oare mai putin de atunci? Acum copiii tai te tin de mana, si asteapta de la tine ajutor. Dar cand vor creste mari, si vor pleca de langa tine, oare nu-i vei iubi la fel de mult?
Iata, Adevar iti spun tie. Tu esti Fiul Meu preaiubit. Asemeni Mie tu esti, iar lucrarea ta pe Pamant asemeni lucrarii Mele. Caci ai crescut acum, si mana ta este libera, iar calea ce ai ales ti se asterne sub picioare. Iar de vei calca stramb, vei cadea, si te vei ridica din nou. Iubirea Mea va ramane nesfarsita. Iar Voia Mea este ca tu sa iti urmezi inima, si sa pasesti pe cale, intru lumina. Iar aceasta este si voia Sufletului tau, care este parte din Mine. Caci Eu si el suntem una. La fel cum apa acestui izvor este aceeasi cu apa din fantana gradinii tale.
Copacul isi pleca o creanga si mangaierea frunzelor imi sterse lacrimile. Incet incet vara se preschimba in toamna, toamna in iarna, apoi in primavara. Copacul suradea acum, cu mii de flori albe si roz. Cand mi-am luat la revedere, era iarasi de un verde crud.
M-am indreptat pe drumul de intoarcere, razand. Intr-adevar, cat de simplu era totul..M-am intors si am privit campul, florile, cerul, si pe El. I-am zambit si i-am transmis toata recunostinta si dragostea mea. Apoi totul s-a topit in lumina.

In bratele ingerului

Copilul privi in jurul sau, cautand alinare. Intinse mainile catre ei. Esti prea mare ca sa fii luat in brate. Du-te la culcare. 
Cu mainile intinse,cu ochii inchisi, incepu sa pipaie aerul. Orbecaind in intuneric, impiedicandu-se de lucruri, dar fara sa planga, fara sa se opreasca.. Stia ca este acolo. Il simtise.Nu a fost un vis. Cu toate ca nimeni nu l-a crezut. Cu toate ca o lume intreaga-i spunea: asa ceva este imposibil. Si astfel, seara de seara, an de an, copilul continua sa caute. Unde esti? Stiu ca esti aici. Lasa-ma sa te vad. Te rog, am nevoie de tine. 
Timpul a trecut, si copilul s-a facut mare. Viata l-a luat pe sus, involburata ca marea, si l-a dus in larg. Doar sentimentul ca a uitat ceva, a ramas. In acea dimineata, soarele era la fel de stralucitor ca intotdeauna, strada era la fel de aglomerata, mirosul de cornuri cu ciocolata acelasi. Si totusi, ceva era schimbat. Ceva ii spunea ca ziua ce abia incepe va fi diferita. A zambit si a mers mai departe. Ziua si-a urmat cursul, ca de obicei. Mainile sale lucrau , in timp ce mintea-i zbura catre toate acele lucruri pe care urma sa le faca in viitor.
Apoi veni seara. Se urca in masina si se grabi spre casa. Drumul era acelasi. Un bulevard, a doua la dreapta, si prima la stanga. Acelasi drum pe care il facuse de sute de ori pana acum. Si totusi, astazi, a ales un drum nou. Un imbold de moment. Ce ciudat, isi spuse. Nu stiu de ce, dar trebuie sa o iau acum pe aici. Si vira brusc la dreapta. In aceeasi secunda, un camion ce venea pe contrasens, trecu in viteza pe langa el, si se izbi cu zgomot de zidul cladirii alaturate. A fost doar o clipa. Atat de ametitor incat nici nu parea real. Se opri, si incerca sa isi potoleasca bataile inimii. Dumnezeule, daca nu viram atunci... 
La intoarcere, fu intampinat de fetita sa in varsta de cinci ani. Tati, ai venit mai tarziu azi, te asteptam, spuse ea razand , si intinzand mainile catre el. Atunci isi aminti. Acelasi gest, acelasi zambet. Mainile ce se intindeau spre cei mari. Si in acea clipa, totul deveni clar. Sunt aici acum, spuse el, si o lua in brate. Imbratisarea aceea a fost regasirea propriei copilarii. Ce ai facut azi?, o intreba el cu ochii in lacrimi. Zambind, fetita-i arata ce a desenat. Era un ingeras. Iti place, tati? Da, foarte mult, raspunse el. Si eu am unul, exact la fel. Astazi m-a ajutat sa ma intorc acasa...

Intelepciunea

Ce este intelepciunea?
Tine oare de varsta? Nu. Faptul ca am avut sau nu o viata lunga nu ne da o certitudine 'matematica' a intelepciunii. Ati observat cum un tanar poate avea acele raspunsuri pe care atatia oameni le cauta, in timp ce un altul se spune ca 'a trait degeaba'? Depinde atunci de numarul cartilor citite , sau de nivelul studiilor? Nu, pentru ca aceasta inseamna a fi inteligent, nu are nici o legatura cu intelepciunea.
Este nevoie de o anumita credinta/dogma/religie? Categoric nu. Adevarul, smerenia, iubirea, iertarea, toate acestea nu tin de o anumita apartenenta religioasa, ci de valori ale sufletului. Sunt principii fundamentale, si pot fi regasite atat la oraseni cat si la tarani, atat la intelectuali cat si la cei ce nu au urmat mai mult de patru clase. Batranul satului , indiferent de regiunea in care se afla, nu era scolit la Oxford. Dar iata ca la usa lui bateau toti aceia care doreau un sfat.
Si atunci ce realizeaza inteleptul, iar restul lumii nu reuseste?
Inteleptul Actioneaza, nu Reactioneaza. Stie cand sa vorbeasca,  si cand sa taca. Cu doua trei cuvinte poate spune mai multe decat zeci de carti. Nu trage concluzii pripite despre evenimentele ce se succed. Chiar daca nu 'vede' in viitor, vede intelesul de dincolo de aparente. Un intelept nu se victimizeaza. Ci isi asuma responsabilitatea pentru tot ceea ce i se intampla. Este recunoscator atat pentru intamplarile placute cat si pentru cele neplacute, caci vede potentialul catalizator in ambele variante. Stie ca totul este o continua transformare, ca schimbarea este fireasca, si ca nu trebuie sa se opuna schimbarii, ci sa mearga odata cu ea. Un intelept nu isi reprima furia, indoiala sau orgoliul. Isi cunoaste umbra, dar nu se lasa dominat de ea. Nu se minte pe sine, ci se vede la adevarata valoare. Invata rabdarea, iubirea si iertarea in primul rand cu el insusi, pentru ca mai tarziu sa-i poata invata pe altii. Un intelept stie ca cel mai mult are de invatat de la dusmanii sai. Ca trebuie sa treaca prin toate sentimentele umane pentru a le intelege si stapani. Acestea, si multe altele sunt totodata caracteristicile unui maestru. Aceasta este, cred, starea spre care cu totii ar trebui sa tindem. Si daca nu devenim noi insine intelepti, macar sa recunoastem si sa respectam pe cei care sunt, si care ne ies in cale...